REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

A fost publicată în Monitorul Oficial Legea prevenirii

A fost publicată în Monitorul Oficial Legea prevenirii

Replica API 12 februarie 2018 | 00:46 465

Deputatul PSD George Gabriel Vișan a precizat că legea prevenirii reprezintă un act normativ extrem de important pentru mediul de afaceri din România,pe care PSD şi l-a asumat încă din campania electorală.

“Am promis antreprenorilor, că vom înlătura abuzurile organelor de control şi vom da o şansă celor care din necunoaşterea legii sau printr-o interpretare greşită nu si-au pus la punct toate aspectele legate de contabilitate şi fiscalitate. Legea Prevenirii, pe care PSD a promovat-o şi a susţinut-o, este deja în vigoare. Agenţii economici, prin acest act normativ, au un adevărat sprijin, nu vor mai fi sancţionați la prima abatere, ci vor primi un avertisment cu termen precis de soluționare”, a precizat parlamentarul social-democrat, George Gabriel Vișan.

Mecanismul de funcţionare al acestei legi este următorul: inspectorul încheie un proces verbal de constatare a neregulilor şi anexează un plan de remediere, care cuprinde aspectele ce trebuie corectate, precum și de conformare pentru fiecare faptă. Termenul de remediere este de 90 de zile calendaristice, în 10 zile de la data expirării termenului de remediere autoritatea publică reia controlul. În cazul în care se constată că nu au fost respectate obligaţiile stabilite în planul de conformare, se aplică sancţiunile prevăzute în actele normative. Este important de precizat că, un contribuabil poate beneficia de măsuri de prevenire o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenţie, într-un termen de 3 ani, cele de natură penală neintrând sub incidența acestei legi”, a mai spus deputatul constănțean.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ZIC ASA TOOOTI CEI CARE NU AU LOC DE DNL GEORGE SA DEA FUGA SA II DECALOTEZE PENISUL.DE CE NU CINE CREDE CA II MAI SI MAI RAU POATE SA III EXECUTE SI O FELATIE.
0
0
succes dnl-e Visan in toot cea ce faceti.Respect si doar bine.
0
0
Ei , vezi ca poti? Cauta solutii si iesi mai des din menghina inpusa de dinozauri psd securisti.Esti unul dintre cei putini ,inteligent,capabil si cinstit,si ai ce spune.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218