REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Actuali și foști edili ai Timișoarei, urmăriți penal pentru abuz în serviciu privind vânzarea de imobile naționalizate

Actuali și foști edili ai Timișoarei, urmăriți penal pentru abuz în serviciu privind vânzarea de imobile naționalizate

Replica API 18 februarie 2017 | 18:42 392

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de actuali și foști edili ai municipiului Timișoara, printre care și Nicolae Robu, pentru abuz în serviciu în legătură cu vânzarea ilegală de imobile naționalizate.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, sunt urmăriți penal: Nicolae Robu — primar al municipiului Timișoara, Dan Diaconu — viceprimar, Gheorghe Ciuhandu — fost primar, Traian Constantin Stoia — fost viceprimar, Martin Staia — fost director în Primăria Timișoara, toți pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, iar la unii fapta este în formă continuată.

Procurorii susțin că, în perioada 1996 — 2015, mai mulți funcționari publici din Primăria Timișoara, precum și alte persoane și-au încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 și au deposedat statul român de 967 de imobile, majoritatea aflate în centrul vechi al orașului, producând un prejudiciu estimat la 40 de milioane euro în dauna statului.

"Contextul desfășurării activităților infracționale este următorul: în luna ianuarie 1996 a intrat în vigoare Legea 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului în perioada regimului comunist. Această lege le dădea drept foștilor proprietari și moștenitorilor lor să își redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri pentru acele imobile. Totodată, legea a dat dreptul chiriașilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai acelor chiriași care dovedeau că, la data intrării în vigoare a Legii 112/1996, aveau contracte de închiriere a acelor imobile și le ocupau la acea dată", precizează DNA.

Anchetatorii au constatat că funcționarii publici din primărie au încheiat sute de contracte de vânzare-cumpărare cu persoane influente în mediul social din municipiul Timișoara, care nu au avut calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 și care, prin urmare, nu aveau niciun drept să dobândească respectivele imobile.

"Funcționarii din cadrul Primăriei Timișoara au vândut în mod fraudulos imobilele persoanelor în cauză, la prețuri modice, stabilite în baza Legii 112/1995 și HG 20/1996, deși cunoșteau că respectivele dispoziții nu aveau nicio aplicabilitate în privința acelor persoane. Prejudiciul total cu referire la deposedarea statului de cele 967 de imobile este estimat la aproximativ 40 de milioane euro", subliniază sursa citată.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane care, la data faptelor, erau funcționari în cadrul Primăriei Timișoara, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cine crede gaselnita asta. ce mam dracului ati facut 15 ani de a ajuns paguba atat de mare. trebuie dati afara toti sefii politiei si procurorii care au tolerat asa ceva. nu mai vorbesc de cei ai sri care sti totul si tac complice.
0
0
hoti si hotie generalizata de la constanta pana-n timisoara,deci iohanus cu 6 case furate este inca mic copil si ar mai fi loc
0
0
au fost numeroase sesizari in presa cel putin in ultimii 10 ani privind masluirea imobilelor din timisoara de diferite clanuri, nu numai al lui Carpaci. s-au intrecut ciolanarii de la posturile tv sa prezinte nuntile odraslelor acestor excroci si nimeni nu s-a sesizat. a dormit maica tereza sefa a dns fara nici un stres. si acum la comanda unica reactioneaza. dute p... de idioata. tu nu faci nimic pentru noi romanii ci pentru interesele de afara. tradatoareo. schibati-o dr..., odata
0
0
orice coment. ce ar trebui sa-l afle toata lumea nu va este pe plac, De ce oare ? ca sante-ti niste zombi si atat !
0
0
In ziua de azi oricine poate fi acuzat de orice. Legea penala este in favoarea acuzatorilor asa ca sa nu ne mai mire ca nimeni nu mai semneaza nimic. Tara de oameni cu cultura slaba si caracter zero. Trist dar adevarat. Asta este nivelul. Ura , invidie, rautate ...asta ne caracterizeaza
5
1
Orice s a facut in tara asta e abuz in serviciu. Si ce se va face de acum incolo in veci straveci! Deci oricine poate intra la inchisoare! Si atunci de ce ne mai miram ca nu se mai face nimic si e totul blocat!
5
3
Si la Constanta s-au vandut de catre Mazare destule IMOBILE, dar au fost cumparate de JUDECATORI si PROCURORI. De ce nu se CERCETEAZA!!!
10
0
Nu va luati de liberali,,,ei sunt hotii profesionisti,,
10
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367