Accident rutier grav la Medgidia: un tânăr este în comă
Accident rutier grav la Medgidia: un tânăr este în comă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNoaptea de sâmbătă spre duminică a fost una tragică pentru un tânăr din Medgidia. Acesta a ajuns în stare comatoasă la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Potrivit oamenilor legii, evenimentul a avut loc la orele 00.15, când Elcin R., de 26 de ani, din Medgidia, a condus un autoturism marca Rover, cu numere de Bulgaria, pe podul rutier din Medgidia, dinspre zona Berărie către Intim, şi pe fondul vitezei excesive, neadaptată la condiţiile carosabilului acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism marca Audi A6, condus de R.E, regulamentar. În urma coliziunii, şoferul din Rover a suferit răni grave, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în comă. Pe lângă el, alte trei persoane au fost rănite uşor.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News