Adrian Stan, condamnat CU EXECUTARE la 2 ani și 8 luni de închisoare
Magistrații Curții de Apel Constanța, la data de 24 mai, l-au condamnat cu executare pe Adrian Stan, fostul primar al orașului Techirghiol, la o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare. Decizia este definitivă.
Reamintim, Adrian Stan a fost condamnat, pe fond, în acest dosar, la 24 februarie a.c., la doi ani şi opt luni de închisoare, cu suspendare.
Potrivit procurorilor DNA, la data de 13 octombrie 2015, Adrian Stan, în calitate de primar al orașului Techirghiol, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, a pretins de la un om de afaceri sumele de 40.000 lei și respectiv 64.000 lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 lei și respectiv 1.600.000 lei, care urmau să fie emise de societatea denunțătorului în temeiul unui contract de execuție lucrări și achitate de Primăria orașului Techirghiol.
În baza acestei înțelegeri, la data de 23 octombrie 2015, inculpatul a primit de la aceeași persoană suma de 40.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constituirea infracțiunii flagrante. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
UPDATE
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Techirghiol, la data de 24.05.2016, ora 11.30, l-au depistat pe Adrian Stan, în vârstă de 52 de ani, pe numele căruia Tribunalul Constanţa a emis un mandat de executare a pedepsei de doi ani şi opt luni închisoare pentru săvârşirea unor fapte de corupţie. Persoana în cauză a fost introdusă în Penitenciarul Poarta Albă, în vederea executării pedepsei.

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a învins-o în semifinalele turneului de tenis de la Toronto pe americanca Jessica...353
Nu sunt puține cazurile în care, în mai toate magazinele, clienții au avut parte de surprize neplăcute ca prețul...308
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române, la Constanţa,...293
Oana Lis face un apel disperat pentru salvarea fostului primar general al Capitalei. Viorel Lis a ajuns în cărucior cu...661


ConstanțaUmiditate: 73%
Vânt: 2.2 m/s
Presiune: 1007 milibari

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a învins-o în semifinalele turneului de tenis de la Toronto pe americanca Jessica...101
David Popovici a devenit și campion european după ce a evoluat, sâmbătă, în finala probei de 100 m liber din...97
Sportivele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioane olimpice la Tokyo, au câştigat medaliile de aur,...201
Simona Halep, locul 15 WTA, şi Sorana Cîrstea, locul 38 mondial, şi-au aflat adversarele din primul tur la...403


În weekendul prelungit cu ocazia Zilei Marinei, Constanța va beneficia și de un spectacol de lumini, culoare și...683
Un accident rutier a avut loc în cursul dimineții de vineri, 12 august a.c., în jurul orei 04:30, la ieșire de pe...5232
Primarul orașului Constanța, Vergil Chițac, în cursul zilei de vineri, 12 august a.c., a organizat o conferință de...5728
CFR Călători a anunţat vineri că modifică temporar mersul trenurilor. Cei care au cumpărat bilete pentru perioada...572
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate...258
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...271
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, în cadrul unei...222
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...289
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3549
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2815
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5341
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4162
Metallica, Mariah Carey, Rosalia şi Jonas Brothers se vor reuni anul acesta la New York pentru Global Citizen Festival,...224
Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee, relatează miercuri...235
Basistul trupei The Pogues, Darryl Hunt, a murit la vârsta de 72 de ani, a anunţat marţi formaţia britanică de punk...221
Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat, pe Facebook, după ce, într-o emisiune, fostul lider social-democrat Liviu...705
Conducerea Republicii Moldova i-a obligat pe liderii transnistreni să anunțe Chișinăul despre deplasările lor în...744
Un bărbat înarmat și echipat cu vestă antiglonț s-a apropiat de sediul FBI din Ohio. Acesta a fugit după un schimb...500
Directorul FBI, Christopher Wray, a revenit miercuri asupra amenințărilor de pe rețelele de socializare la adresa sa...494
Un român în vârstă de 38 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din landul german Saxonia-Anhalt,...701
Procesul patologic de ateroscleroză, de îngustare a arterelor coronare, este cel care stă la baza bolii coronariene...239
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...262
Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului...485
Un număr de 6.469 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...528