REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Accident între 2 Mai şi Mangalia: 5 persoane rănite, printre care şi un poliţist

Accident între 2 Mai şi Mangalia: 5 persoane rănite, printre care şi un poliţist

Replica API 2 mai 2013 | 00:00 296

Accidentele rutiere nu vor să părăsească şoselele Constanţei. După ce un tragic eveniment s-a produs pe DN2A, spre Ovidiu, în ziua de 1 mai, când şapte persoane au ajuns la spital, iată că un alt impact a avut loc, la ieşire din localitatea 2 Mai, spre Mangalia, de această dată. Cele două autoturisme au intrat în colziune frontală, răsturnându-se. Din fericire, cele cinci victime s-au ales cu răni uşoare, printre acestea aflându-se şi un poliţist, venit la mare, în vacanţă. Mai exact, în jurul orelor 11:35, Dionisie Vasile, de 24 ani, din municipiul Piteşti, a condus un autoturism marca Audi, cu numere de Argeş, pe DN39, în localiatea 2 Mai, dinspre localitatea Vama Veche către localitatea Mangalia şi, ajungând în dreptul imobilului situat la numărul 514, datorită neadaptării vitezei în curbă la stânga, pierde controlul direcţiei de mers, pătrunde pe cotrasens şi intră în coliziune cu un alt autoturism, marca BMW, cu numere de Constanţa, condus de Ţacu Gheorghe, de 37 ani, din Tuzla, pe DN39 din sens opus. În urma impactului ambele autoturisme implicate s-au răsturnat în afara părţii carosabile. Mai multe persoane au fost vătămate, şi anume Turcin Constantin Dorel, de 24 ani, din municipiul Piteşti, pasager pe bancheta din spate-centru, Teodorescu Mircea, de 22 ani, din municipiul Piteşti, pasager pe bancheta din spate-dreapta, Bulf Eduard Nicolae, de 24 ani, tot din municipiul Piteşti, pasager pe bancheta din spate-stânga, şi Lăducă Bogdan Constantin, de 23 ani, din Piteşti, pasager dreapta faţă, cu toţii pasageri în primul autoturism şi Ţacu Gilda, de 37 ani, din Tuzla, pasager dreapta faţă în cel de-al doilea autoturism.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218