REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

A fost lansat cardul pentru acordarea tichetelor de masă în format electronic

A fost lansat cardul pentru acordarea tichetelor de masă în format electronic

Replica API 5 mai 2016 | 00:00 303

Alternativă

Alternativă

UniCredit Bank este prima bancă din România care va oferi angajatorilor un card pentru acordarea tichetelor de masă în format electronic, Card Meniu, potrivit unui comunicat al băncii. Cardul va fi emis sub licenţă Visa, beneficiind de avantaje caracteristice unui card bancar, şi este destinat utilizării la nivel naţional pentru achiziţionarea de produse alimentare în reţeaua comercianţilor parteneri care afişează sigla 'Card de masă', 'Tichet de masă electronic' sau 'Card Meniu', se arată în comunicatul companiei.

'Continuăm să ne poziţionăm în prima linie a inovaţiei pe piaţa bancară românească şi suntem bucuroşi să putem oferi acum clienţilor noştri companii şi acest instrument modern de acordare a beneficiilor, care le asigură avantaje nete de costuri, flexibilitate şi siguranţă. Mai mult, cu această lansare facem un pas înainte către momentul, deloc îndepărtat în viziunea noastră, în care cardul de salariu şi cel de acordare a tichetelor de masă vor migra pe acelaşi suport de plastic şi, de ce nu, pe telefonul mobil, simplificând viaţa utilizatorilor şi a angajatorilor lor', a declarat Daniel Ghiulea, director Produse şi Segmente în cadrul UniCredit Bank.

Principalele avantaje de care se bucură angajatorii care vor oferi salariaţilor lor Carduri Meniu de la UniCredit Bank se referă la eficienţa sporită din punct de vedere al costurilor, la simplificarea procesului de distribuţie a beneficiilor pe care le oferă salariaţilor precum şi la siguranţa specifică serviciilor bancare.

'Ne bucură interesul băncilor din România de a intra pe piaţa tichetelor de masă şi de a pune la dispoziţia companiilor o alternativă modernă la clasicele tichete de masă pe suport de hârtie. UniCredit a dat startul cu ^Card Meniu^, primul card de masă Visa emis de bănci, care oferă toate avantajele în ceea ce priveşte siguranţa şi simplitatea în utilizare. UniCredit face astfel posibilă o premieră nu numai pentru sectorul bancar din România, ci şi pentru întreaga regiune, ceea ce plasează România alături de pieţe dezvoltate din Europa unde există astfel de produse bancare, precum Italia, Spania, Belgia sau Finlanda', a declarat Cătălin Creţu, director general pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia al Visa Europe.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614