REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Accident soldat cu o anchetă comică: un ţigan fără permis care a lovit doi oameni cu maşina, găsit de poliţişti în WC-ul din fundul curţii

Accident soldat cu o anchetă comică: un ţigan fără permis care a lovit doi oameni cu maşina, găsit de poliţişti în WC-ul din fundul curţii

Replica API 8 aprilie 2014 | 00:00 150

Spunea că învăţa să conducă

Spunea că învăţa să conducă

Un accident rutier a pus pe jar poliţiştii rutieri din Constanţa, dar şi pe cei din Cumpăna. Două persoane, mamă şi fiică, au fost lovite de un autoturism, numai că şoferul şi-a luat tălpăşiţa de la faţa locului. Oamenii legii au demarat cercetările, au vorbit cu locuitorii şi au ajuns la casa aşa-zişilor proprietari, numai că acolo, stupoare!, aceştia vânduseră maşina unui tânăr de 29 de ani, Marian Bucur. A fost căutat în baza de date, constatându-se că nu are permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Au ajuns şi la domiciliul acestuia, dar şi aici a intervenit o răsturnare de situaţie şi anume că şi acesta vânduse Dacia break de culoare gri şobolan. Cui i-a vândut-o... mister. Tânărul a menţionat că nu mai ştie, nu l-a interesat numele, tranzacţia a avut loc repede şi nu a stat să analizeze detaliile. Poliţiştii i-au spus că este esenţial să spună întrucât la mijloc este vorba de o infracţiune. Cu chiu, cu vai, Marian a spus că a vândut-o unui ţigan din Cumpăna, dar că îi este teamă pentru viaţa lui, acesta fiind motivul pentru care nu a vrut să spună de la bun început. Cercetările au continuat şi oamenii legii au ajuns la casa lui Regep Ghiulnaidin, de 30 de ani, care nu şi-a putut întâmpina oaspeţii întrucât se afla la WC, taman în fundul curţii. El a recunoscut cu nonşalanţă că se afla la volanul maşinii, nu are permis de conducere şi că abia acum învaţă cum stă treaba cu volanul şi cu circulaţia rutieră, luând cursuri de specialitate. Însă, pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile de şofat, individul s-a hotărât să iasă la plimbare şi când a lovit persoanele, s-a speriat, acesta fiind motivul pentru care a fugit. Acum s-a ales cu dosar penal. Menţionăm că accidentul rutier s-a produs luni, 7 aprilie, la orele prânzului, pe aleea Alexandru Lăpuşneanu, din Cumpăna. Miţa Vâlcescu, de 29 de ani, împreună cu fetiţa sa, Bianca Daniela, de 7 ani, se deplasau pe stradă şi au fost acroşate de respectiva maşină. Ele au fost transportate la spital.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218