REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Acordul nuclear: Franţa nu mai joacă rolul "poliţistului rău", afirmă Iranul

Acordul nuclear: Franţa nu mai joacă rolul "poliţistului rău", afirmă Iranul

Replica API 11 ianuarie 2022 | 00:00 620

Şeful diplomaţiei iraniene, Hossein Amir-Abdollahian, a afirmat că Franţa şi-a schimbat atitudinea şi a încetat să mai joace rolul "poliţistului rău" în discuţiile în curs la Viena pentru a încerca salvarea acordului privind programul nuclear al Republicii Islamice, notează AFP, citată de Agerpres.

Hossein Amir-Abdollahian

"Ieri, Franţa a jucat rolul poliţistului rău, dar astăzi se comportă rezonabil", a declarat Hossein Amir-Abdollahian într-un interviu la televiziunea de stat, citat duminică de agenţia oficială de ştiri IRNA.

Vineri, ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a estimat că negocierile asupra programului nuclear iranian avansează pe "un drum mai degrabă pozitiv", însă a reiterat urgenţa ca acestea să fie încheiate cât mai curând.

"Rămân convins că se poate ajunge la un acord bun", a adăugat ministrul francez. "Rămân încă oarecum optimist cu privire la subiect, cu multă dorinţă de a reuşi", a continuat el.

Negocierile pentru salvarea acordului din 2015, menit să împiedice Iranul să se doteze cu arme nucleare, au fost relansate la sfârşitul lui noiembrie la Viena, după cinci luni de pauză, între Teheran şi ţările care fac încă parte din acest pact (Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi China).

Miza discuţiilor vizează revenirea în pact a Statelor Unite, care l-au părăsit în 2018, şi readucerea Teheranului la a-şi respecta angajamentele, încălcate ca reacţie la restabilirea sancţiunilor americane.

"Ieri, partea americană a avut cereri inacceptabile, dar astăzi credem că s-a adaptat la realităţile" situaţiei, a subliniat Hossein Amir-Abdollahian, Washingtonul participând indirect la negocieri.

"Suntem aproape de un acord bun, dar, pentru a-l încheia în scurt timp, cealaltă parte este cea care trebuie să se angajeze", a spus el, citat de AFP.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367