REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

A păpat banii de la PHARE, obţinute cu acte false, dar nu îi convine pedeapsa cu suspendare

A păpat banii de la PHARE, obţinute cu acte false, dar nu îi convine pedeapsa cu suspendare

Replica API 3 octombrie 2011 | 00:00 87

Recurs

Recurs

La Curtea de Apel Constanţa se va judeca, mâine, recursul formulat de femeia care a vrut să obţină fonduri PHARE cu acte false, dar şi al procurorilor DNA. Este vorba despre Carmen Mîtîcă, din Constanţa, trimisă în judecată la începutul anului în curs de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie. Judecătoria Mangalia a condamnat-o pe inculpată la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare condiţionată, însă, întrucât nici una din părţi nu a fost mulţumită de hotărârea instanţei de fond, dosarul a ajuns în recurs la Curtea de Apel. Carmen Mîtîcă este acuzată de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi participaţie improprie la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Anticorupţie, în calitate de secretar şi coordonator seminarii în cadrul Proiectului finanţat cu fonduri PHARE "Unitate în diversitate prin comunicarea interculturală transfrontalieră", implementat de Asociaţia Tineretului Liber - Filiala Constanţa, în 2005, când au avut loc procedurile de achiziţie, Carmen Mîtîcă a întocmit în fals şi a semnat în locul evaluatorilor ofertele, procesele - verbale ale şedinţelor de deschidere a ofertelor, hotărârile de acceptare a ofertelor corespondente, precum şi tabelul cu participanţii la seminarii şi schimburile interculturale. Astfel a obţinut un avans de 18.644,15 euro, bani pe care i-a cheltuit în interes personal. Pentru a da un aer de legalitate, femeia a întocmit raportul tehnic final la care a ataşat documentele falsificate şi l-a depus la Autoritatea Contractantă, după care a primit toţi banii solicitaţi. Cazul a fost descoperit, iar după ce dosarul a ajuns pe masa anchetatorilor, Ministerul Dezvoltării Regionale s-a constituit parte civilă, solicitând returnarea avansului.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614