Libertate contra-cost
Administratorul „fabricii de otravă” de la Mihai Viteazu, eliberat pe cauţine
După ce complicii au fost lăsaţi în libertate, iată că a venit şi rândul „capului” afacerii să le calce pe urme. Vorbim despre Lucian Pavel, căruia magistraţii Tribunalulu Constanţa i-au admis cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv. Astfel, la data de 15 septembrie, el s-a ales cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, fiind vorba de 30.000 lei. Însă, cum decizia nu a fost definitivă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a şi depus contestaţie. Poliţiştii şi procurorii constănţeni, la începutul lunii iunie, efectuau mai multe percheziţii, scoţând la iveală o adevărată bombă, care ticăia chiar în judeţul Constanţa, atentând la sănătatea oamenilor. Este vorba despre o fabrică de „otravă”, ascunsă şi comercializată sub denumirea de vin demisec Bolta Rece şi Carasa, care era situată în Mihai Viteazu, fiind administrată de soţii Lucian şi Viruţa Pavel, cu ajutorul mai multor complici, precum Florin Corneanu şi Ionel Munteanu. Dacă la început au fost arestaţi, ulterior Pavel Viruţa Corneanu Florin şi Munteanu Ionel au fost eliberaţi sub control judiciar, soluţia fiind definitivă pe 11 iunie., singurul care rămânea în arest fiind Lucian Pavel. Reamintim că Lucian şi Viruţa Pavel, din Tulcea, închiriaseră un spaţiu în Mihai Viteazu, care aparţine SC Vinvico SA. Respectiva societate nu mai funcţiona, însă utilajele rămăseseră pe poziţii, motiv pentru care cei doi mai sus menţionaţi nu au putut decât să se bucure. Au mai venit şi ei cu instalaţii clandestine, precum recipiente de plastic şi furtun. În primă fază produceau un amestec din apă, drojdie, sare, zahăr şi sulfiţi, îl lăsau să fermenteze o săptămână, după care extrăgeau produsul, îl îmbuteliau în peturi de 2 litri şi le etichetau ca vin de masă demisec Bolta Rece şi Carasa. Însă, pe etichetă erau trecute diferite nume de producători şi distribuitori, tocmai pentru a prinde credibilitate. Peturile se distribuiau în baxuri de câte 6 şi au fost livrate pe raza judeţului Constanţa, Mureş, Olt, Dolj, Ialomiţa, etc. În fabrica din Mihai Viteazu au fost găsite cantităţi foarte mari, respectiv 15 tone ce urmau să fie îmbuteliate în aproximativ 3.000 de peturi şi 200 de peturi deja îmbuteliate.
Liliana CHIRU

RAJA SA a deschis larg porțile Stației de epurare Constanța Nord, marți 17 mai 2022, pentru studenții Facultății...434
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, marți, 17 mai a.c., la ieșire din Năvodari, în...511
Oamenii legii, în timp ce efectuau acțiuni de patrulare pe străzile din Palazu Mare, au dat peste un șofer care rula...1820
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...433


ConstanțaUmiditate: 61%
Vânt: 7.74 m/s
Presiune: 1024 milibari

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale...209
Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe...208
Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de...289
Antoine Griezmann va fi jucător la Atletico Madrid şi în sezonul viitor, a anunţat preşedintele Enrique Cerezo....239


Oamenii legii, în timp ce efectuau acțiuni de patrulare pe străzile din Palazu Mare, au dat peste un șofer care rula...1820
În urma cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști...1114
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...433
Primăria municipiului Medgidia organizează în perioada 20 - 22 mai 2022, pe Stadionul Municipal „Iftimie Ilisei”,...367
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...254
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...212
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2316
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...525
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3480
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2334
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11409
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5057
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...484
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...267
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...237
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...276
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...185
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...213
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...196
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...170
Multă lume suferă de balonare astfel că aflăm de la ce apare această senzaţie de disconfort. Expertul în boli...265
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...363
Ministerul Sănătății a transmis, luni, că secretarul de stat Tiberiu Brădățan, care a spus că pastilele de iod...228
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...180