rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

AEP: Aproape 3.400 de acţiuni de control la competitorii electorali realizate în 2019 şi 2020

Autoritatea Electorală Permanentă informează că situaţia sancţiunilor aplicate formaţiunilor politice, competitorilor electorali şi persoanelor fizice sau juridice în 2019-2020 a fost actualizată, precizând că, în această perioadă, a realizat 3.396 de acţiuni de control.

Documentul publicat luni de AEP conţine informaţii referitoare la sancţiunile aplicate formaţiunilor politice şi competitorilor electorali, informaţii extrase din Registrul fiscal al partidelor politice, precum şi din Registrul fiscal al candidaţilor independenţi, gestionate la nivelul autorităţii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, scrie Agerpres.

Potrivit AEP, în 2020 au fost controlaţi 16 competitori de la alegerile prezidenţiale din 2019, respectiv 13 partide politice, dintre care patru au format două alianţe electorale, o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi doi candidaţi independenţi.

Totodată, au fost realizate 62 de acţiuni de prevenţie care au vizat verificarea respectării dispoziţiilor legale privind îndeplinirea obligaţiilor referitoare la transmiterea raportărilor obligatorii instituite de Legea nr. 334/2006, până la data de 30 aprilie 2020, şi 247 pe acţiuni pe fond - controale la organizaţiile/filialele judeţene, organizaţiile din Bucureşti şi sediile centrale ale formaţiunilor politice beneficiare de subvenţii de la bugetul de stat - cinci partide.

În ceea ce priveşte alegerile locale din 2020 au fost controlaţi 836 de competitori electorali din totalul de 1.481, restul fiind controlaţi anul acesta.

În total, în 2020, AEP a realizat 1.165 de acţiuni de control.

În 2019, au fost efectuate 1.266 de controale restante privind alegerile locale din 2016. Au fost efectuate şi 54 de controale restante de la alegerile parlamentare din 2016.

La alegerile europarlamentare din 2019 au fost controlaţi 17 competitori electorali, respectiv 14 formaţiuni politice şi trei candidaţi independenţi.

În ceea ce priveşte referendumul naţional din 2019, AEP a realizat o acţiune de control.

Autoritatea a realizat 893 de misiuni de control la organizaţiile/filialele judeţene, organizaţiile Municipiului Bucureşti şi sediile centrale ale formaţiunilor politice din Registrul fiscal (140 de partide).

În total, în 2019, AEP a realizat 2.231 de acţiuni de control.

La europarlamentarele din 2019, între competitorii sancţionaţi se află ALDE cu amendă de 20.000 de lei şi o sumă confiscată de 1.207.123,74 de lei pentru încălcarea art. 36 alin. 2, alin 3 lit. a-c, alin 3 lit. b-c, art. 38 alin 2, literele a, b şi f din Legea 334/2006. Dosarul se află în instanţă în stare de apel.

PMP a fost sancţionat pentru încălcarea art. 7 alin 2 şi art. 3 alin 4 din Legea 334/2006 cu confiscarea sumei de 146.000 de lei, USR pentru încălcarea art. 28 alin 11, art. 36 alin 3 lit a-d, alin 4, alin 2 lit. f şi art. 38 alin 2 cu amendă de 85.000 de lei (42.500 de lei - plată amendă) şi o sumă confiscată de 64.741,99 de lei.

Alianţa 2020 USR-PLUS a fost sancţionată pentru încălcarea art. 28 alin 11 şi art. 36 alin. 3 lit. c cu amendă de 15.000 (7.500 de lei - plată amendă) şi o sumă confiscată de 3.715,01 lei, PSD pentru încălcarea art. 36 alin. 3 cu amendă de 15.000 (7.500 de lei - plată amendă), iar PNL pentru încălcarea art. 36 alin. 3, art. 38 alin. 2, art. 38 alin. 2 lit. b şi f, alin 1-3 cu amendă de 15.000 de lei şi o sumă confiscată de 283.673,79 de lei.

Pentru referendum, PNL i-a fost confiscată suma de 93.984,94 de lei pentru încălcarea art. 31 alin. 1, art. 34 alin. 12, art. 38 alin. 3 din Legea 334/2006.

Pentru alegerile prezidenţiale din 2019, între competitorii sancţionaţi s-au numărat Alexandru Cumpănaşu pentru încălcarea art. 11 alin. 1, art. 28 alin. 6 şi 11, art. 36 alin. 3 li.t a şi alin. 3 indice 2 cu amendă de 10.000 lei (plătită) şi o sumă confiscată de 95.519,20 de lei (plătită), Bogdan Stanoevici pentru încălcarea art. 36 alin. 3 indice 2 şi art. 37 cu suma confiscată de 22.930 lei, Partidul Puterii Umaniste pentru încălcarea art. 36 alin. 3, alin. 3 indice 2 şi art. 28 alin. 15 raportat la articolul 37 cu suma confiscată de 793.600,70 de lei, PNL pentru încălcarea art. 36 alin 3 şi art. 38 alin 2 cu amendă de 50.000 de lei şi sumă confiscată de 49.260 de lei.

AEP precizează că activitatea de control privind finanţarea formaţiunilor politice efectuată în perioada 2019-2020 a cunoscut o îmbunătăţire substanţială pe fondul creşterii acţiunilor de îndrumare şi prevenţie desfăşurate de autoritate în ceea ce priveşte activitatea de fond a formaţiunilor politice, precum şi activitatea de finanţare a campaniilor electorale.

marţi, 3 august 2021263
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
GANDUL.RO
Pierdere uriașă! Celebra cântăreață a murit la 76 de ani
Comentarii
mai mult...Politică
22 sep 20:55PoliticăCîțu, întrebat despre un lockdown din toamnă: Eu vreau să văd o creștere a vaccinării

Din cauza numărului în creștere a infectărilor cu COVID-19, premierul Florin Cîțu a fost întrebat dacă există...291

22 sep 00:00PoliticăCîţu, despre demiterea lui Berceanu: I-a fost retras sprijinul când USR a ieşit de la guvernare46
22 sep 00:00PoliticăVoiculescu: În urma deciziilor precipitate, România a comandat iraţional vaccinuri fără număr60
22 sep 00:00PoliticăCîţu: O să cer o anchetă, o analiză, pentru că vreau să ştiu cum a fost pregătit valul patru al pandemiei

Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, că va cere cât mai rapid o anchetă privind modul în care Ministerul...55

22 sep 20:54PoliticăStelian Ion: Numărul mare de dosare care apasă pe umerii judecătorilor scade calitatea actului de justiţie116
22 sep 20:50PoliticăTurcan: Salariul minim ar putea creşte cu 8-12%, înainte de sfârşitul anului173
22 sep 20:57PoliticăCampania de vaccinare în școli, blocată! Cîmpeanu: 'Nu s-a aprobat încă formularul'

Nicio şcoală nu a solicitat încă echipe mobile de vaccinare anti-COVID, deoarece nu s-a aprobat, din perspectivă...296

22 sep 20:54PoliticăCîțu: AUR are o campanie antivaccinistă214
22 sep 20:55PoliticăFlorin Cîțu îi ACUZĂ pe useriști că sunt vinovați de VALUL 4: Sunt parteneri cu antivacciniștii de la AUR296
22 sep 20:56PoliticăAndrei Baciu: „Toate spitalele rămân deschise“

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunţat, luni seară, în exclusivitate la Antena 3, că...296

22 sep 20:55PoliticăOrban: Trebuie să existe un control civil asupra serviciilor de informaţii262
22 sep 20:56PoliticăTurcan: Am făcut un pas important pentru ca drepturile românilor din străinătate să fie respectate422
Vremea
10.6°10.6° - 13.1° miercuri, 22 septembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 58%
Vânt: 4.34 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/498121961110
5/4018213120216
joker233387159
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 sep 00:00SportRobert Lewandowski a primit Gheata de Aur: I-a devansat pe Messi și Ronaldo

Atacantul polonez al echipei Bayern Munchen, Robert Lewandowski, a primit marţi trofeul "Gheata de Aur" pentru...53

22 sep 23:19SportHandbal masculin: HC Dobrogea Sud, învinsă categoric de Orlen Wisla Plock, în EHF European League

HC Dobrogea Sud Constanţa a fost învinsă categoric de puternica echipă poloneză Orlen Wisla Plock, cu scorul de...103

22 sep 22:22SportCompetiție internațională de lupte pe plajă, organizată la Constanța

Cea mai așteptată competiție internațională de lupte pe plajă - Beach Wrestling World Championships 2021 va avea...122

22 sep 22:21SportIoan Becali, la un pas să își piardă averea

Ioan Becali este la un pas să îşi piardă averea. Fosta amantă, o avocată stabilită în Austria, îi cere acestuia...802

Local
22 sep 00:00LocalMihai LUPU, președintele CJ, vizită de lucru pe drumurile din județ

Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, s-a deplasat împreună cu Stelian Gima, vicepreședinte al...369

22 sep 00:00LocalIncidență mai mare de 2/1.000 de locuitori, la Chirnogeni și Ciocârlia

În cadrul CJSU, a fost votată, marți, 21 septembrie a.c., hotărârea nr. 126. Aceasta prevede constatarea...321

22 sep 23:57LocalRAZII ale POLIŢIEI! A CURS cu AMENZI, în Constanţa

355

22 sep 23:59LocalÎncă două FOCARE la FABRICA de PÂINE din SATUL NOU. Pompierii au intervenit

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină marți, 21 septembrie a.c., în localitatea Satu...197

22 sep 23:59LocalDGASPC: Caravană de informare și implicare a autorităților în procesul de dezinstituționalizare

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța implementează cea de-a treia etapă a...148

22 sep 00:00LocalPrimăria continuă lucrările de eliminare a arborilor care prezintă un pericol pentru pietoni

Pentru că siguranța noastră este prioritară, echipele Primăriei Constanța continuă lucrările de corecție și...176

22 sep 23:57LocalAcțiune a POLIŢIŞTILOR pentru siguranța rutieră

Polițiștii de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Constanța au desfășurat ieri,...164

22 sep 23:57LocalFosta şefă DSP Tulcea, CONDAMNATĂ pentru ABUZ în SERVICIU

Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Constanţa au dat sentinţa în procesul în care a fost implicată şi fosta...561

22 sep 23:58LocalACCIDENT la ieşire din Cobadin spre Constanţa: Biciclistul a DECEDAT

642

Politică
22 sep 20:57PoliticăCampania de vaccinare în școli, blocată! Cîmpeanu: 'Nu s-a aprobat încă formularul'

Nicio şcoală nu a solicitat încă echipe mobile de vaccinare anti-COVID, deoarece nu s-a aprobat, din perspectivă...296

22 sep 20:54PoliticăCîțu: AUR are o campanie antivaccinistă

Premierul Florin Cîțu i-a atacat din nou, marți, pe cei din la USR PLUS, despre care a spus că folosesc „metoda...214

22 sep 20:55PoliticăFlorin Cîțu îi ACUZĂ pe useriști că sunt vinovați de VALUL 4: Sunt parteneri cu antivacciniștii de la AUR

296

22 sep 20:56PoliticăAndrei Baciu: „Toate spitalele rămân deschise“

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunţat, luni seară, în exclusivitate la Antena 3, că...296

22 sep 20:55PoliticăOrban: Trebuie să existe un control civil asupra serviciilor de informaţii

Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, luni, că trebuie să existe un control civil...262

22 sep 20:56PoliticăTurcan: Am făcut un pas important pentru ca drepturile românilor din străinătate să fie respectate

422

Interviuri
18 sep 00:18InterviuriAdriana CÂMPEANU vrea mai mulți PSIHOLOGI în ȘCOLI

Adriana Câmpeanu, directorul executiv al Direcției Medico-Sociale din cadrul DGAS Constanța se află de trei luni la...1352

17 sep 00:20InterviuriViorel IONESCU își dorește statutul de STAȚIUNE BALNEARĂ pentru HÂRȘOVA! Video

Viorel Ionescu, primarul din Hârșova, a fost prezent în studioul Replica, acolo unde, în cadrul unui interviu, a...2111

9 sep 23:12InterviuriMircea DOBRE: Mă uit ca la BÂLCI! Ar trebui să le fie RUȘINE! Video

Mircea Dobre, fost deputat și ministru al Turismului, acum președinte al Uniunii Generale a Industriașilor din...1182

Monden
22 sep 00:00MondenTori Amos va lansa albumul „Ocean to Ocean” la finalul lunii octombrie

Cântăreaţa şi compozitoarea americană Tori Amos va lansa albumul de studio „Ocean to Ocean” pe 29 octombrie,...43

22 sep 00:00MondenDrake s-a menţinut în fruntea Billboard 200. Metallica a revenit în top 10 după aproximativ trei decenii

„Certified Lover Boy” al cântăreţului Drake s-a menţinut în fruntea clasamentului american al albumelor,...47

22 sep 00:00MondenActorul Chris Rock, diagnosticat cu Covid-19, îndeamnă oamenii să se vaccineze

46

22 sep 00:00MondenUn actor a purtat bijuterii în valoare de un milion de dolari la festivitatea Premiile Emmy 2021

Billy Porter a purtat bijuterii în valoare de un milion de dolari la festivitatea Premiile Emmy 2021. MJ Rodriguez a...48

22 sep 00:00MondenTrupa de K-pop sud-coreeană BTS a pledat la ONU pentru dezvoltare durabilă

Cei şapte membri ai celebrei trupe de K-pop sud-coreene BTS au promis luni, în faţa Adunării Generale a ONU, să...45

22 sep 00:00MondenCartoon Forum 2021: Filmul european de animaţie revine la Toulouse în format fizic

43

Mapamond
22 sep 00:00MapamondIndia: Trei tone de heroină provenind din Afganistan au fost confiscate

Aproape trei tone de heroină provenind din Afganistan, în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de dolari, au fost...45

22 sep 00:00MapamondComisar European: Europenii vaccinaţi cu AstraZeneca trebuie să poată călători în SUA

Europenii vaccinaţi cu serul AstraZeneca trebuie să poată veni în SUA din noiembrie deşi acest vaccin nu este...53

22 sep 00:00MapamondCoronavirus: Republica Cehă a început vaccinarea cu a treia doză

41

Sănătate
22 sep 00:00SănătateCarnea și înlocuitorii de carne: care sunt diferențele nutriționale?

Producătorii de înlocuitori de carne, fabricați din ingrediente vegetale, fac eforturi permanente de a oferi...41

22 sep 00:00SănătateCum să dai gust mâncării dacă ai diabet: sosuri și condimente

Nu te teme să folosești condimente și plante aromatice atunci când gătești, chiar dacă suferi de diabet de tip 2....43

22 sep 00:00Sănătate11 ierburi și condimente pentru sănătatea ta

37

22 sep 00:00SănătateHiperspermia: cauze, simptome, tratament

Hiperspermia este o afecțiune relativ rară în comparație cu alte probleme care afectează sperma. Nu provoacă...42

22 sep 00:00SănătateAcarienii de praf – remedii și soluții împotriva lor

Acarienii de praf nu se pot vedea cu ochiul liber, însă ei sunt cu siguranță prezenți peste tot în locuința ta....40

22 sep 00:00SănătateAlimentele care pot agrava alergia la polen

Primăvara este anotimpul mult așteptat după lunile lungi de iarnă, în care suntem limitați în activitățile în...41

22 sep 00:00SănătateTătaru spune că multe state din UE se tem că românii şi bulgarii ar putea perpetua epidemia

Consilierul onorific al premierului pe probleme de Sănătate, Nelu Tătaru, a afirmat, luni seară, că România tot...41

22 sep 00:00SănătateThierry Breton: 'Europenii vaccinaţi cu AstraZeneca trebuie să poată călători în SUA'

Europenii vaccinaţi cu serul AstraZeneca trebuie să poată veni în SUA din noiembrie deşi acest vaccin nu este...45

22 sep 00:00SănătateMahler: Un pat la ATI se eliberează doar când pacienții MOR. Va fi extrem de greu

48

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT