rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 20 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Actorul american Joaquin Phoenix a primit titlul de persoana anului 2019 din partea organizației PETA

Joaquin Phoenix

Actorul american Joaquin Phoenix a primit titlul de persoana anului 2019 din partea organizației PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), fiind onorat pentru promovarea și apărarea drepturilor animalelor, potrivit The Hollywood Reporter.

Vegetarian de la vârsta de trei ani, Phoenix este de foarte mult timp un suporter al PETA, organizație care luptă pentru apărarea drepturilor animalelor.

Recent, actorul a apărut pe afișul unei campanii PETA, "We Are All Animals", pentru promovarea unei legi care să interzică circurile ambulante care lucrează cu animale.

În luna martie a participat, legănând un pui mort, la un marș de Ziua Națională a Drepturilor Animalelor.

De asemenea, printre altele, a produs documentarul "The Animal People".

Anterior, PETA a acordat titlul de persoana anului unor personalități precum papa Francisc, Oprah Winfrey, Anjelica Huston, Olivia Munn, Eva Mendes și Alicia Silverstone.

Fratele actorului River Phoenix, decedat în urma unei supradoze de droguri în 1993, Joaquin Phoenix a fost nominalizat la premiile Oscar în 2006, pentru rolul titular din filmul "Walk the Line - Povestea lui Johnny Cash". Joaquin Phoenix fusese nominalizat la premiile Oscar şi în 2001, pentru rolul din filmul "Gladiatorul". Actorul american, nominalizat în 2013 la Oscar pentru rolul din "The Master", a înregistrat un album cu coloana sonoră a filmului "Walk the Line", pentru care a câştigat un premiu Grammy. În 2017 a primit premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes, pentru interpretarea din "You Were Never Really Here", regizat de Lynne Ramsay.

stiripesurse.ro

marţi, 3 decembrie 2019427
Comentarii
mai mult...Monden
20 ian 00:00MondenOana Pellea, înjurată din cauza unui mesaj despre Cristina Țopescu: „Avea dreptate să iubească mai mult câinii!“

Oana Pellea a primit mesaje extrem de urâte și violente după ce a criticat modul în care a fost mediatizat decesul...485

20 ian 00:00MondenRecordul lui Mihai Trăistariu: de 11 ori la Eurovision. „O să încerc până în pânzele albe“296
20 ian 00:00MondenRomanița Iovan și-a dus fiul în Munții Apuseni, unde i-a murit tatăl. S-au împlinit 6 ani de la decesul pilotului366
20 ian 21:16MondenAugustin Viziru, accidentare dureroasă la Survivor România! Ce-a pățit actorul

Emisiunea Survivor România tocmai ce a avut debutul pe micile ecrane, însă acest lucru nu înseamnă că...433

20 ian 00:00MondenA murit Dan Andrei Aldea, liderul trupei Sfinx342
20 ian 00:00MondenPatrick Stewart, cunoscut pentru rolul comandantului Picard, îşi exprimă admiraţia pentru Greta Thunberg247
20 ian 00:00MondenTatăl lui Meghan Markle îşi acuză fiica de „umilirea“ familiei regale britanice

Tatăl lui Meghan Markle, Thomas Markle, şi-a acuzat fiica de ''umilirea'' familiei regale britanice, într-un interviu...352

20 ian 00:00MondenRobert De Niro, în rolul lui John D. Rockefeller, într-un nou film în regia lui David O. Russell265
20 ian 00:00MondenLungmetrajul '1917', cel mai bun film la gala premiilor Sindicatului Producătorilor Americani235
20 ian 20:09MondenFilmul „Malmkrog“, în regia lui Cristi Puiu, inclus în secţiunea Encounters din cadrul Berlinale

Lungmetrajul ''Malmkrog'', în regia lui Cristi Puiu, coproducţie România, Serbia, Elveţia, Suedia, Bosnia, Macedonia...256

18 ian 00:00MondenCine este artistul care tatuează cele mai în vogă vedete. ADDA, Velea, Antonia și Lino Golden i-au fost clienți570
18 ian 00:00MondenŞerban din „Liceenii“ a ajuns prof de mate şi actor în America738
Vremea
-1.9°-1.9° - -1.3° luni, 20 ianuarie 2020
ConstanțaUmiditate: 76%
Vânt: 5.66 m/s
Presiune: 1042 milibari

Loto
6/493911242847
5/40182229343813
joker204142434515
Horoscop
mai mult...SPSportRT
20 ian 00:00SportSimona Halep, la conferinţa de presă înainte de Australian Open: „Pun presiune pe mine și nu-mi place acest lucru“

Simona Halep a luat parte la conferința de presă premergătoare debutului la Australian Open. Sportiva și-a amintit...603

20 ian 00:00SportLiverpool a învins pe Manchester United, scor 2-0, în Premier League

Liverpool a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Manchester United, în etapa a...331

20 ian 22:07SportAtacantul umilit de MM Stoica impresionează în Turcia. Cum a picat transferul la FCSB

Anthony Nwakaeme (30 de ani) a reușit să înscrie de două ori pentru Trabzonspor în succesul cu Kasimpasa, scor 6-0....587

20 ian 00:00SportFCSB - Mihai Stoica anunță schimbări importante: „E posibil să ne vedeți cu 3 fundași centrali”

Mihai Stoica (54 de ani), directorul sportiv al celor de la FCSB, a declarat că roș-albaștrii pregătesc mai multe...407

Local
20 ian 00:00LocalSlujbă la locul unde a avut loc teribilul accident de la Topraisar

Slujbă de pomenire la locul accidentului de la Topraisar, unde şi-au pierdut viaţa două persoane! Preoţii au...525

20 ian 00:00LocalUn şofer BEAT a intrat cu maşina în stâlp!

Inconştienţa şi neatenţia l-ar fi putut costa viaţa pe un tânăr de 25 de ani! Sâmbătă, 18 ianuarie a.c., în...889

20 ian 00:00LocalUn şofer din Constanţa şi-a montat invers plăcuţele de înmatriculare!

Un constănţean a reuşit să devină vedetă pe facebook după ce şi-a montat invers o plăcuţă de înmatriculare....636

20 ian 00:00LocalPersoane, maşini şi documente căutate, găsite de poliţişti

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 750...467

20 ian 00:00LocalS-a lansat organizația județeană Constanța a partidului Alianța pentru Unirea Românilor

Evenimentul a avut loc în municipiul Constanța, la Teatrul Elpis (str. Aristide Karatzali), începând cu ora 13:00....439

20 ian 00:00LocalÎncep manevrele pentru ranfluarea navei răsturnată. Detalii despre operaţiune. VIDEO

La aproape trei luni de la tragedia din portul Midia, în urma căreia au murit mii de oi, încep manevrele de ranfluare...530

20 ian 00:00LocalIncendiu în judeţul Constanţa: o femeie a ajuns la spital!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați duminică, 19 ianuarie a.c. să intervină în localitatea Limanu....390

20 ian 00:00LocalPoliţiştii au dat iama în centrul vechi: s-a lăsat cu sancţiuni!

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, la data de 19 ianuarie, începând cu...435

20 ian 00:00LocalCălăuze depistate la graniță, arestate preventiv

Operatorul de pe sistemul de supraveghere cu termoviziune din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa -...303

20 ian 00:00LocalBunuri în valoare de peste 875.000 de lei, descoperite la frontieră în 48 de ore

În urma misiunilor desfășurate în zona de competență - punctele de trecere şi „frontiera verde”, în acest...314

Politică
20 ian 00:00PoliticăOrban: Dublarea alocaţiilor pentru copii se va face dacă există resurse financiare

Premierul Ludovic Orban a declarat că alocaţiile pentru copii vor fi dublate "dacă există resurse financiare", scrie...271

20 ian 00:00PoliticăMajorare pensii cu 40% din septembrie: Banii sunt prevăzuţi, depinde cum evoluează economia

Premierul Ludovic Orban a declarat că sunt prevăzuţi bani la buget pentru majorarea pensiilor cu 40% din luna...311

20 ian 00:00PoliticăOrban: Parlamentarii PNL nu vor vota învestirea niciunui Guvern pentru a oferi şansa organizării anticipatelor

Parlamentarii PNL nu vota învestirea niciunui nou Guvern, în cazul în care se va ajunge în situaţia declanşării...259

20 ian 00:00PoliticăPodaşcă (Pro România): PNL taie bani de la cele mai vulnerabile categorii

Purtătorul de cuvânt al Pro România, Gabriela Podaşcă, critică politica PNL în domeniul alocaţiilor pentru copii...295

20 ian 00:00PoliticăOrban: Vrem să intervenim în cazul în care modificarea privind alegerea preşedinţilor de CJ nu va fi adoptată în Parlament

Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul vrea să intervină în cazul în care "prin tergiversări procedurale"...278

20 ian 00:00PoliticăGrindeanu: Trebuie să facem o altfel de opoziţie, fără compromisuri; degeaba critici, dacă n-ai voci credibile

Fostul premier al României, Sorin Grindeanu, a declarat sâmbătă, că PSD trebuie să facă o altfel de opoziţie,...262

20 ian 00:00PoliticăCioloş, despre fuziunea cu USR: Nu mai repede de un an de zile, să zicem după alegerile parlamentare

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că fuziunea dintre USR...230

20 ian 00:00PoliticăCiolacu: PSD are semnături necesare pentru moţiunea de cenzură

Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu afirmă că 115 parlamentari au semnat până acum pentru moţiunea de...257

20 ian 00:00PoliticăKelemen Hunor are revendicări ferme după anticipate: Parlamentul să nu mai fie un loc pentru discuții sterile

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, speră ca după alegeri Parlamentul să fie mai mult decât a fost în ultimii ani,...240

20 ian 00:00PoliticăTitus Corlăţean, atac dur la adresa fostului preşedinte al PSD Dâmboviţa Rovana Plumb

Senatorul Titus Corlăţean a lansat, duminică, la Conferinţa de alegeri a PSD Dâmboviţa, un atac dur la adresa...384

Mapamond
20 ian 00:00MapamondPutin respinge ideea liderilor sovietici pe viaţă

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat sâmbătă că nu doreşte ca Rusia să se întoarcă la practica din epoca...263

20 ian 00:00MapamondAvocaţii preşedintelui Trump au prezentat apărarea împotriva destituirii

Avocaţii preşedintelui Donald Trump au prezentat sâmbătă linia de apărare cu trei zile înainte de începerea...243

20 ian 00:00MapamondVenezuela: Maduro se declară deschis dialogului cu SUA

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, s-a declarat deschis unui dialog cu SUA care să poată duce "la un nou tip de...242

20 ian 00:00MapamondCoreea de Nord a numit un nou ministru de externe, potrivit Seulului

Regimul nord-coreean a numit în funcţia de ministru de externe o înaltă oficialitate care se ocupa până în...256

20 ian 00:00MapamondAvion de pasageri doborât lângă Teheran: Victimele ucrainene au fost repatriate

Trupurile neînsufleţite ale celor 11 cetăţeni ucraineni ucişi în momentul în care avionul în care se aflau a...242

20 ian 00:00MapamondIncendiu la un centru pentru persoane cu dizabilităţi mintale în Cehia: opt morţi

Opt oameni au murit şi 30 au fost răniţi într-un incendiu izbucnit duminică dimineaţă devreme într-un centru...228

20 ian 00:00MapamondEvadare ca-n filme în Paraguay: O sută de deţinuţi au reuşit să scape printr-un tunel

O sută de deţinuţi, majoritatea membri ai celei mai mari bande de traficanţi de arme şi droguri din Brazilia, au...290

20 ian 00:00MapamondProteste ale militanţilor Extinction Rebellion la salonul auto de la Bruxelles. Peste 100 de arestări

Peste o sută de persoane au fost arestate sâmbătă, la Bruxelles, în cursul unei serii de acţiuni împotriva...225

20 ian 19:48MapamondCiocniri violente între protestatari şi forţele de ordine la Beirut

Peste 160 de persoane au fost rănite sâmbătă la Beirut în confruntări ce au avut loc între protestatari şi...243

20 ian 00:00MapamondCalifornia: O adolescentă răpită a fost salvată cu ajutorul aplicaţiei Snapchat

O adolescentă de 14 ani care fusese drogată şi răpită a fost localizată şi salvată de poliţie în San José,...278

Sănătate
20 ian 00:00SănătateImpactul sportului asupra prevenirii cancerului

Exercițiile fizice nu sunt numai benefice pe termen scurt, ci pot chiar să ne ferească de afecțiuni serioase precum...258

20 ian 17:22SănătateAlimente care cresc imunitatea la copii: ce e bine să mănânce în sezonul rece

Pe timpul iernii, cu toții devenim mai sensibili, inclusiv copiii, motiv pentru care e bine să ne pregătim din vreme...326

20 ian 17:16SănătateCinci motive să-ți duci copilul la oftalmolog

Controlul oftalmologic la copii, mai ales la cei până în 5 ani, este adesea amânat de părinți, deoarece copilul...243

20 ian 00:00SănătateIată cum să nu mai mănânci seara târziu: trucuri și sfaturi

Obiceiul de a consuma mici gustari seara, înainte de culcare, contribuie la acumularea kilogramelor în plus. Mâncarea...408

20 ian 00:00SănătateStudiu: Care sunt locurile de muncă care afectează cel mai mult sănătatea inimii femeilor?

În funcție de specificul activității și de nivelul de stres implicat, locul de muncă poate afecta atât...274

18 ian 00:00SănătateMedicii trag un semnal de ALARMĂ: Iată simptomele care NU trebuie ignorate

Tumorile pe creier ocupă un important loc în patologia neurochirurgicală, fiind și principala cauză de deces de...620

18 ian 00:00SănătateZece cauze mai puțin cunoscute ale bolilor de inimă

Sforăitul, relația nefericită și timpul petrecut în trafic, pe lângă alte cauze, ne pot influența sănătatea...567

18 ian 00:00SănătateCând și cum trebuie să luăm vitaminele și suplimentele alimentare

Vitaminele și mineralele sunt indispensabile pentru o sănătate de fier. Cel mai bine ar fi să le obținem printr-o...452

18 ian 00:00SănătateSporturile de iarnă: Riscuri şi prevenţie

În fiecare an, milioane de oameni se adună pe pârtiile de schi și pe patinoare pentru a se bucura de câteva ore de...378

18 ian 00:00SănătateCare este cea mai bună dietă pentru sănătatea mentală

Suntem ceea ce mâncăm, nu doar fizic, ci și psihic. Cercetările arată, pe de o parte, că persoanele care urmează...512