REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

A fost prins liderul grupării care forţa handicapaţi să cerşească în Italia

A fost prins liderul grupării care forţa handicapaţi să cerşească în Italia

Replica API 24 noiembrie 2012 | 00:00 247

A fost prins liderul unei grupări care se ocupa cu trafic de persoane. Evenimentul s-a petrecut la data de 22 noiembrie a.c., când Poliţia municipiului Medgidia l-a depistat pe Iuzeil Ibram, de 34 ani, care poseda Mandat de Executare a Pedepsei cu Închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. Cel în cauză a fost depus în arestul IPJ Constanţa. Reamintim că, în perioada 2004 - 2006, Iuzeil Ibram, zis "Balaci", din Medgidia, Denis Erol Cherim, din Medgidia, Asan Demir, Acea Demir, din Tulcea şi Gamene Asan, din localitatea Hârşova, s-au constituit în grup infracţional organizat şi au acţionat în mod coordonat pentru recrutarea, transportarea, cazarea şi exploatarea a patru persoane cu handicap, pe care le obligau să practice cerşetoria în zona oraşului Milano din Italia, în urma exploatării realizându-se ilicit suma de 37.850 de euro. Chiar dacă şeful grupării trebuia să ajungă după gratii, pedeapsa fiind de şase ani, acesta a reuşit să se facă nevăzut, crezând că va scăpa basma curată. Soarta nu a fost de partea lui, ajungând acolo unde îi este locul, în cele din urmă. Ceilalţi patru au scăpat ceva mai uşor: închisoare cu suspendare şi amendă penală.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367