REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.2° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.2° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Acuzaţi de furt de electricitate, doctorii din Mangalia se declară oripilaţi de afirmaţiile lui Tusac

Acuzaţi de furt de electricitate, doctorii din Mangalia se declară oripilaţi de afirmaţiile lui Tusac

Replica API 23 aprilie 2011 | 00:00 236

Medicii care activează în cabinetele din incinta fostei policlinici din Mangalia s-au arătat oripilaţi de acuzele care le-au fost aduse de către primarul Mihai Claudiu Tusac, potrivit cărora ei ar fi fost infractorii ce furau energie electrică pentru cabinetele lor. Doctorii au făcut publică şi o notă oficială trimisă în martie 2010 de către Primăria Mangalia reprezentantului Cabinetelor Medicale din Centrul Medical Mangalia, prin care primăria confirma faptul că a primit de pe 09.02.2010 o solicitare din partea medicilor pentru a semna un contract, în calitate de proprietar al clădirii policlinicii, cu ENEL Distribuţie, pentru furnizarea de energie electrică. Primăria îi informa pe medici că a depus la ENEL o cerere de racordare, pe 22.03.2010; "la data semnării contractului că vom anunţa în cel mai scurt timp", se mai arată în documentul oficial al primăriei. A trecut mai bine de un an de zile, iar municipalitatea nu a mai întreprins nici un demers în acest sens, în afara acuzelor aduse recent de primarul Tusac la adresa medicilor din policlinică. "Această notă a primăriei Mangalia arată încă o dată cât de mincinos ordinar este acest Tusac, şi câtă ură are faţă de medicii din Mangalia, care nu vor decât să-şi facă datoria. Primarul ştie foarte bine cine a furat energie electrică în valoare de 1,6 miliarde lei, este chiar prietenul său, primăria ştia în tot acest timp ce se întâmplă, dar nu a intervenit, motiv pentru care îl acuzăm pe primar de complicitate la acele furturi. Dacă eram noi infractorii, cei care furau curent, mai făceam demersul de a ne branşa la reţea, prin contract cu ENEL?!", se întreabă doctorul Viorel Oleniuc. Oleniuc ne-a declarat că vorbeşte în numele tuturor medicilor din policlinică, precizând că aceştia sunt oripilaţi de acuzele care le-au fost aduse de Tusac. "Îl acuz public pe primarul Tusac de minciună şi abuz în serviciu, pentru că nu şi-a făcut datoria în calitate de proprietar al clădirii policlinicii. Noi, medicii care activăm în această clădire, ne arătăm oripilaţi de acuzele care ni s-au adus, cum că noi am fi infractorii care au furat curent electric. Tusac a făcut un gest incalificabil. În calitate de doctori, ne arătăm regretul că nu avem şi un cabinet de Psihiatrie în policlinică", ne-a mai declarat doctorul Oleniuc. Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369