ACEA: Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut anul trecut cu 1,3%
Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat un avans de 1,3% în Europa anul trecut, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,5%, de la 3,4% în 2020, arată datele publicate, marţi, de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters, citată de Agerpres.
Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au situat anul trecut la 410.788 de unităţi, în creştere uşoară faţă de 2020 (405.484 vehicule).
În 2021, grupul francez Renault a înregistrat o scădere a vânzărilor de 10,9%, compania americană Ford a avut un declin de 19,2%, în timp ce grupurile germane Volkswagen AG şi Daimler AG au raportat un recul de 3,7% şi, respectiv, 11%.
Declinul din 2021 vine pe fondul deficitului global de semiconductori şi al perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, precizează ACEA.
În decembrie, livrările de autoturisme Dacia au crescut cu 11% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 4,7%, de la 3,3% în perioada similară din 2020. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au situat la 44.247 unităţi, în creştere faţă de decembrie 2020 (39.866 vehicule).
Luna trecută, grupul francez Renault a înregistrat o scădere a vânzărilor de 10,8%, compania americană Ford a avut un declin de 38,2%, în timp ce grupurile germane Volkswagen AG şi Daimler AG au raportat un recul de 30,4% şi, respectiv, 14,9%.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) denunță faptul că nu se...930
Jumătate dintre cele 54 de companii cliente ale grupului rus Gazprom şi-au deschis conturi în ruble la banca...193
Marea Nordului ar putea deveni "centrala energetică verde a Europei" în trei decenii, graţie impulsionării energiei...163
Grupul de lucru al Consiliului Fiscal, format din economiști și experți reputați ai României, a făcut zob imaginea...751


ConstanțaUmiditate: 70%
Vânt: 4.42 m/s
Presiune: 1011 milibari

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a respins cererea Clubului Sportiv al Armatei Steaua privind...384
Real Madrid a încheiat un contract de 360 de milioane de euro cu fondul de investiţii Sixth Street şi compania...389
Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a câştigat, joi seară, pentru prima dată Cupa României, învingând în finală,...913
Imnul așa-zisului Ținut Secuiesc s-a auzit din nou într-o competiție sportivă. Totul s-a întâmplat sub privirile...576


La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat 2 bărbați, de 24,...521
La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și...346
La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat, pe strada Rândunelelor din...347
În urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din...420
Companiile în continuă extindere reprezintă poli de dezvoltare pentru regiunile în care îşi desfăşoară...221
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, îl acuză pe prefectul Toni Greblă că refuză să atace în instanţă două...461
Consilierul prezidenţial Diana Păun a anunţat, vineri, că, în "viitorul apropiat", va fi lansată în Parlament...344
Investiţiile în managementul apei, din Anghel Saligny şi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR),...315
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4198
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3398
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2415
Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, este al doilea om în Primăria Constanța, după primarul...6186
Două filme britanice din genuri diferite, filmul de epocă "Downton Abbey: A New Era" şi filmul horror "Men", sunt...188
Regizorul franco-cambodgian Rithy Panh a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al primului juriu TikTok,...180
Regizorul rus aflat în exil Kirill Serebrennikov a luat poziţie miercuri împotriva războiului din Ucraina după...202
Cântăreţul britanic Ed Sheeran a devenit tată pentru a doua oară după ce soţia lui, Cherry Seaborn, a născut o...365
Câteva cazuri de variola maimuţei depistate în Marea Britanie au determinat autorităţile să pună la dispoziţie...187
Parchetul ucrainean a cerut joi închisoare pe viaţă împotriva unui soldat rus, la primul proces pentru crimă de...196
Înalţii oficiali de securitate ai lui Vladimir Putin cred că războiul din Ucraina este „pierdut”, ceea ce face...687
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că vrea ca Uniunea Europeană să emită "un aviz rapid" la...470
Medicul de familie este cea mai importantă verigă în îngrijirea populaţiei, iar rolul său este esenţial în...197
Accesul la medicamente de ultimă generaţie, la suplimente şi nutriţie corespunzătoare, simplificarea traseului...194
Societatea Naţională de Medicina Familiei a transmis, joi, practicienilor în domeniu din întreaga lume felicitări...184
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează joi că, în săptămâna 9 - 15 mai, au fost raportate 323 de...214