rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Nenorocire

Accident de muncă la un depozit din Mangalia! O femeie a murit

Zi tragică pentru o femeie din Mangalia. Aceasta şi-a găsit sfârşitul în timp ce pleca de la locul de muncă. Mai exact, în data de 07.02.2017, la ora 18:15, la SC M&M Crane Company SRL a avut loc un eveniment soldat cu decesul unui lucrător. Este vorba despre Antoaneta Dinu, în vârstă de 49 de ani. Femeia lucra pe postul de macargiu, iar după ce a plecat de la locul de muncă a fost victima unui accident de circulaţie.

Evenimentul este cercetat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea verificărilor. În baza constatărilor efectuate de acesta, a declaraţiilor martorilor şi a documentelor preluate de la societate, vor fi stabilite împrejurarile şi cauzele exacte care au condus la producerea evenimentului, precum şi reglementările legale încălcate şi, pe cale de consecinţă, raspunderile şi măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare. Potrivit informaţiilor noastre, firma SC M&M Crane Company SRL este locul 1 în Top Afaceri România, localitatea Mangalia. Aceasta se ocupă de depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi.

Mihaela UNGUREANU

marţi, 14 februarie 201763
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

00Stan(16 feb 21:54)
Era pe strada afara din santier.
01Mike(14 feb 12:42)
Societatea M&M ?! Administrator Motoianu Maria,o hermafrodita batuta in cap care s-a imbogatit pe seama amaratilor si care a dus ,ca multi altii externalizati, la falimentul D.M.H.I.
00Cetatean(14 feb 12:34)
Avea contract de munca ?
mai mult...Local
14 mai 00:18LocalBarurile, cafenelele, cluburile, discotecile rămân închise până la 1 iunie

Premierul Florin Cîţu a declarat joi seară că barurile, cafenelele, cluburile şi discotecile rămân închise...796

14 mai 13:52LocalLIPOVEANU a pus mâna, și anul acesta, pe activitatea de SALVAMAR din sudul LITORALULUI1861
14 mai 23:45LocalDe sâmbătă, DISPAR restricțiile de CIRCULAȚIE pe timp NOAPTE!1208
14 mai 23:51LocalCoronavirus la Constanța: 1.541 de persoane, în carantină, și 313, izolate la domiciliu

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 42.615 persoane...488

14 mai 23:47LocalÎncă 3 DECESE la Constanţa din cauza COVID-19681
14 mai 12:14LocalDouă societăți din BRĂILA construiesc blocuri în MAMAIA SAT!953
14 mai 10:46LocalJudecătorii i-au RESPINS Marianei Mircea cererea de schimbare a încadrării juridice în dosarul de ABUZ în serviciu

Continuă procesul în cazul Marianei Mircea, primar al orașului Cernavodă la data faptelor, acum consilier local, în...749

14 mai 23:48LocalConstănţeanca Emma Butucă merge la Campionatul European de Sărituri Obstacole644
14 mai 23:49LocalInfracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști520
14 mai 23:49LocalCOVID-19: 41 de NOI CAZURI de INFECTARE la CONSTANŢA, 953 la nivelul ţării

Pe teritoriul României, până joi, 13 mai, au fost confirmate 1.069.770 de cazuri de persoane infectate cu noul...792

14 mai 23:49LocalMinoră ascunsă sub o pătură, depistată la graniță893
14 mai 23:49LocalPERCHEZIŢII la CONSTANŢA în SEX-SHOPURI: VINDEAU AFRODISIACE cu SUBSTANŢE LETALE1881
Vremea
21°17.1° - 21° vineri, 14 mai 2021
ConstanțaUmiditate: 56%
Vânt: 7.13 m/s
Presiune: 1009 milibari

Loto
6/491240710641
5/402271313512
joker393645211519
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 mai 00:00SportRapid București, cu un pas în Liga 1 (1-0 vs ASU Poli Timișoara)

Rapid București a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa ASU Politehnica Timişoara, într-un...434

14 mai 00:05SportClasamentul WTA: Ce se întâmplă cu Simona Halep după abandonul de la Roma

Arina Sabalenka din Belarus, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 7, a fost învinsă surprinzător, joi, de...651

14 mai 00:07SportIstanbulul a pierdut organizarea finalei Ligii Campionilor - UEFA a anunțat noua locație

Finala Ligii Campionilor dintre Chelsea şi Manchester City va avea loc în Portugalia, la Porto, cu 6.000 de fani de...737

14 mai 00:07SportFinala Cupei României la fotbal, primul eveniment pilot cu public pe stadion

Vicepremierul Dan Barna a anunţat joi că finala Cupei României la fotbal de pe 22 mai va fi primul eveniment pilot cu...435

Local
14 mai 10:46LocalJudecătorii i-au RESPINS Marianei Mircea cererea de schimbare a încadrării juridice în dosarul de ABUZ în serviciu

Continuă procesul în cazul Marianei Mircea, primar al orașului Cernavodă la data faptelor, acum consilier local, în...749

14 mai 23:48LocalConstănţeanca Emma Butucă merge la Campionatul European de Sărituri Obstacole

Sportiva Emma Butucă, de la Clubul Sportiv Black Sea Horses, a reuşit o performanţă extraodinară. Tânăra va...644

14 mai 23:49LocalInfracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

520

14 mai 23:51LocalCoronavirus la Constanța: 1.541 de persoane, în carantină, și 313, izolate la domiciliu

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 42.615 persoane...488

14 mai 23:47LocalÎncă 3 DECESE la Constanţa din cauza COVID-19

Până joi, 13 mai a.c., 29.308 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...681

14 mai 12:14LocalDouă societăți din BRĂILA construiesc blocuri în MAMAIA SAT!

Pandemia creată de virusul Covid-19 pare să nu fi afectat sectorul investițiilor imobiliare. Așa se face că tot mai...953

14 mai 23:49LocalCOVID-19: 41 de NOI CAZURI de INFECTARE la CONSTANŢA, 953 la nivelul ţării

Pe teritoriul României, până joi, 13 mai, au fost confirmate 1.069.770 de cazuri de persoane infectate cu noul...792

14 mai 23:49LocalMinoră ascunsă sub o pătură, depistată la graniță

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au depistat o minoră în vârstă de 15...893

14 mai 23:49LocalPERCHEZIŢII la CONSTANŢA în SEX-SHOPURI: VINDEAU AFRODISIACE cu SUBSTANŢE LETALE

1881

Politică
14 mai 23:59PoliticăProiect în Parlament: Cozile de la instituții publice ar putea deveni istorie

Deputații USR PLUS Brian Cristian și Viorel Băltărețu au depus o propunere legislativă prin care instituțiile...536

14 mai 23:59PoliticăIohannis: Este foarte probabil ca anul şcolar să se încheie cu toţi elevii în şcoală

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că este foarte probabil ca anul şcolar "să se încheie cu toţi elevii...383

14 mai 00:07PoliticăKlaus Iohannis anunță creșterea salariilor

837

Interviuri
27 mar 23:46InterviuriANCA NEDEA PAVEL: Noi, operatorii ECONOMICI, ne simțim AGRESAȚI și HĂITUIȚI! VIDEO

Anca Nedea Pavel, directorul Organizației Patronale Mamaia - Constanța, a acordat un interviu cotidianului Replica de...5035

13 mai 23:56InterviuriINTERVIU, PARTEA A DOUA! CHIȚAC face ORDINE în STAȚIUNE: FĂRĂ porumb fiert și ȘHAORMA, PE FALEZA din MAMAIA

În prima parte a interviului acordat de Vergil Chițac cotidianului Replica de Constanța, primarul Constanței a...10951

11 mai 00:04InterviuriVIDEO! INTERVIU cu primarul Vergil CHIȚAC! Ce planuri are pentru bulevardul MAMAIA

53984

9 apr 00:06InterviuriCristina DUMITRACHE: Nu știm la ce să ne AȘTEPTĂM de la Guvernul PNL! Video

Parlamentarul Cristina Dumitrache se află, pentru al patrulea mandat, în Camera Deputaților, reprezentând interesele...2489

2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...4159

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

3972

Monden
14 mai 00:00MondenCele trei filme finaliste la Premiul LUX, printre care şi „Colectiv“, pot fi vizionate şi votate online

Filmele finaliste care concurează pentru Premiul European pentru Film al Publicului (LUX), printre care şi "Colectiv"...239

14 mai 00:00MondenEllen DeGeneres nu va mai realiza talk-show-ul pe care l-a prezentat timp de 19 ani

Ellen DeGeneres nu va mai fi realizatoarea talk-show-ului său multipremiat cu Emmy, pe care l-a prezentat timp de 19...354

14 mai 00:00MondenSophia Loren, recompensată cu trofeul pentru cea mai bună actriţă la gala premiilor David di Donatello

281

Mapamond
14 mai 00:00MapamondScandalul Hamas - Israel: Vladimir Putin a discutat cu Recep Erdogan. Apel la pace din partea Moscovei

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a discutat cu liderul rus, Vladimir Putin, despre situația din Ierusalim și...311

14 mai 00:00MapamondSUA: Un judecător deschide calea pentru o pedeapsă dură împotriva poliţistului Derek Chauvin

Un judecător a reţinut mai multe circumstanţe agravante împotriva poliţistului alb Derek Chauvin, declarat vinovat...266

14 mai 00:00MapamondRusia: Doliu în Tatarstan după un atac sângeros la o şcoală

Republica autonomă Tatarstan din cadrul Federaţiei Ruse a ținut o zi de doliu după sângerosul atac cu armă de foc...277

14 mai 01:25MapamondRusia explică prezenţa prelungită a navelor sale în largul Mării Negre prin intensificarea activităţii NATO

Intervalul de timp petrecut de navele din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră în largul mării a crescut cu peste un...438

14 mai 01:25MapamondFranța a instituit „paşaportul sanitar COVID-19“

Adunarea Naţională a Franţei a aprobat miercuri instituirea unui 'paşaport sanitar COVID-19' ce va putea fi folosit...465

14 mai 01:25MapamondExperţi independenţi: Pandemia putea fi evitată. Sunt necesare reforme ale sistemelor de alertă şi prevenire

410

Sănătate
14 mai 00:00SănătatePăstura: ce beneficii are și cum ții corect cura?

Păstura sau polenul fermentat în stup pare să aibă multe beneficii pentru sănătate: poate fi de ajutor în...265

14 mai 00:00SănătateMetode de epilare: avantaje și dezavantaje

Orice metodă de epilare ai alege, este bine să cunoști avantajele și dezavantajele fiecărei metode de îndepărtare...244

14 mai 00:00SănătateCum tratezi mâinile uscate și crăpate

286

14 mai 00:00Sănătate15 gustări delicioase care ajută la slăbit

Multe persoane aflate la cură de slăbire cred, în mod greșit, că nu este recomandat să consume gustări dacă vor...323

14 mai 19:31SănătateEvoluția cirozei: cele 4 stadii ale bolii

Ciroza hepatică este o complicație care apare la nivelul ficatului, în urma inflamației îndelungate a acestui...329

14 mai 00:00SănătateCOVID-19: Măștile de protecție în trei straturi blochează mai eficient particulele respiratorii

Măștile de protecție în trei straturi sunt mai sigure decât alternativele cu un singur sau dublu strat în blocarea...237

14 mai 00:00SănătateCum și cât poți slăbi, la modul sănătos, în trei luni?

Dacă vrei să pierzi în greutate într-un interval scurt de timp, cum ar fi trei luni, e nevoie să iei decizii mici...302

14 mai 00:00SănătateSpondiloză lombară: cauze, simptome și opțiuni de tratament

Această afecțiune, sinonimă uneori cu "spondiloză deformantă" și cu "artroză lombară", descrie formațiuni...324

14 mai 00:00Sănătate10 remedii naturale pentru psoriazis

291

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT