rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Adrian Severin: Formula „reacția disproporționată a forțelor de ordine” îmi este foarte cunoscută. A fost folosită pentru a justifica intervenția externă împotriva guvernelor legitime

Adrian Severin are un comentariu foarte interesant pe blogul personal. Severin comentează, printre altele, că: "Formula „reacția disproporționată a forțelor de ordine” îmi este foarte cunoscută. A fost folosită pentru a justifica intervenția externă împotriva guvernelor legitime care au încercat să apere ordinea de drept în Ucraina, Egipt, Georgia, Azerbaidjan etc. sau pentru a paraliza acțiunea accestora".

Iată textul integral:

"Eram Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE când au fost fraudate alegerile americane în Florida. Eram Președinte Emerit al Adunării Parlamentare a OSCE când s-au pus la cale „revoluțiile colorate”. Eram raportor permanent al Parlamentului European pentru relația cu Rusia și vicepreședinte al Grupului Socialiștilor și Democraților Europeni din PE când s-a declanșat „Pimăvara arabă”. Între aceste momente am mai fost Raportor special ONU pentru drepturile omului (în Belarus), vicepreședinte al Comisiei juridice și pentru drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și șeful Delegației PE pentru Ucraina. Printre altele. În executarea acestor misiuni am fost martor și participant, dar și, în măsura puterilor mele, opozant, la planificarea sacrificării statelor națiune pe altarul unei ordini globale pe care în mod greșit și chiar criminal unii o concepeau ca incompatibilă cu existența acestora. Nici un alt român nu a mai trăit în acest mod o asemenea experiență. De aceea pot citi și înțelege ce se întâmplă în aceste zile în România dincolo de perdeaua de fum lacrimogen al detaliilor faptice.

Unii comentatori (ex. Adrian Năstase) au observat că în mod normal nu există protest fără motiv, iar motivul este existența unei crize care poate fi socială (ex. crește șomajul, se introduc curbe de sacrificiu, adică se taie salariile și pensiile, cresc dările către stat etc.), economică (ex. crește inflația, crește deficitul bugetar, se prăbușește moneda națională, se blochează creditul) sau politică (ex. guvernul nu își mai poate promova măsurile legislative întrucât nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare iar un alt guvern nu se poate forma întrucât o altă majoritate nu se poate constitui). Or, România nu cunoaște nici una dintre aceste crize. Atunci de ce nemulțumiri de o asemenea amploare? Răspunsul trebuie căutat în afara României, acolo unde nu prea se uită lumea. România este într-o criză…geopolitică (cu dimensiunea sa geoeconomică).

Alți comentatori (ex. Alina Mungiu-Pippidi) au subliniat inutilitatea aparentă a protestului. Să protestezi fără nici un program, fără nici o listă de revendicări pe care să le poți negocia, dar și fără nici un lider-negociator, cerând numai, într-un limbaj trivial, demisia guvernului – care se poate reconstitui imediat sub un alt nume în Parlament – și eventual, alegeri anticipate – care cel mai probabil ar fi câștigate de aceleași partide – este o absurditate. Prin urmare toată tevatura nu ar fi decât rezultatul lipsei de cultură politică, exploatată de pescuitorii în ape tulburi care își pot promova mai ușor interesele într-un mediu instabil politic, negociind cu un stat slab. Căci în spatele unor idealuri înalte colcăie interesele cele mai josnice. Nedumerirea este justificată dar problema nu este tactică, ci strategică. Nu căderea guvernului PSD este urmărită, și nici înlocuirea lui (pentru moment, practic, imposibilă) cu un guvern PNL/USR/MRÎ, ci distrugerea capacității de autoguvernare a României.

În sinteză, actorii crizei geopolitice – care are caracter global – preconizează rezolvarea acesteia prin destatalizarea României. Și nu numai. România este doar un caz și așa zisul „miting al diasporei” doar o haltă pe acest drum. Obiectivul este crearea unui sistem de guvernare fluid, fără legitimitate electorală și fără constrângeri legale, care să poată fi dirijat operativ de la distanță, de factori suprastatali, prin intermediul unor grupuri minoritare cu geometrie și identitate variabilă, nelegate de vreo agendă națională coerentă și neidentificate prin ea.

De aceea s-a și apelat la ficțiunea „diasporei” ca entitate chipurile de sinestătătoare, conștientă de sine și acționând pentru sine, distinctă de ceilalți români, cei de acasă, prea slabi, prea indolenți sau prea needucați pentru a „salva România” de la niște pericole nedefinite clar, dar cu siguranță teribile. S-a conturat astfel imaginea unei „Românii exterioare” (întreprinzătoare, cinstită, harnică, responsabilă, angajată, democratică) superioară celei „interioare” (asistată, coruptă, leneșă, iresponsabilă, pasivă, oligarhică). Această Românie „salvatoare” (fără organizare politică stabilă) are, în virtutea apartenenței sale la „națiunea culturală” română, ca minoritate de elită, misiunea sacră de a elibera „națiunea civică” română (adică pe românii trăitori pe teritoriul național, în legea statului care le este armură politică) de tirania liderilor naționali corupți, incapabili să înțeleagă comandamentele ordinii globale.

Descifrând „identitatea diasporei” descoperim realitatea modelului care ni se impune: o forță externă, o forță minoritară, o forță cu contur vag și structură fluidă, o forță civică (deci opusă politicului), o forță nelegitimată electoral, o forță acționând în afara legii, o forță opusă ordinii de stat. Astăzi ea se cheamă „diasporă” (ceea ce sugerează o națiune fără stat) iar nu „emigrație”. Mâine, după ce ne obișnuim cu ideea, se poate chema altfel. Emigranții români nu au nici o vină în această tenebroasă afacere; ei sunt numai folosiți.

Vineri, 10 august 2018, am avut manifestații violente. Ele nu urmăreau decât testarea capacității de reacție a statului și punerea în defensivă a forțelor de ordine, inclusiv prin gesturi defetiste precum dezertarea „comandantului suprem” de la misiunea de a le încuraja și legitima prin transferul legitimității sale morale. Sâmbătă, 11 august 2018, manifestațiile nu au mai fost violente, dar au fost le fel de ilegale. Timorate, forțele de ordine s-au bucurat că nu se mai aruncă cu pietre, și au acceptat fără rezistență blocarea traficului. Ieșirea în afara perimetrului legal devine astfel o cutumă. Pe zi ce trece, aplicarea legii devine tot mai … ilegală. Și statul tot mai … inutil.

Zilele următoare lucrurile se vor repeta. Inclusiv cu unele episoade violente, căci, puterea statului, slăbită inclusiv prin anchetele la care parchetul va supune jandarmeria, trebuie măsurată periodic și diminuată treptat. Astfel statul se stinge, încetul cu încetul.

Majoritatea, înțelegând că legea a devenit facultativă și ocrotirea guvernului aleatorie, se va refugia în forme arhaice de socializare, căutând în proximitatea sa protecția unor potentați locali. La rândul lor, aceștia vor acorda protecție numai în măsura în care primesc protecție de la o putere externă căreia, în acest scop, i se supun. Când haosul va depăși limitele de toleranță, o altă „minoritate mare” cu caracter „civic”, constituită ad hoc, va interveni pentru a aplica o terapie de șoc făcând ca inacceptabilul să devină inevitabil și astfel acțiunea brauniană a vectorilor locali să devină sinergică.

Acest mecanism a fost folosit cu succes în Italia pentru schimbarea premierului Berlusconi. El este acum în plină desfășurare în Marea Britanie pentru a întoarce din drum Brexitul. Cu mult mai mare violență se manifestă în SUA pentru a anula efectele votului favorabil Președintelui Donald Trump și a legitima managementul politic al unor forțe nealese. Aceste forțe susțin înlocuirea democrației reprezentative, bazate pe alegeri libere și pe monopolul violenței legitime de către stat, cu o democrație zisă „participativă”, ai cărei exponenți nu pot fi sancționați politic, întrucât nu sunt aleși, și nu pot fi sancționați legal, întrucât guvernează prin șoc iar nu prin lege. Minorități nevalidate prin mecanisme democratice și constituționale impun astfel puterii constituționale o politică neconstituțională. Ele se validează și legitimează insurecțional; pe o asemenea bază „guvernează” de manieră nonidentitară și nonstatală.

Asemenea procese și-au arătat deja efectele în Ucraina și Moldova. Ele au fost încercate masiv în Ungaria, Polonia și Turcia. În aceste din urmă țări rezistența fermă a statului națiune a reușit deocamdată amânarea deznodământului. Căderea României este esențială pentru că ea va antrena și căderea lor. Poate că Victor Orban va înțelege în sfârșit ceea ce i-am spus în 1997, și anume că niciodată în toată istoria lor Ungaria și România nu au mai fost atât de legate prin interesele lor strategice comune ca în epoca prezentă.

Din acest moment criza politică cerută de președintele Iohannis s-a declanșat. Obiectivul nu este reînnoirea mandatului său (tot mai improbabilă pe căi democratice firești), ci oficializarea unei uzanțe politice care să rupă legătura dintre legitimitate și autoritate, și astfel dintre voința populară și actul de guvernare. Cu toate păcatele sale enorme, PSD este ultima structură politică națională care se opune acestui demers. În următoareale săptămâni se va finaliza construcția resursei insurecționale capabilă să îl anihileze. Formula „reacția disproporționată a forțelor de ordine” îmi este foarte cunoscută. A fost folosită pentru a justifica intervenția externă împotriva guvernelor legitime care au încercat să apere ordinea de drept în Ucraina, Egipt, Georgia, Azerbaidjan etc. sau pentru a paraliza acțiunea accestora.

Destatalizarea României este un proces în desfășurare. El nu favorizează un anumit partid sau om politic. Urmărind să permită tocmai schimbarea permanentă de identități, valori și paradigme, în funcție de evoluția jocului de interese al puterilor parastatale care îl promovează, se va putea îndrepta, după nevoi, chiar împotriva cozilor de topor care l-au susținut și pe care inițial părea a le susține. El neagă orice formă de liant stabil apt a transforma o colectivitate într-o comunitate, o populație într-un popor, o structură politică într-o națiune.

Conflictul care se desfășoară sub ochii noștri nu este între „diasporă” și Guvern sau între PSD și PNL/USR/MRÎ. Nu este nici între ordinea de drept internă și grupări anarhiste. El este unul între identitatea națională românească exprimată în și apărată prin instituțiile publice, și nonidentitatea globală; între stat și antistat; între democrația națională și plutocrația globalizată. Nu despre combaterea corupției locale este vorba, ci despre capturarea resurselor naționale.

Cine nu înțelege acest conflict nu poate găsi o soluție împotriva procesului de destrămare statală la care este supusă România. Fără să știe, jandarmeria nu a apărat în aceste zile ordinea publică, ci siguranța națională. Ceea ce nu se poate realiza cu mijloacele și tactile forțelor de ordine, ci numai cu cele afectate apărării naționale.

Din nefericire primul care nu înțelege cum stau lucrurile este chiar Guvernul României", arată Severin.

marţi, 14 august 2018742
Comentarii

02Multa muie penali psd(14 aug 21:41)
Sa-l intrebati pe boul asta penal daca, apa aruncata pe protestatari, a avut tot doua molecule de hidrogen
02nea severine..(14 aug 21:15)
daca te-ai sdus pe la puscarie...ce mai cauti nene sa ne imbarligi ???puscariasul este...tot...puscarias..la revedere tabara draga...
01Elena(14 aug 20:58)
Mai Hotule de unde ai mai apartu si tu.
02Puie msd(14 aug 20:08)
Laba trista asta mai are tupeu sa scoata nasul in public? Si sa mai si vorbeasca?
04europeanu(14 aug 16:02)
Bravo ARABU !!! Corecta postarea dar sa nu uitam : muie dragnea,muie pesede !!!
03un fan(14 aug 13:06)
Mare tupeu mai are jegul acesta!!
06Un constantean(14 aug 09:21)
Pe acest drum, descris de acest neica nimeni, suntem plecati din 1990, toti cei care au condus RO s-au umflat de bogatii si privilegii, stiind ca viitorul nostru nu va fi la mana noastra!!.....
05excrocul(14 aug 09:05)
Excrocul acesta ,dat afara pe usa din dos a Parlamentului European, are curajul sa mai comenteze.
16ARABU(14 aug 07:34)
Ce exemple de cacat poate sa dea boul asta : Ucraina, Turcia , tarile arabe , ba boule pai ala din ucraina apara democratia ? erdogan dicatatorul suprem apara dfemocratia ? Libia si Siria erau tari democratice ? Vad eu unde bati , v-ar place voua psd-isti nenorociti sa aveti controlul total, sa faceti ce vreti si sa nu va ceara nimeni socoteala. Stai calm , si minerii au venit la Bucuresti sa faca ordine si dupa ani si ani au raspuns pentru faptele lor. Asa o sa se intample si acum , noi nu uitam , si peste 20 de ani nenorocitii care au dat ordine pentru reprimare in forta vor raspunde.
05pentru simplu cetatean,(14 aug 07:05)
Suntem vanduti din 1990 omule, au avut grija de asta nenorocitii care ne conduc din 90 pana azi. Nu mai e nimic al nostru, nici macar pamantul. Cumpara strainii in prostie pamant fertil la noi in tara. Asa ca partea cu "stapani la noi in tara"...nu-si are rostul.
212simplu cetatean(13 aug 19:57)
Crunt ! dar adevarat...! se vor bucura multi ca suntem dezbinati... si ne vor conduce asa cum ne meritam ...soarta ! Nu sunt fan PSD ori opozitie...dar asta ne asteapta...! nu stim sa fim stapani in tara ...noastra....
510coco(13 aug 19:57)
...da, mare secatura, pui de nomenclaturist....
59Iulian(13 aug 19:53)
Un jeg de om asta ai fost mereu
413richi(13 aug 19:26)
din pacate ...asa este !!!
613monser, mare hahalera esti(13 aug 19:18)
secatura ai fost, secatura o sa mori.
mai mult...Politică
24 sep 01:13PoliticăGabriel Oprea revine în forţă: Anunţ despre noi proiecte alături de sindicalişti

Fostul vicepremier Gabriel Oprea anunţă o nouă colaborare cu sindicaliştii din Ministerul de Interne şi din...296

24 sep 01:09PoliticăPNL renunţă la strategia de neagresiune faţă de USR: 'Sunt semnături de persoane decedate, după modelul Dragnea'186
24 sep 01:09PoliticăDe ”Ziua Mondială a Curățeniei”, femeile din ALDE Constanţa au făcut ordine în parcul de la Gară770
24 sep 01:09PoliticăS-a CONVOCAT! Când are loc prima confruntare dintre Liviu Dragnea și Gabriela Firea după CEx-ul exploziv de vineri

Luni, va avea loc ședința Biroului Politic Național al PSD, ședință la care Liviu Dragnea și Gabriela Firea vor...234

24 sep 01:08PoliticăProtestatarii #rezist l-au URMĂRIT și CERTAT pe președintele CCR, până acasă341
24 sep 01:07PoliticăTraian Băsescu este revoltat: 'Opoziția pare a face un blat rușinos cu PSD'319
24 sep 01:05PoliticăSe va moderniza Casa de Cultură ‘Carsium’ din orașul Hârșova

Veste bună pentru hârșoveni! A fost semnat contractul de finanțare ce are în vedere modernizarea și dotarea Casei...409

24 sep 01:01PoliticăCa să nu se plictisească. Primăria Constanța organizează concurs de table pentru pensionari1149
24 sep 00:59PoliticăCine a cerut în şedinţa PSD excluderea Gabrielei Firea!617
24 sep 00:58PoliticăVeşti proaste pentru năvodăreni: Creşte preţul la gigacalorie!

Veşti proaste pentru locuitorii oraşului Năvodari! Confruntaţi cu problema furnizării agentului termic - în sensul...2992

22 sep 00:47PoliticăConsilierii de la Eforie, convocaţi în şedinţă1438
22 sep 00:44PoliticăPrimarul Decebal Făgădău premiază elevii de 10 ai Constanței!554
Vremea
15°15° - 15° duminică, 23 septembrie 2018
cer seninUmiditate: 100%
Vânt: 5.26 m/s din SE
Presiune: 1029.67 milibari

Loto
6/4941415233447
5/4061823384016
joker222427394017
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 sep 00:00SportLiga I: FCSB - Dunărea Călăraşi 2 - 0

FCSB a învins-o pe Dunărea Călăraşi cu scorul de 2-0 (2-0), duminică seara, pe teren propriu, la Voluntari,...43

24 sep 01:00SportClaudiu Niculescu, noul antrenor al echipei Dinamo

Fostul atacant Claudiu Niculescu a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo...131

24 sep 00:57SportUmilință totală pentru Basel! A pierdut în campionatul pe care îl domina autoritar cu 7-1

Basel, formația care a dominat ca nimeni alta fotbalul elvețian în ultimele două decenii, a suferit o umilință...167

24 sep 00:59SportTenis: Dominic Thiem a câştigat turneul ATP de la Sankt Petersburg

Turneul ATP de la Sankt Petersburg, dotat cu premii totale de 1.175.190 dolari, s-a încheiat cu victoria tenismanului...85

Local
24 sep 01:14LocalNu uitaţi! Urmează 3 zile fără apă caldă!

Electrocentrale Constanța S.A. informează consumatorii că va efectua revizia anuală a instalației de producere și...2512

24 sep 01:12LocalBărbat strivit de mașină la Ovidiu!

Medicii constănțeni au fost solicitați să intervină la Ovidiu, pe strada Trandafirului, după ce au fost alertați...3771

24 sep 01:18LocalMii de acțiuni și intervenții ale polițiștilor

Polițiștii au intervenit, în cursul zilei de sâmbătă, la peste 3.400 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112....275

24 sep 01:06LocalZeci de kilograme de droguri și sume de bani, confiscate de polițiști

Pe parcursul ultimelor două săptămâni, Poliţia Română și D.I.I.C.O.T. au efectuat 96 de percheziţii, pentru...642

24 sep 01:15LocalFOTO! Campania ‘Verde la educație pentru circulație ‘ în Constanța

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au fost prezenți în data de 22 septembrie a.c., începând cu...374

24 sep 01:13LocalTronson al bulevardului Tomis intră în reabilitare

Atenţie! Porțiunea dintre străzile Farului și Poporului va intra în reabilitare în vederea asfaltării, luni și...475

24 sep 01:04LocalBărbat rănit ușor în urma unui accident rutier

În data de 22 septembrie a.c., ora 07.30, un bărbat de 28 ani care se afla la volanul unui autoturism Mercedes, pe DN...594

24 sep 00:58LocalINCONȘTIENȚĂ! Trei minori au făcut praf o mașină. Unul dintre puști este în comă

Teribilism! Un minor în vârstă de 17 ani a luat maşina părinţilor şi a plecat în plimbare, având alături de el...4645

22 sep 00:46LocalAccident rutier pe bulevardul Ferdinand: un pieton a fost rănit!

Un accident rutier s-a petrecut în cursul zilei de vineri, 21 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, pe bulevardul...1476

22 sep 00:46LocalPod peste granițe între Liceul Tehnologic 'Dragomir Hurmuzescu' și Deutches Rotes Kreuz, Frankfurt

Orice societate are nevoie de oameni cu suflet și disponibilitate, care să facă necondiționat ceva pentru...541

Monden
24 sep 17:29MondenCezar Ouatu, concurent la „X Factor” în Marea Britanie. Artistul a ridicat juriul în picioare

Surpriză pe scena „X Factor” din Marea Britanie. Cezar Ouatu a venit la audiții și a reușit să ridice juriul...49

24 sep 00:00MondenEduard Malareu, Ed Sheeran de pe scena de la Vocea României. A interpretat piesa „Perfect”

Eduard Malareu, un tânăr din Chișinău, a cântat piesa „Perfect” a artistului britanic Ed Sheeran, la audițiile...45

24 sep 00:00MondenNarcisa Suciu vrea să se întoarcă în România. Soțul ei finlandez e de acord

De mai bine de 8 ani, Narcisa Suciu locuiește în Finlanda, cu soțul și cu fiica ei. A prins drag de ținutul nordic,...53

24 sep 00:00MondenDorian Popa va prezenta “Xtra Night Show”, alături de Dan Capatos și Cătălin Bordea

Dan Capatos va avea un nou co-prezentator la „Xtra Night Show”, începând de luni, 24 septembrie, de la ora 23.00,...46

24 sep 00:00MondenAmalia și noua iubită a lui Ilie Năstase au dat nas în nas la un eveniment organizat de Nadia Comăneci

Ilie Năstase și actuala iubită, Ioana Simion nu se mai ascund. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și...52

24 sep 00:00MondenRihanna, numită oficial ambasadoare a statului Barbados

Rihanna a fost numită oficial ambasadoare a Barbados, ţara sa de origine, de către guvernul din acest mic stat...52

24 sep 00:00MondenFostul iubit al Mădălinei Ghenea și-a pus manechinele să defileze aproape dezbrăcate la show-ul de modă de la Milano

Philipp Plein și-a prezentat pe 22 septembrie noua colecție în cadrul show-ului de modă de la Milano. Designerul...45

24 sep 00:00MondenElton John a câştigat un proces intentat pentru defăimare publicaţiei The Sun

Cântăreţul Elton John a câştigat un proces intentat pentru defăimare grupului media care deţine publicaţia The...52

24 sep 00:00MondenDanny de Vito, recompensat cu premiul Donostia la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian

Celebrul actor american Danny de Vito le-a dedicat fanilor săi premiul Donostia pentru întreaga sa carieră, acordat...50

24 sep 00:00MondenRobert Redford nu mai vrea să vorbească despre retragerea din activitatea de actor

La mai puţin de o lună după ce a anunţat sfârşitul carierei sale de actor, Robert Redford a revenit asupra...47

Mapamond
24 sep 00:00MapamondRusia: 3.000 de manifestanţi la Moscova împotriva reformei pensiilor

Aproximativ 3.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Moscova împotriva proiectului nepopular al guvernului de a...48

24 sep 00:00MapamondMarea Britanie: Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, se opune organizării unui nou referendum privind Brexit-ul

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, principala formaţiune de opoziţie din Marea Britanie, s-a declarat...54

24 sep 00:00MapamondPanama anunţă că va retrage pavilionul acordat navei umanitare Aquarius 2

Panama a anunţat sâmbătă că-şi va retrage pavilionul acordat navei umanitare Aquarius 2, după o măsură...51

24 sep 00:00MapamondSUA: Angajaţi ai Google au vrut să contracareze ordinul antiimigraţie al lui Trump prin modificarea rezultatelor căutărilor

Angajaţi ai Google au discutat strategii pentru a contracara ordinul executiv în domeniul imigraţiei semnat de...50

24 sep 00:00MapamondPreşedintele Ucrainei a dat în judecată BBC pentru calomnie

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a atacat în justiţie postul BBC pentru calomnie, în urma unui articol în...51

24 sep 00:00MapamondElveţia: 20.000 de participanţi la o manifestaţie pentru egalitatea salarială între bărbaţi şi femei

Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Berna pentru a cere egalitate salarială între bărbaţi şi...47

24 sep 00:00MapamondPolonia: Manifestaţie a bugetarilor pentru a cere majorarea salariilor

Mii de angajaţi ai sistemului public, în special profesori, au manifestat sâmbătă la Varşovia pentru a cere...49

24 sep 00:00MapamondOlanda: Patru persoane au murit într-un incendiu, inclusiv doi copii

Patru persoane, între care doi copii, şi-au pierdut viaţa într-un incendiu la o locuinţă din Papendrecht, în...47

24 sep 00:00MapamondAfganistan: Nouă copii ucişi şi patru răniţi de o bombă la un punct de control în nordul ţării

Nouă copii au fost ucişi în explozia unei bombe în provincia afgană Faryab, în nordul ţării, transmite...53

24 sep 00:00MapamondUn jurnalist a fost ucis în sudul Mexicului, al nouălea în acest an

Un jurnalist al cotidianului El Heraldo de Chiapas a fost asasinat vineri în statul Chiapas din sudul Mexicului, a...46

Sănătate
22 sep 01:02SănătateSemnal de ALARMĂ al medicilor: 'Ucigaşul silenţios' afectează zeci de mii de români

O substanţă din alimentaţie este numit și „ucigașul silențios”, pentru că produce pagube întregului...1625

18 sep 16:33SănătateUn reputat chirurg pediatru din Turcia vine la Constanţa. Şansă în plus pentru copiii nascuţi cu malformaţii grave

În data de 29 septembrie a.c., prof. dr. Ahmet Alptekin, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi pediatri din Turcia,...588

17 sep 01:03Sănătate„11 căi de luptă împotriva depresiei” – ghid practic, în biblioteca virtuală Baylor

Biblioteca virtuală Baylor se îmbogăţeşte cu un nou ghid de stil de viaţă: „11 căi de luptă împotriva...706

15 sep 00:49SănătateSANAMED nu are contract cu CJAS: ‘În cazul analizelor pentru copii este nevoie de un bilet de trimitere cu parafa medicului!’

Mămica unui băiețel de trei ani a reclamat, zilele trecute, faptul că în momentul în care s-a prezentat la...1455

13 sep 00:38SănătateVeste bună pentru copiii și tinerii cu DIABET: statul va deconta aparatele de monitorizare a glicemiei

Guvernul a adoptat, în ședința de joi, 13 septembrie a.c., un proiect de modificare a Programului național de diabet...2070

14 sep 00:28SănătateEchipa de baschet feminin a Constanţei, pregătită de noul sezon competiţional!

Nou promovată, PHOENIX CONSTANȚA, începe noul sezon competițional 2018-2019 în Liga Națională de Baschet Feminin...628

13 sep 00:38SănătateLupta împotriva depresiei continuă: '11 căi de luptă împotriva depresiei'

Se crede, în mod greşit, că depresia este o stare pe care persoanele afectate şi-o pot controla sau schimba brusc,...862

12 sep 23:20SănătateSimpozion dedicat medicilor din rețeaua sanitară a MAI, în stațiunea Mamaia

Staţiunea Mamaia va găzdui, în perioada 27 – 29 septembrie a.c., a XXI-a ediţie a Simpozionului Național ”Prof....686

10 sep 00:53SănătateInfarctul miocardic acut, cel mai mare „ucigaș” în 2017

Infarctul miocardic acut a fost, în 2017, motivul medical care a dus la cele mai multe decese, se arată în datele...839

8 sep 00:40SănătateRujeola face noi victime: alte 78 de cazuri în ultima săptămână

Alte 78 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, cele mai multe fiind în...638