REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Accident grav în Brașov, soldat cu șase victime

Accident grav în Brașov, soldat cu șase victime

Valentina CAMARA 25 martie 2023 | 15:20 780

Două mașini s-au ciocnit, sâmbătă, în jurul orei 12, pe bulevardul Saturn din orașul Brașov. Impactul a fost atât de puternic încât doi dintre cei șase răniți au rămas o vreme încarcerați în automobilele avariate. Deocamdată, încă nu se cunosc circumstanțele în care a avut loc coliziunea, urmând ca poliția rutieră să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului.

Accident grav in Brasov, soldat cu sase victime

În cele două mașini se aflau șase persoane, iar în ajutorul lor Inspectoratul pentru Situații de Urgență din județ a trimis două echipaje SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță, un echipaj de descarcerare, precum și un echipaj de pompieri, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, maiorul Ciprian Sfreja. Echipajele au dat primul ajutor persoanelor rănite și au descarcerat cele două persoane care rămăseseră blocate.

Accidentul a provocat perturbarea traficului în oraș, mașinile care circulau spre terminalul Saturn fiind blocate o vreme. De asemenea, a avut de suferit și transportul în comun, pe traseele 6, 8, 21, 23, 22, operate de compania locală RATBV. „Traficul rutier este restrictionat în zonă, motiv pentru care solicităm conducătorilor auto să circule cu prudență și să respecte indicațiile polițiștilor prezenți”, a transmis IPJ Brașov.

Răniții sunt trei bărbați și trei femei, leziunile cele mai grave suferindu-le un bărbat mai în vârstă care a intrat în stop cardiorespirator, iar personalul medical a fost nevoit să aplice manevre de resuscitare la fața locului. De asemenea, o fată de 16 ani a fost lovită la cap și a fost trimisă de urgență la spitalul de copii din Brașov. Ceilalți patru răniți au fost transportați la unitatea de primiri urgențe a spitalului județean. În zonă, traficul a fost reluat după aproximativ o oră, însă circulația se desfășoară pe un singur sens, alternativ.

Două accidente grave în Brașov în luna decembrie

Ultimul accident din Brașov care s-a soldat cu un număr atât de mare de persoane rănite a avut loc pe 13 decembrie anul trecut, când un microbuz a intrat din plin într-o mașină în care se aflau doi copii. Atunci nu mai puțin de nouă persoane au avut nevoie de asistență medicală. Accidentul a avut loc întrucât microbuzul circula cu viteză excesivă.

În autoturismul implicat în accident se afla un angajat ISU Brașov alături de soția și copiii săi. Potrivit martorilor, autoturismul a fost lovit violent din spate, atunci când încetinise pentru a vira la stânga, pe o stradă secundară. momentul impactului a fost surprins de o cameră de supraveghere de pe marginea drumului.

Ciocnirea a fost extrem de violentă, provocând scântei vizibile în mod clar, mai ales că accidentul a avut loc după lăsarea întunericului. Bucăți din autoturisme s-au împrăștiat pe șosea mai mulți metri. Accidentul s-a petrecut pe Drumul Național 13, la ieșirea din Brașov către orașul Sighișoara.

Tot în luna decembrie, un accident rutier grav a avut loc într-o altă localitate din județ, Prejmer, unde a avut loc o ciocnire frontală între un camion și un Volkswagen Touareg, în dimineața zilei de 27 decembrie, în jurul orei 05.00. Inițial, ISU Brașov anunța că, în urma impactului, patru persoane au rămas încarcerate. În aceste condiții, cei de la ISU au mobilizat la fața locului un echipaj pentru descarcerare, trei echipaje SMURD, o ambulanță SAJ și un echipaj cu apă și spumă.

Dintre persoanele rănite, două victime erau în stop cardio respirator. Din păcate, pentru acestea nu s-a mai putut face nimic. În ciuda eforturilor depuse de către medicii de pe Ambulanță, acestea nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Celelate două persoane rănite au fost transportate la spital cu răni grave, însă au reușit să scape cu viață din tragedie, potrivit fanatik.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614