REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

A scăpat ca prin urechile acului. Un vârstnic a fost resuscitat pe holul Judeţeanului

A scăpat ca prin urechile acului. Un vârstnic a fost resuscitat pe holul Judeţeanului

Replica API 22 noiembrie 2012 | 00:00 207

A intrat de trei ori în stop cardio-respirator

A intrat de trei ori în stop cardio-respirator

O minune l-a salvat miercuri dimineaţă pe un bătrân în vârstă de 85 de ani care s-a prăbuşit pe holurile Spitalului de Urgenţă Constanţa, în timp ce încerca să se îndrepte spre Registratură. Câţiva angajaţi ai unităţii sanitare i-au sărit în ajutor şi l-au aşezat pe un scaun aflat la intrare. Şansa bătrânului care a intrat de trei ori în stop cardio-respirator, la interval de câteva minute, a fost că biroul directorului medical al unităţii saniatre, dr. Cătălin Grasa, se afla în imediata apropiere, iar acesta a reuşit, împreună cu personalul medical al Unităţii de Primire Urgenţe (UPU), să ajungă în câteva clipe lângă cel căzut la podea. Resuscitarea a început imediat, deoarece bărbatul se afla în stop cardio-respirator. Pacientul a beneficiat de masaj cardiac extern, respiraţie pe balon, primind în cele din urmă şocurile electrice necesare pentru că era în fibrilaţie ventriculară. "Bătrânul era inconştient, ţinut în braţe de un agent de pază, cu un puls foarte slab. Am anunţat de urgenţă medicii. Nu ştim pentru ce probleme venise", a declarat dr. Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Judeţean. Vârstnicul a fost transportat cu o targă până în Unitatea de Primire Urgenţă. Vârstnicul a fost salvat în cele din urmă de către medici. Minunea a constat în intervenţia rapidă de care bătrânul de 85 de ani a avut parte, deoarece fiecare minut întârziere însemna scăderea şanselor de a reporni inima. "Era important să se intervină acolo, pentru că fiecare minut întârziere însemna scăderea şanselor pacientului de a supravieţui", a precizat dr. Rodica Tudoran, şeful UPU.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218