REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

A fost scos la licitație... grajdul Castelului Regal din Mamaia

A fost scos la licitație... grajdul Castelului Regal din Mamaia

Mirela PASCAL 12 ianuarie 2023 | 00:00 4843

Defuncta Litoral SA se vinde bucată cu bucată! Ce a mai rămas din ea… Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor de la Litoral SA a luat pe 13 august 2019 ultima hotărâre din istoria sa: compania de stat a fost dizolvată şi lichidată. AGEA a mai aprobat numirea unui lichidator şi încetarea mandatelor administratorilor. Firma deţinută de stat a fost înfiinţată în 1991 şi nu a mai avut niciun fel de activitate în ultimii săi ani. Astăzi, lichidatorul vinde, prin licitație publică, un teren din Mamaia, zona Castel. Potrivit informațiilor noastre, terenul a servit drept grajd în perioada de glorie a monarhiei române.

AGEA de la Litoral SA a aprobat, în 2019,  dizolvarea şi lichidarea societăţii în baza Ordinului Ministerului Turismului nr. 743/05.08.2019 şi a procurii speciale nr. 25349/BGT/05.08.2019. Înfiinţată în 1991, cu sediul în Vila 26 din Mamaia, în ultimii ani a funcţionat ca agenţie de turism, după ce în 2011 a vândut ultimul său activ important, sediul administrativ al Hotelului Bucureşti. Acţionar majoritar este Statul Român, prin Ministerul Turismului.

La 31 decembrie 2018, Litoral SA mai avea active constând în terenuri şi construcţii în valoare de 642.020 lei. Firma avea creanţe de recuperat de 29.123 lei şi deţinea în bănci 763.562 lei.


Litoral SA nu a mai desfăşurat activitate din 2013 şi a înregistrat în 2019 pierderi de 20.000 de lei.

Active mărunte şi pierderi

Litoral SA avea la sfârşitul anului trecut un angajat, posibil administratorul Daniela Florentina Mastromarino. În 2018, compania mai avea câteva bunuri în proprietate, precum două construcţii special, “Dig transversal” pe plaja Constanţa şi “Debarcader” Cazino Mamaia; magazia de material, veche de 77 de ani, nefuncţională, în conservare și magazie de propagandă, de 177 mp, situată tot în Mamaia, cu terenul aferent de 712 mp, situate chiar lângă Castelul Regal, cunoscut ca și Castelul Reginei Maria, cele două din urmă fiind astăzi vândute, prin la licitație publică, cu prețul de 443.000 euro. 

Licitaţiile se organizează săptămânal, în fiecare zi de vineri, la ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar.

Precizăm că acționari ai Litoral SA sunt Statul Român prin Ministerul Turismului – 82,27% și Listă persoane fizice și juridice – 17,72%. Lichidator este Dăscălescu CO SPRL. În 2021, firma a raportat 0 lei cifră de afaceri, un salariat și o pierdere de 20.400 lei. Cine va adjudeca imobilul va trebui să respecte regimul de protejare a monumentelor istorice, fiind inclus în Lista Monumentelor istorice, alături de Castelul Regal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
De ce ne dați chestii ce nu s pentru noi muritorii de rând, căci chiar nu ne afectează grajdul vândut ori cumpărat.Astea s chestii strict pentru descurcăreți ce au rupt Constanța și Mamaia in bucăți,de zeci de ani.Auzi,grajdul Castelului .Și regesc pe deasupra.Majoritatea am rămas for ever,iobagi.Cel mult.
9
1
administratorii firmei, sint bine mersi?
6
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614