REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
15.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Acţiune a Centrului Antidrog Constanţa la Colegiul "Mircea cel Bătrân"

Acţiune a Centrului Antidrog Constanţa la Colegiul "Mircea cel Bătrân"

Replica API 13 decembrie 2013 | 00:00 317

Agenţia Naţională Antidrog a elaborat două proiecte special destinate elvilor de liceu şi gimnaziu. Scopul acestora este de a preveni consumul de alcool, droguri sau tutun. Joi, 12 decembrie 2013, Carmen Lipan, inspector de specialitate prevenire din cadrul ANA, a discutat cu elevii de clasa a VIII-a din cadrul Colegiului Naţional "Mircea cel Bătrân" Constanţa. Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere, desfăşoară activităţi de informare, conştientizare în unităţile de învăţământ, dar şi proiecte locale, judeţene şi naţionale, în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean Şcolar Constanţa. Prin activitatea ce a avut loc joi, 12 decembrie 2013, elevii de clasa a VIII-a ai CNMB au primit informaţii referitoare la riscul consumului de droguri, tutun şi alcool. "Această activitate are ca şi scop informarea şi conştientizarea elevilor asupra efectelor pe care le produce consumul de alcool, droguri şi tutun. Astăzi( joi, 12 decembrie), ei vor fi informaţi cu privire la serviciile folosite de Centrul de Consiliere, prevenire şi evaluare antidrog, vor învăţa cum să recunoască un consumator, riscurile şi efectele nocive pe care le produce consumul de tutun şi alcool, vor viziona filme antidrog şi vor afla modalităţi de evitare ale consumului şi alte metode sănătoase de petrecere a timpului liber. Aceste activităţi sunt incluse în 2 proiecte pe care noi le desfăşurăm şi le dezvoltăm în unităţile de învăţământ, unul este liceal, iar celălalt gimnazial, clasele V- VIII. Aceste proiecte au început odată cu anul şcolar, dar este la a 3-a ediţie. Încercăm să le implementăm în cât mai multe instituţii şcolare din municipiul Constanţa. Am fost în Mangalia, încercăm să mergem cât mai mult şi în afara oraşului, pentru că şi acolo este nevoie", a declarat Carmen Lipan. De asemenea, tot ieri, au fost oferite şi două diplome: Oanei Mocanu Maria, elevă în clasa a IX-a, care a participat la Balul Bobocilor 2013, dând răspunsuri foarte bune la un concurs antidrog. De asemenea, şi Amalia Cra a fost premiată, fiind câştigătoarea secundă a unui concurs naţional desfăşurat de Agenţia Naţională Antidrog Constanţa.

Cristina MARIN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102