REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

A început inventarierea locurilor de parcare, în Mangalia

A început inventarierea locurilor de parcare, în Mangalia

Replica API 27 februarie 2019 | 00:25 524

Consiliul Local Mangalia a aprobat, recent, într-o ședință ordinară mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ, dar și social. Unul dintre aceste proiecte de interes pentru administrația publică locală din Mangalia se referă la inventarierea locurilor de parcare din municipiu.

Astfel, în cele patru zone de la nivelul orașului, conform inventarierii, s-au identificat peste 1300 locuri de parcare, amplasate pe alte suprafețe decât cele ocupate de garaje. După eliberarea terenurilor de garajele neautorizate, se estimează că numărul locurilor de parcare va ajunge la aproximativ 4000. Primele lucrări de amenajare a parcărilor de reședință vor începe în zona I de sistematizare, în perimetrul delimitat de străzile Portului – Oituz – Ștefan cel Mare, respectiv pe străzile Sirenei, Albatros, T.S. Săveanu, George Murnu, etc. Pentru această zonă, au fost finalizate procedurile legale de licitație, urmând să fie demarate lucrările în teren, în cel mai scurt timp. Ulterior, alte parcări de reședință vor fi amenajate în zonele II, III și IV (Bd. 1 Decembrie 1918, Negru vodă, str. Ștefan cel Mare, Bd. Callatis, str. Rozelor, etc), unde se va interveni și cu lucrări la trotuare, alei de acces în blocuri și lucrări la iluminatul stradal, precum și la înființarea ghenelor de gunoi subterane.

”Încă de anul trecut, ca urmare a miilor de solicitări venite din partea cetățenilor care doresc locuri de parcare de reședință, municipalitatea a elaborat un plan de sistematizare, care a vizat ridicarea garajelor și amenajarea de parcări, locuri de joacă și spații verzi, în toate cartierele orașului”, a precizat primarul Radu Cristian. Autoritățile locale au elaborat și un Regulament de organizare, funcționare și rezervare a parcărilor publice din localitate, care prevede că fiecare cetățean al orașului își va putea rezerva, contra-cost, un loc de parcare de reşedinţă, în zona în care locuieşte, în baza unei cereri depusă la sediul Primăriei. Alt proiect de hotărâre adoptat în aceeași ședință se referă la demararea procedurilor specifice, în vederea înființării unei piețe agroalimentare de tip piață volantă, în interiorul orașului și nu la marginea localității, unde se desfășoară, în prezent, acest tip de comerț. Totodată, consilierii locali au mai aprobat documentațiile tehnice pentru reabilitarea Policlinicii din oraș. Conform proiectului tehnic, se va interveni la cele două corpuri A și B cu lucrări la pereții exteriori, la instalațiile de apă, care vor fi conforme cu normele sanitare în vigoare, dar și la instalațiile electrice. ”După ce am racordat clădirea la gaze, dorim să creștem eficiența energetică a imobilului prin anvelopare, etanșeizarea tâmplăriilor exterioare, dar și reabilitarea soclului, pentru a reduce pierderile de căldură și implicit consumul pentru încălzire și energie electrică”, a mai precizat edilul Mangaliei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
multe proiecte multe vorbe ,,,,,,fapte putine
0
0
bravo. sa se faca
3
0
Foarte bine ca s-a terminat cu garajele alea. Asa o sa parcheze toata lumea.
3
0
Gogosi pentru fraieri. Auzi 4000 de locuri de oarcare. Poate daca punem la socoteala si curtea piticului radu cristian.
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614