REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Adio, Spital de Oase la Eforie Sud! Medicii ortopezi au primit preavize

Adio, Spital de Oase la Eforie Sud! Medicii ortopezi au primit preavize

Replica API 3 decembrie 2013 | 00:00 1582

De ce le-a fost teamă nu au scăpat! Medicii de la Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală de la Eforie Sud vor fi şomeri în mai puţin de 3 săptămâni. Cu toate că în momentul în care SOTRM a devenit Secţie exterioară a Spitalului Judeţean Constanţa cadrele medicale primeau asigurări că vor avea în continuare locuri de muncă, iată că preavizele primite ieri de medici contrazic declaraţiile anterioare ale liderilor judeţeni. În urmă cu aproape 2 săptămâni, şi senatorul Nicolae Moga spunea că se va interesa de soarta medicilor de la Eforie Sud, dar între timp conducerea Spitalului Judeţean Constanţa s-a grăbit să transmită "verdictul" sumbru: există posturi disponibile doar pentru asistente, nu şi pentru chirurgi.

Preavizele primite ieri de medici confirmă, cel puţin parţial, ceea ce susţinea dr. Toma Cucu încă din luna februarie a acestui an: SOTRM e pe cale să fie distrus! La acea dată, dr. Cucu semna şi o petiţie prin solicita ca SOTRM să nu devină secţie exterioară a Spitalului Judeţean: "Eu, care sunt printre ultimii veniţi, am deja 17 ani de muncă în acest spital... Toate premierele medicale ortopedice importante din regiunea Dobrogei se leagă de numele medicilor din spitalul nostru. Fiecare generaţie la vremea ei a îmbogăţit activitatea spitalului cu tehnici noi, efectuate doar în puţine locuri din ţară. Pentru regiunea Dobrogea SOTRM este indispensabil în rezolvarea problemelor ortopedice. Tradiţia spitalului nostru nu se rezumă doar la existenţa unor medici apreciaţi. Predecesorii noştri au înţeles că o disciplină cum este chirurgia ortopedică necesită o muncă de echipă, cu colaboratori pe măsură. De aceea am preluat, la rândul nostru şi am păstrat acest principiu, al muncii în echipă al calităţii deosebite al cadrelor medicale medii şi inferioare. Cu timpul, spitalul nostru a devenit renumit nu numai prin calitatea înaltă a actului medical, dar şi prin omenie, respect şi devotament pentru pacienţi", transmitea dr. Toma Cucu.

Precizăm că Spitalul de Oase a fost construit în anul 1908, şi de atunci a fost o unitate medicală reprezentativă pentru medicină, şi apoi pentru ortopedia din România. Nume importante din ortopedia românească şi-au pus amprenta pe activitatea şi dezvoltarea clinicii din Eforie, cum ar fi profesorii Victor Climescu şi Dinu Antonescu.

În prezent, şase medici de la Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală de la Eforie Sud au primit, în data de 2 decembrie, preavize de şomaj.

A.A.

Citelte şi:

LINK

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mam lovit acum cateva zile la picior si sa unflat piciorul si in picior am tija am crezut ca trece da nu mai trece
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102