rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Adina Florea a obținut cel mai mare punctaj la concursul pentru șefia Secției Speciale

Procurorii Adina Florea si Sorin Eugen Iasinovschi au susținut marți interviurile pentru funcția de procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, denumita Sectia Speciala. Constănțeanca Adina Florea a obținut cel mai mare punctaj, 9,86, în timp ce contracandidatul ei a obținut 8, 85 puncte. Rezultatele sunt definitive și nu pot fi contestate.

Adina Florea si-a susţinut timp proiectul managerial, ocazie cu care a vorbit despre dosarele care trenează de ani buni la instanţe.

"În ultimii ani s-a creat o situaţie de presiune asupra modului în care magistraţii judecători si-au desfăşurat activitatea, presiunea a venit din dosarele penale întocmite la sesizarea din oficiu sau denunţuri şi care, de la momentul sesizării şi până s-au dispus soluţiile, au trenat pe rolul instanţelor, au fost dosare care, nici acum, din 2011, 2012, nu au fost soluţionate",a spus Adina Florea.

Adina Florea a mai spus, la interviul pentru șefia Secției Speciale, că judecătorii erau filaţi, după ce au fost autorizate interceptări ale acestora fără ca rezultatele măsurilor de supraveghere tehnică să devină, ulterior, probe în dosarele penale.

„Au fost situaţii în practică în care dosarele cu infracţiunile săvârşite de magistraţi au stat pe rolul instanţelor judiciare fără să fie începută urmărirea. Au fost situații întâlnite, și din punctul meu de vedere este trist, când s-au solicitat și autorizat măsuri de supraveghere tehnică față de magistrați fără ca, ulterior, rezultatele măsurilor de supraveghere tehnică să fie transmise şi să devină mijloc de probă în dosarul penal, deși perioadele de supraveghere tehnică sunt suficient de mari cât să exercite o anumită presiune asupra magistratului chemat să înfăptuiască justiția în mod independent și în numele legii”, a mai spus Adina Florea.

M.P.

miercuri, 19 iunie 20191216
Comentarii

20Jean(19 iun 12:57)
Ba retarzilor nu va sterge nimeni comentariile, problema este ca voi aveti un singur neuron si acela proceseaza destul de greu mai multe informatii deodata. Sunt anumite caractere pe care nu le poti utiliza pe replica, spre exemplu paranteza, daca pui paranteza si dai click pe adauga comentariul zice comentariul nu a fost adaugat, si voi prosti idioti credeti ca sunteti cenzurati. Sa va bag pula-n mortii vostri de retardati
02ion(19 iun 12:01)
Usor,usor mafia pune stapanire pe tara,pe institutiile importante si se REARANJEAZA DOMNIA SPAGII. Justitia v-a fi doar ptr bogati.
17ReplicaStergeComentNegative(19 iun 11:47)
sluga infecta a pesedeilor, recompensata pentru ca a copiat Protocolul secret si i l-a dat lui valcov sa-l publice. Intr-o tara normala ar fi fost arestata si judecata!
02Pavel(19 iun 11:21)
Adica procurorii si judecatorii abuzivi vor fi pedepsiti? Pai romanii nu vor asta,ci un regim sever si criminal,care sa bage la puscarie si sa omoare oamenii cinstiti.
17Log(19 iun 10:31)
"Felicitari" ati demonstrat ce procurori buni are Cta! Pai daca nu era DNA si acum faceau mazare si nicusor legea in oras!
09gigi(19 iun 10:21)
dpoamna este amanta lui deliorga mai nebunilor nu vedeti unde a ajund omu traiasca PSD sau PCR astia conduc omu e din Medgidia de unde sa rupt smecheria
19Masuri URGENTE!(19 iun 09:42)
Schimbari urgente sa se faca nu numai in guvern ci si in institutiile de forta ale statului unde au fost promovate numai mediocritati si obedienti ai PSD-ului si-ai lui DRACnea. CSM, ICCJ, IJ, Comisia speciala de anchetare a magistratilor, maciuca politica a psd-ului cu matrakuka lui tudorel toader, psd-ista adina florea. Curatam urgent toata mizeria lasata de penalul DRACnea si a lui sluga, tudorel toader!
01in jjustitie(19 iun 09:39)
best justice money can buy !
216consilier(19 iun 09:21)
ACUM SA VEZI PRESIUNE PE CEI CARE L-AU JUDECAT PE DRAGNEA. Sper ca intr-un an sa sfarseasca si ea in puscarie.La interviu a spus de ce a cerut la ea dosarul TELDRUM si cum i-a transmis lui Vilcov secrete de stat? Arestata imediat.
214...(19 iun 09:19)
bai ,nu ne scapa nimeni de copiii comunistilor.florea a declarat ca e sluga sefilor!
115juristii(19 iun 09:01)
Juristii Florea si Deliorga, persoanele toxice ale Constantei
215...(19 iun 07:43)
Si de acum ce dicteaza tati , aia se intampla. Oare cei ce au decis ca asta sa fie sefa nu vad si un conflict de interese , taticutul fiind in psd ?
119Din circul ciumatilor... Inca!(19 iun 07:21)
Cine-i matracuca asta, CIUMATA asta?! ..... Care a sustras acte, documente secrete si le-a dat lui Valcov !? Cine o sustine ?? O, Doamne... cat o mai suportam pe ea si acolitii ei ?!
321delimorga(19 iun 02:39)
iar comenteaza pe aici organizatia de bosorogi pesede a lu nea florea .madam asta a sustras documente secrete si le-a dat lui vilcov care e acum anchetat .o sa mearga matracuca asta la puscarie .asa e nea florea ? ca tu comentezi la 20:57
420muie pesede !(19 iun 00:35)
adinutza, fata unui betiv, este un cacatzel in ploaie. Fara pesedeu este femeie de servici. O analfabeta !!! Sa ma scuze femeile de servici pentru comparatie !
114zau?(19 iun 00:09)
zau? cine e ca ea?
114@Ferty(18 iun 22:25)
Esti mai ceva ca un profiler cu studii la Quantico, VA. Un astfel de talent, mai rar...
288Marius(18 iun 22:09)
Felicitari! Indiferent de criticile unora de nivelul intelectual al lui Portocala, valoarea isi spune cuvantul. Doamna Adina Florea este un profesionist in justitie de care Poporul Roman are nevoie. Trebuie puse lucrurile in matca lor normala.
267Felicitari(18 iun 21:47)
A demonstrat ce super-procurori are Constanta! Succes in continuare chiar daca aceasta sectie nu isi prea are rostul raportand volumul de lucru la cel al parchetelor normale
347o justitie fara abuzuri(18 iun 21:16)
Felicitari, d-na Florea, prin concurs ati demonstrat ca santeti cea mai buna.
276Sa imi sugeti chilotii(18 iun 20:57)
Plini de cacat si ciclu plin de sange javra nomber one muistul sef klaus suge o prostul satului javra internationala
827Ferty(18 iun 20:08)
Hidoasa fiinta....bleah! Emana venin din toti porii.
mai mult...Replica
22 iul 16:45ReplicaSALVAMAR din Costinești, AGRESAT de iubitul unei turiste care se aventurase în mare

Un salvamar, în vârstă de 43 de ani, duminică, 21 iulie, s-a prezentat la sediul Poliției stațiunii Costinești,...366

22 iul 16:28ReplicaHAOS! Accident rutier cu mai multe victime, la ieșire din Topraisar!2467
22 iul 00:00ReplicaAfaceristul Vasile Frîncu, condamnat DEFINITIV pentru evaziune fiscală1719
22 iul 12:58ReplicaACCIDENT RUTIER ÎN LANŢ PE AUTOSTRADA A2! A intervenit elicopterul SMURD: 4 răniţi, între care şi un copil

Un accident rutier a avut loc luni, 22 iulie, pe A2, la km 206, pe sensul de mers către Constanța. Potrivit primelor...3700

22 iul 00:00ReplicaPrimăria Constanţa cumpără pavele şi borduri de la Videanu1135
22 iul 00:00ReplicaFemeie TRÂNTITĂ la PĂMÂNT, în Faleză Nord! Agresorul DROGAT, prins cu ajutorul unui CÂINE de URMĂ1963
22 iul 00:00ReplicaȘofer cu handicap, AMENDAT cu 600 de lei pentru că nu și-a plătit parcarea prin SMS. Înstanța a ANULAT contravenția

Modalitatea utilizării parcărilor publice din Constanța cu tarif orar este prevăzută în regulamentul aprobat prin...1999

22 iul 01:21ReplicaMARE ATENȚIE! A REVENIT PE LITORAL METODA CLASICĂ A AGENȚIILOR FANTOMĂ DE MODELLING1332
22 iul 00:00ReplicaAflat în plin divorț cu soția, încearcă să-și salveze copilul din mediul în care trăiește. Bebelușul s-a îmbolnăvit de TBC!626
22 iul 14:23ReplicaLUXUL de a fi student: de la cazare, la taxa de studii

Ce se întâmplă cu cei care vin în orașul Constanța pentru studii? Unde se pot caza? Cu ce cheie își pot...945

22 iul 00:00Replica`De câți morți e nevoie pentru un sens giratoriu?`. VIDEO: Cum s-a petrecut accidentul de la intrare în Lumina!1038
22 iul 00:00ReplicaPERCHEZIȚII la contrabandiștii care aduc bijuterii din aur, parfumuri și țigări din Turcia!947
Vremea
30.3°20.8° - 30.3° luni, 22 iulie 2019
nori împrăștiațiUmiditate: 29%
Vânt: 3.61 m/s din SSE
Presiune: 1017.03 milibari

Loto
6/4912728353740
5/4011829363940
joker92629364011
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 iul 00:00SportDinamo - Craiova 0-2. Oltenii se impun la capătul unui meci în care fotbalul a trecut în plan secund

Fotbalul a căzut în plan secund pe Arena Naţională, din momentul în care Eugen Neagoe a suferit infarct ventricular...294

22 iul 00:00SportDarren Cahill, impresionat de felul în care a fost primită Simona Halep la Constanța: „Își iubește țara”

Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a urmărit festivitatea de la Constanța în care campioana noastră...653

22 iul 00:00SportGabi Tamaș, de negăsit! S-a întors în țară și a fugit de la echipă: a petrecut în club și a lipsit de la antrenament, clubul anunță poliția

Gabriel Tamaș (35 de ani), fundașul lui Hapoel Haifa, e de negăsit de mai bine de 12 ore în România, după ce a...693

22 iul 00:00SportLiga I: Poli Iaşi - Astra Giurgiu 1-0

Politehnica Iaşi a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci...190

Local
22 iul 00:00LocalCe trebuie să ştiţi despre transcrierea certificatelor de stare civilă emise de autorităţile străine

Aţi revenit în ţară şi aţi obţinut peste hotare acte de stare civilă întocmite de autorităţile străine?...273

22 iul 01:43LocalUn copil, DISPĂRUT de pe o plajă din Mamaia, GĂSIT de polițiști

Polițiștii stațiunii Mamaia au fost sesizati, în jurul orei 13.20, despre dispariția unui minor, de pe o plajă din...2335

22 iul 02:08LocalPrichindeii, așteptați alături de Zbumzzi, în Țara Piticilor

Ce poate fi mai plăcut în vacanța mare, pentru copii, dar și pentru părinți, decât activitățile recreative în...316

22 iul 02:03LocalACȚIUNEA TRUCK & BUS. Polițiștii verifică mijloacele de transport persoane

Polițiștii rutieri vor controla, zilele acestea, autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport...619

22 iul 02:07LocalHoț din Eforie, prins în flagrant pe plaja din Vama Veche

La data de 21 iulie a.c., în jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai au...866

22 iul 02:06LocalIdentificat de polițiștii din Mangalia, după comiterea unei infracțiuni de furt calificat

Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției...1234

22 iul 02:06LocalDonație de la voluntarii LIONS către Spitalul Județean Constanța

Întotdeauna o inima mare poate face lucruri minunate, însa imaginați-vă ce pot face inimile a 1.500 de oameni? Numai...568

22 iul 02:05LocalAccident la intrare în Valu lui Traian

Intrarea în localitatea Valu lui Traian, dinspre Constanța, este o zonă unde în mod frecvent au loc accidente...1556

22 iul 02:04LocalAccident în Ovidiu. Victima este un pieton

Un accident rutier a avut loc duminică, 21 iulie a.c., în cursul dimineții, la ora 09.30. Victima este un pieton, iar...690

22 iul 01:44LocalComerțul ambulant pe plajă, sancționat de polițiști în stațiunile Saturn, Eforie și Mamaia

La data de 19 iulie a.c., în intervalul orar 10.00 - 12.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au...799

Politică
22 iul 00:16PoliticăAndrei Stoican - candidatul Partidului ADER pentru alegerile prezidenţiale

Andrei Stoican va candida la alegerile prezidenţiale din partea Partidului "Ader la Democraţie, Educaţie şi...386

22 iul 02:12PoliticăCioloş: Prea puţin mă interesează părerea lui Dăncilă cu privire la activitatea mea de comisar european

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că "prea puţin" îl...295

22 iul 02:12PoliticăMinistrul Finanţelor anunţă că săptămâna viitoare va fi luată o decizie cu privire la rectificarea bugetelor locale

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a informat, duminică, că săptămâna viitoare va fi luată o...286

22 iul 02:11PoliticăFifor: Barna luptă pentru protejarea intereselor proprii

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, susţine că preşedintele USR, Dan Barna, luptă pentru "protejarea"...271

22 iul 02:10PoliticăViorica Dăncilă îi răspunde Gabrielei Firea: „Când ieși în spațiul public și îți ataci colegii, o faci doar pentru imagine“

Viorica Dăncilă spune despre declarațiile recente ale Gabrielei Firea că îi va răspunde în interiorul partidului....327

22 iul 02:08PoliticăViorel Cataramă e nimicitor: Dacian Cioloș e un comunist, Dan Barna e un neomarxist care luptă împotriva capitalului autohton și sprijină numai multinaționalele

Alianța USR-PLUS a stabilit, în urma unor negocieri interne, ca Dan Barna să fie candidatul alianței la...548

22 iul 02:08PoliticăConsiliul Județean Constanța oferă Poliției Constanța CINCI aparate DRUGTEST

Consiliul Județean Constanța va preda, luni, 22 iulie a.c., cinci aparate DrugTest către polițiștii din cadrul...846

22 iul 01:56PoliticăDeputatul Dobre intră în RĂZBOI cu conducerea PSD Constanţa, după tentativa de numire a Marilenei Dragnea la Mamaia SA

Deputatul Pro România Mircea Titus Dobre reacţionează dur după tentativa de numire a Marilenei Dragnea la conducerea...1508

22 iul 01:57PoliticăEugen Teodorovici: 'Noi oferim cele mai bune guvernări, cei mai buni premieri, cei mai buni primari, parlamentari şi, de ce nu, cel mai bun PREŞEDINTE'

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, susţine că ”toţi marii paşi înainte ai acestei ţări s-au...361

22 iul 01:56PoliticăGabriela Firea: 'Intru în cursa pentru prezidențiale! Doamna premier are aceleași instrumente preluate de la domnul Dragnea'

Gabriela Firea a declarat că intră în competiția pentru prezidențiale deoarece lucrurile nu merg în „direcția...987

Monden
22 iul 17:57MondenBianca Drăgușanu, la distracție în club cu Alex Bodi

Bianca Drăgușanu a fugit la mare în weekend, în compania iubitului ei, Alex Bodi. Vedeta și actualul ei iubit s-au...266

22 iul 00:00MondenCornelia Catanga a fost externată. Monica Pop a dat detalii despre starea artistei

Medicul oftalmolog Monica Pop a anunțat, în urmă cu două zile, că a vizitat-o pe Cornelia Catanga la spital și că...235

22 iul 17:45MondenTrupele fenomen ale anilor ‘90 s-au reunit pe aceeaşi scenă

Săptămâna care se încheie a fost una de foc pentru cele mai îndrăgite trupe ale anilor ‘90. Toate s-au reunit,...214

22 iul 02:24MondenCristina Spătar, despre divorțul de fostul soț: „Nu am primit nici un leu de la el“

Cristina Spătar trăiește de ceva vreme o frumoasă poveste de dragoste alături de bărbatul care îi face zilele...393

22 iul 00:00MondenPrimele poze cu Adelina Pestriţu în rochie de mireasă. Toate ţinutele de la nuntă au fost de covorul roşu

A venit ziua cea mare pentru Adelina Pestriţu (32 de ani), acel moment mult aşteptat în care a îmbrăcat rochia de...342

22 iul 00:00MondenCe fată frumoasă are Johnny Depp! Seamănă leit cu Vanessa Paradis în tinereţe

La vârsta de numai 20 de ani, Lily-Rose Depp, fiica Vanessei Paradis (46 de ani) şi a actorului Johnny Depp (56 de...233

22 iul 00:00MondenNoul album al lui Beyonce, „o declaraţie de dragoste pentru Africa“

"O declaraţie de dragoste pentru Africa" cu mai mulţi artişti de pe continent, dar şi cu vedete americane precum...151

22 iul 00:00MondenPrinţul George al Marii Britanii împlineşte 6 ani

Anul trecut, fiul cel mare al ducilor de Cambridge a apărut la balconul Palatului Buckingham şi a făcut o plimbare...229

22 iul 00:00MondenTrump este gata să garanteze personal pentru rapperul american ASAP Rocky, deţinut în Suedia

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă că este gata să garanteze personal pentru rapperul american...175

22 iul 00:00MondenNatalie Portman se întoarce la franciza "Thor" în rolul unei versiuni feminine a super-eroului

Natalie Portman se va întoarce la franciza "Thor" în rolul unei versiuni feminine a super-eroului principal,...166

Mapamond
22 iul 00:00MapamondProblema migranţilor: ''Ajunge'' cu alegerile făcute doar la Paris şi Berlin, afirmă Matteo Salvini

Franţa şi Germania nu pot decide singure politicile privind migraţia, ignorând solicitările ţărilor cele mai...164

22 iul 00:00MapamondComemorarea atentatului eşuat împotriva lui Hitler: "Sunt momente în care nesupunerea poate fi o datorie"

Germania a salutat, sâmbătă, eroismul autorilor atentatului eşuat împotriva lui Hitler, acum 75 de ani, şi al...184

22 iul 00:00MapamondMarea Britanie: Mii de manifestanţi anti-Brexit pe străzile Londrei

Opozanţi ai Brexitului au manifestat sâmbătă la Londra desfăşurând în aer un uriaş balon portocaliu care îl...164

22 iul 00:00MapamondBritish Airways au suspendat zborurile către Cairo timp de şapte zile începând de sâmbătă

British Airways au suspendat zborurile către Cairo timp de şapte zile începând de sâmbătă pentru a permite o...171

22 iul 00:00MapamondCanada: Fiul unui şef al poliţiei australiene a fost găsit mort în Columbia Britanică

Una din cele două victime ale crimelor "suspecte" petrecute în această săptămână în Vestul canadian este fiul...176

22 iul 00:00MapamondAutorităţile japoneze au emis un mandat de arestare pentru bărbatul suspectat că a incendiat un studio de animaţie

Autorităţile japoneze au emis un mandat de arestare pentru bărbatul suspectat că a incendiat un studio de animaţie...145

22 iul 00:00MapamondZeci de mii de manifestanţi proguvernamentali la Hong Kong

Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă în Hong Kong pentru a-şi exprima sprijinul pentru poliţie şi guvernul...141

22 iul 00:00MapamondFalsa ameninţare cu bombă pe o cursă Lufthansa la Belgrad: Autorul apelului spera să obţină o întâlnire cu o însoţitoare de bord

Un bărbat sârb de 65 de ani a mărturisit în faţa unui tribunal sâmbătă că a sunat pentru a anunţa o falsă...147

22 iul 16:54MapamondTreizeci şi trei de migranţi, răniţi într-un accident rutier în Macedonia de Nord

Treizeci şi trei de migranţi au fost răniţi vineri într-un accident rutier în Macedonia de Nord după ce vehiculul...151

22 iul 00:00MapamondBărbatul suspectat că a incendiat Kyoto Animation în Japonia credea că studioul i-a plagiat romanul

Bărbatul suspectat că a incendiat un studio de animaţie în care au murit 33 de oameni în Japonia, cel mai grav atac...143

Sănătate
18 iul 00:17SănătateCabinete medicale noi, la Spitalul Municipal Mangalia

La unitatea sanitară din Mangalia s-au înființat, recent, mai multe cabinete medicale și săli de tratament în...738

17 iul 00:24SănătateSpitalul de Boli Infecțioase Constanța așteaptă fonduri europene pentru REPARAȚII CAPITALE!

Un compartiment de terapie intensivă dat în folosință de anul trecut, paturi noi în tot spitalul, un laborator de...1183

17 iul 00:19SănătateÎNGRIJORĂTOR! CREȘTE numărul constănțenilor infectați cu HIV/SIDA!

Numărul constănțenilor diagnosticați cu infecția HIV/SIDA este în creștere. Aceasta este constatarea medicilor de...1864

17 iul 00:19SănătateToxiinfecţiile alimentare au 'umplut' Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa

Atenție mare la alimentele pe care le consumați, spălați-le bine înainte, la fel și mâinile, pentru a reduce...1429

15 iul 01:48SănătateProdusele alimentare pentru bebeluşi disponibile în comerţ au un conţinut ridicat de zahăr, avertizează OMS

Produsele alimentare pentru bebeluşi disponibile în comerţ conţin deseori prea multe zaharuri, iar informaţiile de...525

15 iul 22:47SănătateMalformații cardiace și congenitale, operate la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”

O echipă de chirurgi cardiologi se va afla, în perioada 21 – 28 septembrie a.c. la Spitalul Clinic de Urgență...433

12 iul 00:35SănătateBătaie de joc: medic NEPLĂTIT din 2015! Spitalul CF RECUNOAŞTE, dar zice că NU are bani

Spitalul Universitar Constanţa nu o mai scoate la liman cu datoriile! Pe de o parte, se confruntă cu popririle pe...2692

11 iul 02:07SănătatePlatforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Casei...583

9 iul 01:28SănătateCentrul de Sănătate Năvodari este preluat de Spitalul Județean Constanța

Centrul de Sănătate Multifuncțională Năvodari este preluat, luni, 8 iulie a.c., de Spitalul Clinic Județean de...1450

8 iul 00:00SănătateTESTARE GRATUITĂ pentru BOALA CELIACĂ la Constanța!

Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten lansează prima Caravană Națională „România fără gluten”,...1146