rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

ABERAȚIILE lui ZAIF din Tomis Plus, mai TARI decât PREVEDE LEGEA!

Locuitorii din cartierul Tomis Plus s-au trezit peste noapte că sunt buni de plată, după ce au fost înştiinţaţi că pe conducta de alimentare cu apă a apărut o avarie. Tomis Development SRL, administrată de Daniel Zaif, a notificat mai multe asociaţii de proprietari că trebuie să suporte costurile de remediere a avariei, dar şi contravaloarea pierderilor de apă întrucât conducta nu este proprietatea societăţii. Locuitorii sunt revoltaţi şi susţin că acest lucru este o aberaţie cărora nu se vor supune.

Locuitorii, buni de plată

O parte a locuitorilor din cartierul Tomis Plus, mai exact asociaţiile de proprietari şi cei care au imobile situate pe parcelele 289 şi 287, au primit o notificare pe data de 23 iunie prin care au fost înştiinţaţi de apariţia unei avarii pe conducta de alimentare cu apă din zona Vişenescu, iar obligativitatea reparaţiei intră în sarcina tuturor celor care sunt racordaţi la ea. “Prin prezenta, societatea comercială Tomis Development SRL, prin reprezentantul său Zaif Daniel, vă aducem la cunoştinţă apariţia unei avarii pe conducta de alimentare cu apă din zona Vişenescu şi obligativitatea reparaţiei care intră în sarcina tuturor celor care sunt racordaţi la ea, respectiv asociaţiile de proprietari şi case individuale situate pe parcelele 289 si 287, deoarece această conductă nu este proprietatea societăţii Tomis Development SRL. De asemenea, până la remedierea avariei apărute veţi suporta contravaloarea pierderilor de apă pe care noi va trebui să o plătim frunizorului de apă. În caz contrar va trebui să vă deconectăm până la remedierea avariei constatate”, se arată în notificarea trimisă de Tomis Development SRL locuitorilor din Tomis Plus.

click pe imagine

“Noi nu plătim aberaţia lui!”

S-a creat zarvă mare printre cetăţeni în urma luării la cunoştinţă a informaţiei cu pricina. Sunt revoltaţi şi susţin că toată această situaţie este o aberaţie şi un motiv ca societatea să mai stoarcă nişte bani de la ei. „Efectiv ne pun pe noi să plătim reparaţia conductei principale şi să plătim apa pierdută! Am discutat cu un consilier al Primăriei şi mi-a răspuns că dacă se trimite o notificare/adresă nu este şi o obligativitate. Acea obligativitate la care se face referire trebuie să reiasă dintr-un document semnat. Noi nu avem niciun document semnat pentru astfel de situaţii! Punct, subiect închis, noi nu plătim aberaţia lui! Era bine să ne unim asociaţiile şi să îi dăm în judecată. În stilul ăsta vom fi şantajaţi până la adânci bătrâneţi”, explică locuitorii.

Primăria Constanţa a explicat pentru Replica faptul că această problemă nu ţine de competenţa instituţiei, iar cetăţenii ar trebui să se adreseze asociaţiilor la care plătesc facturile şi cu care au contracte încheiate. De asemenea, ar trebui să verifice dacă există precizări cu privire la situaţiile de acest fel în contractele încheiate între ei şi societatea care i-a notificat.

Probleme mai vechi cu locuitorii din Tomis Plus

Amintim că o autorizație care vizează o construcție în cartierul Tomis Plus, edificată de afaceristul Daniel Zaif, prin firma sa, SC Management Administration Services SRL, a fost suspendată definitiv. Locuitorii de pe strada Napoli 29, din cartierul Tomis Plus, și-au unit forțele și au mers în instanță pentru a bloca proiectul afaceristului Daniel Zaif. Pe 2 februarie, Tribunalul Constanța a decis suspendarea autorizației de construire. Decizia nu a fost definitivă, așa că Zaif a atacat-o la Curtea de Apel. Iată că și instanța ierarhic superioară a decis suspendarea autorizației, respingându-i, astfel, recursul. Decizia e definitivă.

Citeşte şi:

Daniel ZAIF își ia ADIO de la BLOCUL din TOMIS PLUS!

Diana MAXIMIUC

vineri, 25 iunie 20212869
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

06ghetou(25 iun 15:16)
frumos ghetou
013Gura(25 iun 12:07)
Orice comentezi nu se posteaza
385vecinu(25 iun 02:17)
Zona Tomis Plus e cea mai buna zona din oras. Resstul e can can
mai mult...Replica
26 iul 20:59ReplicaCHIȚAC îi dă REPLICA lui ORBAN, după ce i-a REAMINTIT că a DEMISIONAT din PNL

După ce Ludovic Orban a vorbit, în discursul său de la Casa de Cultură din Constanța, despre plecarea lui Chițac...3926

26 iul 20:47ReplicaMihai LUPU l-a UMILIT pe Ludovic ORBAN: Cum vreți să se dezvolte Constanța, când NU avem...11571
27 iul 21:40ReplicaBLOCAJ în INTERSECȚIE, la SEMAFOR, la INTRARE în CONSTANȚA. VIDEO119
27 iul 00:00ReplicaGĂSELNIȚA unui TURIST, pentru a NU plăti PARCAREA în MAMAIA!

Inventivitatea românului nu cunoaște limite! Un turist venit în vacanță în stațiunea Mamaia s-a gândit că cea...3420

27 iul 13:39ReplicaA fost PRINS individul care a TÂLHĂRIT o FEMEIE, în zona CET! Video5564
27 iul 12:38ReplicaRALUCA TURCAN, în vizită la BURSA LOCURILOR de MUNCĂ din Constanța. VIDEO!1935
27 iul 10:17ReplicaBOGDAN HUȚUCĂ rămâne PREȘEDINTE al PNL Constanța

La Casa de Cultură a Sindicatelor, filiala PNL Constanța a organizat alegerile pentru un nou Birou Politic Județean....5810

27 iul 00:52ReplicaAdrian GLUGĂ s-a înscris la CONCURSUL pentru ȘEFIA IPJ Constanța!2877
27 iul 00:44ReplicaTrioul ORBAN, CHIȚAC și LUPU și-au SCHIMBAT `amabilități` POLITICE!1427
27 iul 23:33ReplicaTIBERIU CURT își RIDICĂ un COMPLEX de LOCUINȚE în PALAZU MARE

Zona Palazu Mare a intrat în vizorul marilor afaceriști constănțeni. În cartier se construiește la foc continuu...2408

27 iul 00:42ReplicaUn ȘOFER de la KIRVAD vorbește la telefon în timpul MERSULUI și nimeni NU poartă MASCĂ de protecție!1787
27 iul 09:59ReplicaCÎȚU LAUDĂ echipa LIBERALĂ de la Constanța: Ce primar! Ce președinte de Consiliu Județean! Felicitări!1673
Vremea
27.4°25.2° - 27.4° marţi, 27 iulie 2021
ConstanțaUmiditate: 60%
Vânt: 4.91 m/s
Presiune: 1017 milibari

Loto
6/49252220274842
5/40182244401
joker32331482920
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 iul 00:00SportTenis: Clasamentul WTA - Simona Halep se menţine pe 10, Gabriela Ruse - salt de 32 de locuri

Românca Simona Halep se menţine pe locul 10 în ierarhia mondială a jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dată...325

27 iul 00:00SportJO 2020: Programul sportivilor români în competiţiile de marţi 27 iulie

Sportivii români vor evolua marţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo în doar trei discipline sportive, baschet feminin...363

27 iul 00:00SportJO 2020 - Tenis de masă: Elizabeta Samara, învinsă în turul al treilea la simplu

Jucătoarea română de tenis Elizabeta Samara a fost învinsă fără drept de apel de thailandeza Suthasini Sawettabut...242

27 iul 00:00SportJO 2020 - Robert Glinţă: Obiectivul meu principal este să-mi dobor recordul meu personal şi naţional

Înotătorul român Robert Glinţă, campion european en titre la 100 m spate, s-a calificat cu emoţii în finala...291

Local
27 iul 00:09LocalNoi lucrări de modernizare a tramei stradale în zonele rezidențiale

Conform graficului de lucru, în această săptămână se va decoperta carosabilul pe străzile Dunării și Frigului....465

27 iul 00:16LocalATENȚIE, ȘOFERI! Strada Pictor Ștefan Luchian se transformă în arteră rutieră cu dublu sens

Noua reglementare rutieră va fi instituită ca urmare a solicitărilor venite din partea cetățenilor. Astfel,...709

27 iul 00:10LocalSuspectul în cazul CRIMEI de la Tortoman, REȚINUT

1286

27 iul 00:16LocalCoronavirus: Polițiștii constănțeni au aplicat AMENZI în valoare de 13.000 de lei, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...325

27 iul 00:16LocalCoronavirus: 12 persoane, internate în spitalele din Constanța

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 43.014 persoane...485

27 iul 11:06LocalCIMITIRUL din COGEALAC, PLIN de GUNOAIE și BĂLĂRII

Dacă în urmă cu câteva zile Replica de Constanța trăgea un semnal de alarmă în privința stării deplorabile a...670

Politică
27 iul 00:00PoliticăPSD îi cere premierului Cîţu să se retragă din Guvern până la Congresul PNL

Partidul Social Democrat îi solicită premierului Florin Cîţu să facă "un pas în spate" şi să-şi delege...247

27 iul 17:00PoliticăBarna: Voi propune un parteneriat la nivelul Guvernului cu Biserica Ortodoxă pentru vaccinarea anti-COVID

Vicepremierul Dan Barna a anunţat, luni, că va propune premierului Florin Cîţu un parteneriat la nivelul Guvernului...249

27 iul 00:00PoliticăPSD atacă în instanţă starea de alertă instituită în Sectorul 1 din cauza gunoaielor

178

27 iul 00:00PoliticăBarna: Delegaţii la Congresul USR PLUS trebuie să fie vaccinaţi anti-COVID; altfel, vor fi înlocuiţi de supleanţi

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a anunţat, luni, că toţi delegaţii la Congresul partidului vor trebui să fie...262

27 iul 00:00PoliticăMAE: România a acordat 300.000 de euro pentru consolidarea independenţei mass-media din R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe a efectuat plata unei contribuţii voluntare în valoare de 300.000 de euro prin European...162

27 iul 00:00PoliticăDan Barna: Sper ca Roşia Montană să devină un obiectiv protejat UNESCO

158

Interviuri
24 iul 00:31InterviuriȘEFA DSP, Cristina SCHIPOR, ne spune de ce VIRUSUL Delta este mult mai VIOLENT! Video

Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a făcut față cu brio pandemiei de coronavirus, chiar dacă, la fel ca...1747

19 iul 00:32InterviuriViorel CATARAMĂ: În MAMAIA se mănâncă mai BINE ca la CANNES sau MONACO! Video

De când a început sezonul estival, litoralul a devenit a doua casă pentru afaceristul și omul politic Viorel...11131

26 iun 23:09InterviuriCRISTINA RIZEA, USR: Constanța NU a avut proiecte MATURE pe Sănătate, care să intre în PNNR! Video

1392

25 iun 23:17InterviuriSeptimiu BOURCEANU, despre PSD Constanța: NU pot să-i contrazic că au fost INCOMPETENȚI! Video

Preşedintele Organizaţiei municipale a PNL Constanţa, senatorul Septimiu Bourceanu, a venit în studioul Replica,...2121

25 iun 23:14InterviuriPetre ENCIU, USR: Dacă problemele din Coaliție nu se rezolvă, IEȘIM de la guvernarea LOCALĂ!

De aproximativ opt luni, de când se află la conducerea Consiliului Județean, vicepreședintele USR, Petre Enciu a...2607

24 iun 23:15InterviuriANTONIADIS: Ai fost la PUTERE și acum spui că NU e nimic bine... mie mi-ar fi RUȘINE. VIDEO

3421

Monden
27 iul 00:00Monden"Van Damme e un om haios, nu are figuri". Joseph Hadad, detalii despre revederea cu actorul, după 16 ani

Care e legătura dintre Chef Joseph Hadad și Jean Claude Van Damme? Revenirea actorului american în țara noastră a...281

27 iul 00:00MondenMegan Fox a dezvăluit de ce nu mai bea alcool deloc

Megan Fox a dezvăluit recent de ce nu mai pune alcool în gură. Diva a decis să renunțe la băutură după o seară...395

27 iul 00:00MondenOrlando Bloom și-a găsit cel mai pufos și scump “antrenor de fitness” din lume

255

Mapamond
27 iul 00:00MapamondChina cere SUA să înceteze "demonizarea" sa, în cursul unei vizite a unui înalt oficial american

Relaţiile dintre Statele Unite şi China se află "într-un impas" şi Washingtonul trebuie să înceteze "demonizarea"...161

27 iul 00:00MapamondChina: 76 noi cazuri de COVID-19, un record zilnic din luna ianuarie

China a raportat luni 76 de noi cazuri de COVID-19, un număr record din luna ianuarie, cea mai mare parte dintre...169

27 iul 00:00MapamondGrecia: 25 de arestări după un protest anti-vaccinare

147

27 iul 00:00MapamondCoronavirus: Algeria va produce vaccinul chinezesc Sinovac

Algeria va produce la nivel local vaccinul anticoronavirus al companiei chineze Sinovac, a indicat sâmbătă Ministerul...148

27 iul 11:17MapamondA treia doză de vaccin anti-COVID-19, luată în calcul în SUA cu prioritate pentru pacienţii cei mai vulnerabili

Persoanele care urmează tratamente ori au patologii ce afectează sistemul imunitar ar putea avea nevoie de o a treia...367

27 iul 11:18MapamondSute de locuitori, evacuaţi în urma unui incendiu de vegetaţie de pe insula Sardinia din Italia

247

Sănătate
27 iul 00:00SănătateCe sunt leguminoasele? Tipuri, beneficii, informații nutriționale, metode de gătit

Leguminoasele sunt baza dietei mediteraneene. Pe lângă beneficiile recunoscute pentru pierderea în greutate, acestea...177

27 iul 00:00SănătateExercițiile fizice, rol protector împotriva formelor grave de COVID-19?

Un studiu apărut în British Journal of Sports Medicine sugerează că exercițiile fizice de rutină pot ajuta...167

27 iul 00:00SănătateCele mai bune vitamine pentru pielea ta

194

27 iul 00:00SănătateCum îți dai seama că folosești prea multă sare: 6 simptome care te dau de gol

Ți se întâmplă din ce în ce mai des să observi că ai ochii umflați și că inelele încep să îți iasă greu...290

27 iul 00:00SănătateTotul despre complexul de vitamine B

Complexul de vitamine B face referire la toate vitaminele solubile în apă, în afară de vitamina C. Este vorba despre...190

27 iul 00:00SănătateDacă valoarea colesterolului e mare, ai voie să mănânci lactate, ouă, brânză și carne?

În cazul în care nu ești sigur dacă ouăle, carnea și produsele lactate sunt dăunătoare în cazul tău, pentru...260

27 iul 00:00SănătateDe câtă vacanță avem, de fapt, nevoie

Vacanța ne ajută să ne relaxăm, să ieșim din ritmul cotidian și, de multe ori, să ne regăsim motivația și...197

27 iul 11:20SănătateCompetiţia pentru crearea unei pastile anti-COVID-19 se intensifică

Competiţia între companiile farmaceutice pentru dezvoltarea unui tratament anti-COVID-19 sub formă de pastile se...465

27 iul 11:22SănătateDoi soţi, salvaţi în ultima clipă după ce au mâncat şuncă şi s-au îmbolnăvit de botulism

697

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT