REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Absolventii de la Spiru Haret raman prosti cu banii luati

Absolventii de la Spiru Haret raman prosti cu banii luati

Replica API 24 iulie 2010 | 00:00 124

Opriti inscrierile la afacerea lui Bondrea!

Opriti inscrierile la afacerea lui Bondrea!

Absolvenţii promoţiilor 2008-2009 ai universităţii "Spiru Haret" care îşi continuă studiile de masterat la alte universităţi sunt disperaţi. La un an, respectiv, doi, de la terminarea studiilor, aceştia sunt nevoiţi să susţină din nou examenele de licenţă. Situaţia este însă şi mai gravă în cazul celor care au reuşit să facă un an sau doi de masterat. Aceştia au pierdut nu doar anii de studii, dar şi taxele, anuale pe care le-au plătit. "Am absolvit Facultatea de Psihologie de la Spiru Haret, la ID, în anul 2009. Am vrut să urmez studiile de masterat de la universitatea "Ovidius", dar nu am putut din cauza scandalului provocat de faptul că diplomele de licenţă emise pentru specializările neautorizate/neacreditate din cadrul instituţiei nu au fost recunoscute de Ministerul Educaţiei. În septembrie 2009, am sunat la Ministerul Educaţiei şi mi s-a spus că va fi publicată o metodologie în baza căreia vom putea fi admişi la studiile de masterat. Lucru care s-a şi întâmplat şi am devenit studentă la Universitatea "Andrei Şaguna". Vreau să precizez că, anul trecut, am fost respinsă de la examenul de titularizare, pe care urma să-l susţin la specializarea "Consiliere psihologică". Zilele trecute, câteva colege de la "Spiru", care au fost respinse şi în acest an de la examenul de titularizare, au mers în audienţă la rectorul universităţii, Aurelian Bondrea, care le-a spus că între 15-30 septembrie vom susţine din nou examenul de licenţă, în aceleaşi condiţii şi la aceleaşi centre ca anul trecut", a declarat, pentru cotidianul "Replica", Mărioara P. Tânăra este revoltată că va fi obligată să repete anul de masterat, pentru care a plătit 1.200 de lei. Mai mult, pentru susţinerea examenului de licenţă din 2009, fiecare absolvent al universităţii a scos din buzunate câte 500 de lei. "În aceste condiţii, am pierdut un an la master, pentru că nu pot să am diplomă de licenţă din 2010 şi masteratul să-l fi început în 2009, pentru că la un masterat nu te poţi înscrie fără a avea diploma de licenţă. Pentru un an de licenţă am plătit taxa de 1.200 de lei, bani pe care îi pot considera aruncaţi pe vânt", a mai spus Mărioara P. În situaţia tinerei se află zeci de foşti masteranzi, care acum sunt nevoiţi să susţină, din nou, examenul de licenţă. Potrivit rectorului Universităţii "Andrei Şaguna", prof. Aurel Papari, 56 de foşti masteranzi vor fi nevoiţi să susţină la toamnă examenul de licenţă. Amintim că anul trecut reprezentanţii Universităţii "Spiru Haret" susţineau că diplomele eliberate de universitate sunt legale. În pofida promisiunilor celor de la Spiru Haret, diplomele la specializările de la învăţământul la distanţă (ID) şi pentru o parte din specializările la învăţământul la frecvenţă redusă (IFR), nu au fost recunoscute nici în acest an.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367