REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

A fost PRINS suspectul unei CRIME săvârşite la finele anului trecut!

A fost PRINS suspectul unei CRIME săvârşite la finele anului trecut!

Replica API 16 iulie 2015 | 14:22 230

Iancu Tănase a fost prins în Gara de Nord din Bucureşti, pe 14 iulie anul curent, el fiind bănuit că şi-ar fi bătut o colegă de pahar, în Constanţa, pe strada Baba Novac. Din nefericire, victima a decedat în februarie anul curent, la spital,Tănase devenind principalul suspect, însă era de negăsit.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, totul s-a petrecut în seara de 23 decembrie 2014, în jurul orelor 17.30, când Iancu Tănase, vârstă de 58 de ani, din satul Stejaru, judeţul Tulcea, fiind în vizită la locuinţa victimei, N.M., de 71 de ani, din municipiul Constanţa, de pe strada Baba Novac, nr.165, pe care o vizita uneori pentru a consuma împreună băuturi alcoolice, a lovit-o de mai multe ori probabil cu pumnii şi a doborât-o la podea. Apoi a sustras din locuinţă mai multe bunuri ale femeii (îmbrăcăminte, încălţăminte, acte de identitate ale victimei şi alte obiecte) strânse în două genţi, iar când ieşea din apartamentul victimei a fost surprins pe hol de două vecine, aşa încât a abandonat genţile şi a fugit din blocul de locuinţe. În urma leziunilor suferite victima a fost internată în spital, însă a decedat la data de 15 februarie 2015, din cauza leziunilor cranio-cerebrale grave. Întrucât inculpatul era bănuit de agresarea şi jefuirea victimei, la data de 14 iulie 2015 a fost depistat în Gara de Nord din Bucureşti, de unde a fost adus pe baza unui mandat de aducere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, unde s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii. În cursul zilei de 15 iulie 2015 a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de inculpat, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218