REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Acvariul din Constanţa, 55 de ani de existenţă - iată programul de vizită

Acvariul din Constanţa, 55 de ani de existenţă - iată programul de vizită

Replica API 5 mai 2013 | 00:00 112

Cu toate că în aceste zile atracţia principală o constituie staţiunea Mamaia, o parte din constănţeni au preferat liniştea de pe faleză. Marea a fost extrem de liniştită, iar culoarea ei aproape albastră, te îmbia să o priveşti îndelung. O parte dintre ei au vizitat Acvariul, care, acum 55 de ani a putut fi vizitat pentru prima dată, chiar în ziua de 1 mai. Instituţia va fi deschisă cu excepţia primei zile de Paşte, în minivacanţa de 1-6 mai, cu un program prelungit, începând de la ora 9.00 şi până la ora 19.00.

Acvariul are un patrimoniu inedit, format din animale vii, provenite din Marea Neagră, Delta Dunării, lacurile şi râurile din zona colinară a României, precum şi specii exotice de pe întreg mapamondul. Acvariul este recunoscut în întreaga Europă datorită bazinului central, care găzduieşte familii de sturioni. " Instituţia a fost deschisă la 1 mai 1958 ca primul acvariu public românesc. Patrimoniu este inedit, format din animale vii şi este recunoscut în întreaga Europă datorită bazinului central, care găzduieşte familii de sturioni. Specific este faptul că, deşi se află în captivitate, au dimensiuni impresionante. Unii dintre ei sunt aici de 18 ani şi au fost aduşi de când erau pui. Pe lângă aceştia avem şi sturioni aduşi din America Centrală, numiţi "peşti lopată", care se hrănesc la fel ca balenele, filtrând apa. De asemenea există trei specii de piranha. Pe lângă cel agresiv, cunoscut din filme, mai sunt speciile "Metinis" şi"Colosoma" care sunt omnivori, iar la maturitate devin vegetarieni, putând fi hrăniţi cu mere şi banane", a declarat, pentru "Replica", Adriana Chioran, şef secţie Acvariu.

Marieta STEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218