REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.1° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.1° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

AFACERE “PENALĂ”: Câini bolnavi, vânduţi cu CARNETE DE SĂNĂTATE completate pe bandă rulantă, PE LOC!

AFACERE “PENALĂ”: Câini bolnavi, vânduţi cu CARNETE DE SĂNĂTATE completate pe bandă rulantă, PE LOC!

Replica API 7 februarie 2017 | 17:39 1561

Câinii rămân în continuare preferați în ceea ce privește alegera unui animal de companie! Internetul abundă de anunțuri privind vânzarea acestora. Mare atenție însă! Proprietari, AHTIAȚI ca afacerea să prospere, nu mai țin de lege și vând patrupedele bolnave! Cu o situație de genul s-a confruntat și o constănțeancă!

INDOLENȚI! Așa pot fi descriși cei care fac afacere din vânzarea câinilor. Asta întrucât proprietarii nu se asigură ca animăluțele să fie sănătoase și mai mult decât atât, încalcă neglijenți legea. Un astfel de caz s-a înregistrat la Constanța, când o tânără a cumpărat o cățelușă de numai 1 lună și două săptămâni, plină de boli. “Ne-am dorit foarte mult un cățel și imediat am început să căutăm anunțuri pe internet întrucât nu cunoșteam pe nimeni care să dețină pui. Am găsit repede o femeie din Valu lui Traian care avea spre vânzare doi pui de bichon. Toate bune și frumoase, am luat unul dintre ei, însă, când am ajuns la veterinar, acesta ne-a spus că nu fusese vaccinat, nici deparazitat. De aici a început coșmarul”, a povestit Ana. După mai multe vizite la medicul veterinar, noii proprietari au aflat că animăluțul era anemic, avea otită și o infecție în sânge.

“Proprietara ne-a dat și carnetul de sănătate, însă nu scria nimic în el. Mai mult decât atât, acesta fusese făcut chiar în ziua în care am fost să-l luăm. Mai era și completat greșit. Recent, am fost din nou la veterinar pentru a vedea dacă se poate sau nu să-i facem primul vaccin. Din păcate, veterinarul ne-a spus că în urma analizei de sânge, cățelușa are anemie și o infecție în sânge. Dacă îi facem vaccinul, riscăm să moară! Ulterior, s-a descoperit că are și otită și viermișori. Acum este sub tratament și sperăm să se facă cât mai repede. Ceea ce ne bucură este că am luat-o și practic am salvat-o. Ne îngrozește gândul că femeia respectivă vinde căței de mai mult timp și cu siguranță toți sunt în aceeași stare”, a adăugat tânăra. Conform legii, “câinii nou născuţi cu proprietar - în termen de maxim 90 de zile de la fătare, dar în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora” trebuie înregistrați și microcipați. “Este un real pericol pentru căţeluşi, aceştia nu au voie să iasă afară dacă nu sunt vaccinaţi. Puii au imunitate scăzută şi sunt susceptibili la viroze. Pentru că sunt transferaţi de la cald la frig devin şi mai sensibili. Toţi au dreptul la o şansă, micuţii nu au nici o vină, bineînţeles! Însă imediat după ce îi cumpără, îi sfătuiesc să meargă cu animăluţul la medicul veterinar pentru consultaţie, iar dacă este necesar se va administra tratament după caz. De asemenea, conform legii, comercianţii sunt obligaţi ca în termen de 90 de zile să microcipeze animăluţul”, a declarat, pentru „Replica”, Alina Dina, medic la o clinică veterinară din Constanţa.

Diana NEAȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218