REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Accident GRAV în Vaslui: Cinci autospeciale intervin, după ce un taxi cu şapte pasageri s-a răsturnat

Accident GRAV în Vaslui: Cinci autospeciale intervin, după ce un taxi cu şapte pasageri s-a răsturnat

Replica API 28 aprilie 2019 | 00:00 349

Un taxi în care se aflau şapte persoane, printre care şi doi copii, s-a răsturnat, duminică seara, pe raza comunei Laza, în urma accidentului o persoană rămânând încarcerată, transmite agenţia Agerpres.

Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, la faţa locului s-au deplasat cinci autospeciale.

"Pe raza comunei Laza s-a produs un accident cu victime multiple. Un taxi cu şapte persoane s-a răsturnat, iar o victimă a rămas încarcerată. Se intervine cu cinci autospeciale, inclusiv maşina de descarcerare grea", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa vina UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER UBER
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614