rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Adda a lansat o piesă despre o fană care își dorea să formeze un cuplu cu o altă fată

Adda

Adda este o mare susținătoare a comunității gay din România, astfel că, nu a putut face excepții în cadrul campaniei «Cupidonadda», unde cântă poveștile oamenilor care își doresc a doua șansă. Campania este valabilă și persoanelor care plac în secret o altă persoană, însă le este frică să le spună acest lucru.

În cadrul ultimei piese lansată din campania Cupidonadda, Adda i-a cântat povestea unei fete îndrăgostită de o altă fată, iar acest lucru a atras atât aprecieri, cât și multe ciritici.

Adda se bucură de succes cu privire la campania Cupidonadda prin care își promovează piesa «Te-aș iubi» pe care o va lansa pe 20 februarie, deoarece din cele 5 lansate până în prezent, 3 cupluri s-au împăcat. Chiar de la lansarea campaniei, Adda a făcut clar faptul că aceste piese le privesc pe toate persoanele, indiferent de orientarea sexuală. Nu a durat mult până să primească pe rețelele de sopcializare povestea de iubire dintre Ana și Andreea, două tinere care aveau sentimente una pentru cealaltă, însă le era frică să accepte acest lucru. Adda a compus o melodie despre ele și a publicat-o pe rețelele de socializare.

Adda le va compune fanilor 8 piese care au ca sursă poveștile fanilor ei și pe care le va publica pe rețelele de socializare, încercând să le amintească motivele pentru care aceste cupluri ar trebui să se împace.

„ADDA CUPIDONadda. ADDA iti face lipeala sau…impacarea. Iubesti pe cineva pe ascuns sau nu poti sa treci peste fosta relatie si iti doresti sa va impacati? Nu ai curaj sa ii spui? II spun eu! Scrie-mi povestea ta intr-un mesaj privat pe Instagram sau Facebook, iar eu o voi transforma intr-o piesa personalizata si o voi publica. Nu uita sa-mi spui cine este crush-ul sau ex-ul tau ca sa-i dau tag pentru a-mi duce la capat rolul de Cupidon asa cum trebuie! Piesele vor fi publicate de 2 ori pe saptamana (Luni si Joi), incepand de pe 24 Ianuarie, pana pe 20 februarie, atunci cand se va lansa oficial piesa ‘’Te-as iubi’’. START LA DRAGOSTE!”, a fost apelul făcut de Adda pe rețelele de socializare.

click.ro

sâmbătă, 9 februarie 2019476
Comentarii

00si eu sustin lggbbtt(9 feb 15:49)
dar in alta TARA
12Si eu sunt sustinator LGBT(9 feb 07:52)
Lichioruri, Gastronomie, Bere si Tabac. Orice alt LGBT sa stea in aria lor de acoperire!
mai mult...Monden
19 iun 13:27MondenNerăbdare mare în familia Deei Maxer! Dinu şi Andreas abia aşteaptă ca fetiţa să vină pe lume

...139

19 iun 00:00MondenConstănţeanca Laura Dincă, declarații despre nunta cu Cristian Boureanu!160
19 iun 00:00MondenFamilia Băitoi a câștigat sezonul special «Chefi la cuțite»! Au fost finaliștii lui Florin Dumitrescu102
19 iun 00:00MondenAndra, decolteu imens! De mult n-a mai fost văzută aşa!

Andra este, fără doar şi poate, una dintre cele mai iubite artiste din ţara noastră, iar fiecare apariţie a ei...199

19 iun 00:00MondenFlavia Mihășan a născut un băiețel!127
19 iun 00:00MondenDan Chișu, diagnosticat de trei ori cu cancer!155
19 iun 00:00MondenElton John va fi decorat cu Legiunea de Onoare

Preşedintele Emmanuel Macron îi va conferi vineri, cu ocazia Sărbătorii Muzicii în Franţa, Legiunea de Onoare...142

19 iun 00:00MondenFranciza "The Hunger Games" - o nouă carte în pregătire137
19 iun 00:00MondenClint Eastwood începe filmările la noua sa producţie "The Ballad of Richard Jewell"144
19 iun 00:00MondenActrița Catherine Zeta-Jones a fost recompensată cu cea mai înaltă distincţie onorifică a oraşului natal, Swansea

Autorităţile din Swansea, oraşul natal al lui Catherine Zeta-Jones, o vor recompensa pe actriţă cu Freedom of the...201

18 iun 02:36MondenMihai Constantinescu, în stare critică. Artistul are mare nevoie de sânge676
17 iun 00:00MondenIoana Ginghină și Alexandru Papadopol divorțează săptămâna viitoare. Detalii despre partaj614
Vremea
30°21.7° - 30° miercuri, 19 iunie 2019
câțiva noriUmiditate: 41%
Vânt: 4 m/s din E
Presiune: 1011.41 milibari

Loto
6/4982230344142
5/404112231379
joker41027363712
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 iun 00:00SportVictorie dramatică a Franţei în faţa Angliei

Selecţionata Franţei a învins dramatic echipa Angliei cu scorul de 2-1 (0-0), marţi seara, la Cesena, într-un meci...405

19 iun 00:00SportROMÂNIA U21 - CROAȚIA U21 4-1! Victorie entuziasmantă pentru „tricolorii” lui Mirel Rădoi în debutul la EURO 2019

România U21 s-a impus cu scorul de 4-1 în fața reprezentativei similare a Croației, chiar în debutul la Campionatul...400

19 iun 00:00SportFCSB va întâlni echipa lui Ilan Shor, magnatul proaspăt dispărut din Moldova după cutremurul politic de la Chișinău. A participat la „furtul secolului în Moldova”

Milsami Orhei, echipă moldovenească înființată în 2005, o întâlnește pe FCSB în turul I din preliminariile...465

19 iun 00:00SportPrimul gol cu ajutorul VAR din istoria fotbalului românesc

România U21 a deschis scorul în primul meci de la EURO 2019, în fața Croației U21, dintr-un penalty, după o...311

Local
19 iun 04:15LocalPeste 100 de absolvenți de clasa a VIII-a din judeţul Constanţa au lipsit de la Evaluarea națională

Emoţii mari pentru absolvenţii clasei a VIII a! Marţi, 18 iunie, a început Evaluarea Naţională. Din cei 5.527 de...394

19 iun 01:43LocalÎȘI CAUTĂ TATĂL, pe care nu l-a mai văzut din copilărie!

O femeie din Galați își caută tatăl, din județul Tulcea, despre care nu mai știe nimic de când părinții au...1246

19 iun 04:08LocalȘoferi trași pe dreapta de polițiști în Eforie și pe Aurel Vlaicu

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Constanța, la data de 18 iunie a.c., în jurul orei 00.15, au depistat un...845

19 iun 04:08LocalUn tânăr MORT de BEAT a făcut accident cu autoutilitara, în Medgidia

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Medgidia, la data de 17 iunie a.c., în jurul orei 20.20, au identificat un...1452

19 iun 04:14LocalUn bucureștean a furat haine în valoare de peste 5.000 de lei din Constanța

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție, la data de 17 iunie a.c., în jurul orei 17.15, au fost sesizați de...1190

19 iun 01:38LocalAdina Florea: Judecătorii erau filaţi pentru a se exercita o presiune asupra lor

Procurorii Adina Florea şi Sorin Eugen Iasinovschi au sustinut marţi interviurile pentru functia de procuror-şef al...1283

19 iun 04:09LocalFurt în valoare de 14.000 de lei dintr-un magazin din Costinești

În urma cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...970

19 iun 04:20LocalPrimăria Constanța continuă lucrările de asfaltare

În această săptămână, angajații administratorului tramei stradale vor acționa în zona destinată circulației...500

19 iun 04:13LocalBunuri contrafăcute în valoare de peste 80.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii...488

19 iun 04:18LocalOperațiune spectaculoasă a DIICOT - Interlopi arestați de trupele speciale în plină stradă

Acţiune spectaculoasă a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pe...1643

Politică
19 iun 04:16PoliticăViorica Dăncilă îi dă INTERZIS lui Victor Ponta, după ce fostul premier ar fi vrut să meargă la Congresul PSD: 'Acolo trebuie să participe membrii PSD'

Victor Ponta a spus, marți seara, la România TV, că ar accepta să meargă la Congresul PSD de la sfârșitul lunii,...542

19 iun 04:15PoliticăCristian Ghinea, de la USR, A DEMISIONAT: NU a votat la moțiunea de cenzură

Cristian Ghinea, deputat USR, a anunțat că demisionează din Parlamentul României, în urma alegerii ca eurodeputat...774

19 iun 01:41PoliticăGuvernul Dăncilă NU va fi înlocuit! Moţiunea a fost RESPINSĂ!

Plenul Parlamentului a votat marţi moţiunea de cenzură depusă de PNL, USR, PMP, UDMR şi neaflilaţi, pentru...1534

19 iun 04:07PoliticăDarius Vâlcov a fost pus sub control judiciar de către DIICOT

Procurorii DIICOT au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile...424

19 iun 04:07PoliticăSenatorul Brăiloiu: Am încredere că un program de guvernare concret nu poate fi înlocuit cu baloanele de săpun

Trei săptămâni s-au scurs de la alegerile europarlamentare şi, implicit, de la "euforia" rezultatului. Astăzi,...487

19 iun 03:36PoliticăCristian Deliorga şi Gheorghe Stan au depus jurământul pentru funcția de judecători CCR

Constănţeanul Cristian Deliorga și Gheorghe Stan au depus marţi jurământul de învestitură în funcţia de...861

19 iun 04:13PoliticăLiviu Dragnea rămâne la Rahova

Perioada de carantină s-a încheiat pentru Liviu Dragnea, iar, potrivit RomâniaTv, acesta va rămâne, în continuare,...437

19 iun 04:09PoliticăEvenimente sportive, programate în această vară, la Pavilionul Expoziţional, cu sprijinul CJC

Evenimente sportive la Pavilionul Expoziţional Constanţa, organizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa....366

19 iun 01:42PoliticăA apărut un nou jucător în PSD pentru Congres. ESTE DE LA CONSTANŢA!

La Congresul PSD din 29 iunie se scot la concurs posturile de președinte al partidului, președinte executiv și...3039

19 iun 04:19PoliticăIese la iveală adevărata avere a lui Mihai Chirica

Primarul Iașului, Mihai Chirica, își ține întreaga avere pe numele copiilor săi minori. Thea şi Mălina Chirica,...865

Mapamond
19 iun 00:00MapamondDonald Trump şi-a lansat campania pentru 2020

"Patru ani în plus!": Donald Trump şi-a lansat marţi în Florida, în strigătele mulţimii entuziaste, campania...142

19 iun 00:00MapamondPrelevarea forţată de organe continuă să fie practicată 'în toată China'

Prelevarea forţată de organe continuă să fie practicată 'în toată China', iar membrii mişcării spirituale Falun...192

19 iun 00:00Mapamond50 de municipalităţi germane şi-au declarat dorinţa de a prelua migranţi salvaţi din bărci în Mediterana

Peste 50 de municipalităţi germane şi-au declarat dorinţa de a prelua migranţi salvaţi din bărci în Mediterana,...127

19 iun 00:00MapamondCAPTURĂ. 16 tone de cocaină la bordul unui vapor în portul Philadelphia

Autorităţile federale americane au anunţat marţi că au capturat circa 16 tone de cocaină la bordul unui vapor în...181

19 iun 04:15MapamondDonald Trump anunță că este gata de RĂZBOI cu Iran: 'Aş acţiona, cu siguranţă, legat de armele nucleare'

Preşedintele american, Donald Trump, ar lua în considerare utilizarea forţei armate pentru a împiedica Iranul să se...273

19 iun 04:12MapamondOrientul Mijlociu fierbe - SUA suplimentază numărul de militari

SUA vor trimite încă 1.000 de militari în Orientul Mijlociu ca răspuns la „comportamentul ostil al forţelor...525

19 iun 04:11MapamondMinistrul Apărării, ridiculizat de Ambasada Rusiei la București: 'Fantoma lui James Forrestal a apărut în Constanța?'

Fără precedent - Ambasada Rusiei la București a ridiculizat declarațiile făcute pe teme de securitate la Marea...635

19 iun 04:12MapamondUn român a luat ostatică o femeie într-o închisoare din Germania - Trupele speciale au intervenit în forță

Un deținut român a luat ostatică o femeie în închisoarea din Lubeck, în Germania. Poliția a intervenit în...435

19 iun 04:09MapamondMohamed Morsi, fostul președinte al Egiptului, a murit în timp ce se afla în sala de judecată

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit luni, la vârsta de 67 de ani, într-o instanţă judiciară, afirmă...915

19 iun 04:18MapamondErdogan l-a umilit public pe Trump: La salonul aeronautic de la Paris, Turcia şi-a prezentat propriul avion invizibil şi anunţă că renunţă la F35

Turcia a prezentat luni, la salonul aeronautic deschis la Le Bourget, lângă Paris, proiectul unui avion propriu de...1734

Sănătate
18 iun 01:40SănătateAproape 2000 de bolnavi la Urgența Spitalului Județean, de Rusalii

1790 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul...417

18 iun 01:49SănătateSpitalul de Boli Infecţioase angajează şef laborator analize medicale. Iată ce alte modificări mai pune la cale Primăria!

Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa se află în subordinea primăriei, administraţia locală fiind cea care...690

18 iun 04:10SănătateGRAVIDA LA PLAJĂ. Sfaturi de la medicul ginecolog!

Este vară, temperaturile sunt ridicate și toată lumea ar dori să fie pe plajă, să se bucure de răcoarea apei....1141

15 iun 01:24SănătateEchipamente medicale donate Centrului de Transfuzii Constanța

Echipament nou pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, ce va contribui la creșterea capacității...470

14 iun 02:13SănătateCJAS Constanța atrage atenția medicilor să nu mai ceară ordinul de plată la eliberarea CONCEDIILOR MEDICALE!

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța le atrag atenția medicilor de familie dar...3984

13 iun 02:27SănătateDr. Iuliana Botezatu este director interimar la Spitalul CF Constanţa

Spitalul CF Constanţa are un nou director interimar, în persoana dr. Iuliana Botezatu, fosta preşedinte a Comisiei de...1212

12 iun 00:52SănătateAparatură medicală vitală prematurilor, noua dotare a Spitalului Medgidia

Aparatura medicală insuficientă reprezintă una dintre cauzele majore ale mortalității infantile în România, a...965

10 iun 00:17SănătateApel către Colegiul Medicilor pentru găsirea de anesteziști pentru Spitalul Județean Tulcea

Autoritățile tulcene, printre care Consiliul Județean Tulcea și Direcția de Sănătate Publică Tulcea caută...456

9 iun 23:09SănătatePacienți cu tumori maligne, operați la Spitalul Județean Constanța de prof. dr. Irinel Popescu

Vineri, 9 iunie a.c., la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța s-a...1968

8 iun 03:24SănătateSecţiile de Neurologie şi Chirurgie Plastică, din cadrul Spitalului Judeţean, renovate!

Managerul spitalului Judeţean, Cătălin Grasa, a anunţat, în cadrul ueni conferinţe de presă, faptul că de...797