REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.2° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.2° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

A fost prins tânărul din Hârşova care a filmat doi copii în timp ce mimau un act sexual

A fost prins tânărul din Hârşova care a filmat doi copii în timp ce mimau un act sexual

Replica API 27 octombrie 2012 | 00:00 167

A fost prins tânărul din Hârşova, care a convins doi copii de 7 ani să mimeze un act sexual, filmând scenele şi postându-le pe internet, eveniment desfăşurat în anul 2010. Este vorba de Valentin Nacu, pe numele lui fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, la timpul respectiv, condamnat fiind la doi ani de zile pentru pornografie infantilă, dar care se sustrăgea pedepsei. Iată că, în cele din urmă, oamenii legii au reuşind să-i dea de urmă, în baza mandatului fiind reţinut, urmând a fi introdus în Penitenciarul Poarta Albă, pentru executarea pedepsei.

Iată soluţia dată de Tribunalul Constanţa:

"Conform dosarului înregistrat la Tribunalul Constanţa, în data de 25 octombrie 2011, sentinţa o primeşte pe data de 9 noiembrie 2011: "Condamnă pe inculpatul: Nacu Valentin la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de pornografie infantilă. În baza art. 57 Cod penal pedeapsa se execută în regim de detenţie. Obligă, în solidar, pe inculpaţii Nacu Valentin şi Gheorghiu Ciprian la plata următoarelor sume de bani reprezentând daune morale: - 10.000 lei către partea civilă Ali Narcis prin reprezentant legal - 10.000 lei către partea civilă Amet Aslan Sercan, prin reprezentant legal. În baza art. 189 Cod procedură penală, avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa onorariul apărătorului din oficiu Cuturicu Florentina - 300 lei. În baza art. 191 alin 1 cod procedură penală obligă pe inculpatul Nacu Valentin la plata sumei de 1.700 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpatul Gheorghiu Ciprian la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi 09.11.2011".

Reamintim că Valentin Nacu şi Ciprian Gheorghiu au convins, în anul 2010, doi copii, fată şi băiat, de 7 ani, să mimeze un act sexual explicit, iar unul dintre ei a filmat scenele după care le-a postat pe internet. Scenele s-au desfăşurat pe o terasă din Hârşova.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614