A STRÂNS-O de GÂT pe motiv că a început ŞCOALA de ŞOFERI
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, pe data de 19 octombrie, a fost solicitată emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului T. D., cu dispunerea următoarelor măsuri: evacuarea temporară din locuință a pârâtului; obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamantă și față de locuința acesteia; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență, sau în orice alt mod cu victima. Decizia este una cu drept de apel, putând fi atacată în instanţă. Bărbatul şi-ar fi strâns soţia de gât, de faţă cu copilul minor pe care cei doi îl au împreună, pe motiv că aceasta a început şcoala de şoferi.
S-a îmbătat şi şi-a strans soţia de gât
Potrivit anchetatorilor, la data de 16.10.2020, în jurul orei 20:00, în timp ce pârâtul se afla la domiciliu împreună cu soția sa și cu fiul lor minor ,în vârstă de 12 ani, pe fondul consumului excesiv de alcool, bărbatul a lovit-o în mod repetat pe femeie în zona feței și a strâns-o de gât. Situația a fost recunoscută de pârât, atât în fața organelor de poliție, cât și în fața instanței, cu excepția motivelor care au dus la discuțiile în contradictoriu cu reclamanta, individul susținând că certurile au pornit de la faptul că reclamanta nu îndeplinește anumite treburi casnice. În schimb, soţia bărbatului a precizat că, de fapt, pârâtul a fost nemulțumit de faptul că ea a început școala de șoferi.
Din probele administrate a rezultat că, deși între părți au mai existat certuri care s-au finalizat cu plecarea reclamantei din casă, la mama ei, acesta a fost singurul caz în care pârâtul a exercitat violențe fizice asupra femeii. Acest fapt indică tensiunile acumulate în relația dintre părți şi că acestea au escaladat, culminând cu incidentul din data de 16.10.2020, când pârâtul a exercitat violențe fizice asupra reclamantei. Astfel, instanța a constatat că pârâtul, persistând în acest comportament și încercând să îl justifice prin faptul că reclamanta nu a făcut curățenie în casă, nu a înțeles caracterul grav al acțiunilor sale, iar în cazul în care nu se dispune nicio măsură sau aceasta nu are un caracter adecvat, există pericolul repetării unor asemenea acte.
Bărbatul va trebui să păstreze dinstanţa timp de 6 luni
În vederea prevenirii altor acte de violență și a protejării siguranței reclamantei, instanța a dispus emiterea unui ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni, cu următoarele măsuri, obligații și interdicții: evacuarea temporară a pârâtului din locuința comună a părților, situată în localitatea Eforie Sud, obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de victimă, față de locuința reclamantei, interdicția oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta, cu excepția situațiilor ce privesc exercitarea autorității părintești. De asemenea, vor fi efectuate verificări periodice și spontane privind locul în care se află agresorul de către organele de poliție competente.
Diana MAXIMIUC

Si asta este un alt Gigi Becali ala care spune ca el este crestin ortodox caci el spune despre femeie ca este facuta de Dumnezeu pentru ca sa-i slujeasca barbatului si sa nu-i iasa din cuvant.
evacuarea temporara din locuinta proprietate personala
o sa pastreze DINSTANTA... poate a vrut sa spuna DISTANTA onoratul gazetar. Nu de alta, poate mai citesc si altii pe aici si iau de bun termenul publicat.
ANAF a scos la licitație trei taxiuri ale unei firme deținute de soția unuia dintre controlorii DRDP Constanța...1997
Compania Max, înființată în anul 1992, s-a impus ca și lider pe piața materialelor de construcții și a...456
Primăria Constanța, prin Direcția Generală Poliția Locală, a scos la concurs 10 posturi de polițiști locali,...521
O turistă din Costinești a mers la un restaurant ca să o asculte pe Minodora cântând, dar localul i-a dat...1274


ConstanțaUmiditate: 51%
Vânt: 4.54 m/s
Presiune: 1009 milibari

Alessia Maria Raiciu, o tânără baschetbalistă, a murit chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. Alessia a jucat...941
Clubul englez de fotbal Manchester United este dispus să-l lase să plece pe atacantul său Cristiano Ronaldo, scrie...275
Simona Halep ar fi trebuit să debuteze la turneul WTA de la Cincinnati contra jucătoarei Karolina Muchova, însă...571
Ministrul Sportului, Eduard Novak (UDMR), a scris, luni, pe Facebook, că nu a venit să le întâmpine pe aeroport la...1236


Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de marți, 16 august a.c., în...500
1928 persoane (dintre care 589 copii) au avut nevoie de serviciile medicale ale UPU-SMURD Constanța începând de...346
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că mult discutata schimbare a șefului Portului Constanța nu a avut...3070
Din 20 august, cresc amenzile pentru o greșeală făcută de mulți șoferi, de multe ori fără intenție. Decizia a...1463
Liderii coaliției de guvernare au discutat, marți, despre variante de supraimpozitare a companiilor din energie, au...230
Reprezentanţii USR cer ca tezele de doctorat ale premierului Nicolae Ciucă şi ministrului Educaţiei, Sorin...204
...407
PMP arată că deşi Guvernul României a anunţat o rectificare bugetară pozitivă, acesta este departe de a rezolva...303
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3615
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2889
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5403
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4212
Actorul Mads Mikkelsen l-a lăudat pe Johnny Depp ca fiind un „actor uimitor” şi a speculat cu privire la posibila...125
Actriţa italiană Gina Lollobrigida, în vârstă de 95 de ani, intenţionează să candideze pentru un loc în Senatul...142
La aproape 50 de ani după ce a fost huiduită pe scena premiilor Oscar pentru că a refuzat un premiu în numele lui...144
Actorul britanic de comedie Duggie Brown, care a jucat în serialele ''Coronation Street'' şi ''Last Of The Summer...128
O femeie a fost împuşcată în abdomen marţi în timp ce circula într-un tramvai în oraşul Göteborg, cel mai...116
Un pod rutier din lemn s-a prăbuşit luni dimineaţă în sudul Norvegiei, iar două vehicule care circulau pe pod - un...135
Prima Doamnă a SUA, Jill Biden (71 de ani), a fost testată pozitiv pentru Covid-19 și se confruntă cu „simptome...264
O tornadă puternică a lovit peninsula Kassandra (Halkidiki) din Grecia. Unii martori au surprins și au distribuit...988
e prognozează forme de gripă severe în acest an, după ce, timp de doi ani am avut pandemie de coronavirus. Adriana...144
Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a afirmat marţi că tendinţa de scădere a numărului...121
Un număr de 3.975 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 235 mai multe faţă de...125
Un număr de 3.600 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...117
Majoritatea femeilor cu permis de conducere pleca cu masina la pl