REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

A început recrutarea candidaților pentru viitorul Colegiu Militar din Constanţa!

A început recrutarea candidaților pentru viitorul Colegiu Militar din Constanţa!

Replica API 4 aprilie 2018 | 01:01 286

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a anunțat, marți, 3 aprilie a.c., că a semnat Ordinul pentru înființarea Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, ce urmează să-și deschidă porțile pentru viitorii marinari militari, din toamna lui 2018.

„Astăzi am semnat Ordinul pentru înființarea Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”. Acest colegiu de la Constanța preia frumoasa tradiție a școlii copiilor de marină, din 1881. Decizia de astăzi este un pas extraordinar de important pentru sistemul de formare a viitorilor marinari militari. Vânt bun din pupă, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”!”, este mesajul postat de ministru pe pagina personală de Facebook.

Potrivit raportului semnat de ministru, în anul școlar 2018 -2019, Colegiul Național Militar „Al. I. Cuza” își va desfășura activitatea în locația Școlii Militare de Maiștri Militari „Amiral Ion Murgescu” și în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

„(...) să fiți de acord ca în anul de învățământ 2018 – 2019 Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” să funcționeze în locația Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” (cazarma 3416) și să preia în folosință de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” etajele 2, 3 și 4 ale pavilionului C din cazarma 1369”, se stipulează în raportul 6-740 din 15 martie 2018, semnat pe 2 aprilie a.c., de ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor.

Altfel spus, mutarea viitorului Colegiu Național Militar „Al. I. Cuza”, în locul Colegiului Tehnic de Marină „Al. I. Cuza” (fostul Liceu NAVROM), din cartierul Poarta 6, a fost amânată pentru anul școlar 2019 – 2020.

A început recrutarea viitorilor elevi ai Colegiului Național Militar!

De asemenea, reprezentanții Centrului Zonal de Selecție și Orientare Constanța au început recrutarea candidaților pentru viitorul Colegiu Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”.

„În perioada 02-20.04.2018 se desfășoară recrutarea candidaților pentru Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanța. Selecția candidaților se va desfășura în perioada 24.04-04.05.2018 la centrele zonale de selecție și orientare.

Candidații declarați "admis" la selecție vor susține concursul de admitere (testul grilă de verificare a cunoștințelor) la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu", cu sediul în Constanța, str. Dezrobirii nr. 80 (prezentarea candidaților se va face în data de 17.05.2018, ora 18.00).

Candidații care au optat pentru celelalte colegii naționale militare și care au fost declarați "admis" la probele de selecție vor fi informați de către birourile informare recrutare despre posibilitatea reorientării acestora către Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanța.

Candidații care au optat pentru celelalte colegii naționale militare și care nu au susținut încă probele de selecție, se vor putea reorienta către această instituție, la sediul centrului zonal de selecție și orientare unde vor susține probele de selecție.

Candidații care au susținut probele de selecție pentru colegiile naționale militare și au fost declarați "respins" nu pot participa la procesul de recrutare pentru acest colegiu. Vă așteptăm la selecție și vă urăm succes!”, au transmis reprezentanții centrului.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Niste copii fara copilarie... Parintii sunt incantati ca scapa de cheltuiala cu haine , mancare , cazare , dar nu se gandesc ca acei copii vor deveni niste zombi ai societatii...!
0
0
sa inteleg ca nu permite-ti comentariile si cu libertatea de expresie cum ramane?
0
0
Mirajul respectului impus de haina militara se plateste scump. Nu merita.
4
0
am fost mereu uimit cu cata incantare se povestea despre bataile primite in LMM.
1
0
Cine rezista, rezista! Cine nu, se imbolnaveste psihic imediat. lar efectele pe termen lung le-am simtit toata viata. La varsta formarii caracterului noi eram sistematic traumatizati de tot felul de dobitoci umiliti de sistem si de viata care veneau sa isi bata joc de noi, cei care de fapt trebuiau educati, formati si de ce nu, protejati! Tin minte cum ne doream sa auzim si o vorba buna si cum ne pacaleau lupii in piele de oaie.
6
0
chiar nu isi are rostul un liceu militar. nu ies oameni intregi la cap de acolo va spun din proprie experienta. E traumatizant pentru un copil de 14-15 ani sa asiste la iesirile necontrolate ale unor betivi notorii si de cariera cum sunt plotonerii de companie si cdt de companie si batalion. Puscarie curata fara nici un beneficiu, mai ales daca de uiti peste gard si vezi fereastra apartementului in care sta familia...
11
0
S-a redeschis scoala de betivi. Vin din pupa!
9
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614