Afaceristul DIMOFTACHE, autodenunț din spatele GRATIILOR!
Afaceristul Răzvan Dimoftache, care a ajuns în atenţia publică după ce, prin firma pe care o conduce, DR Company SRL, procesa carne, la parterul unui bloc, lângă o ghenă de gunoi, fără a deţine autorizaţie, reclamă, din nou, condițiile din penitenciar. Aflat încarcerat încă din vara anului trecut, fiind condamnat la 6 ani și 6 luni pentru corupție, Dimoftache a reclamat, de mai multe ori, condițiile din spatele gratiilor. Recent, acesta a formulat o plângere conform art. 56 din Legea 254/2013, privind drepturile condamnaților, aflat în prezent în Penitenciarul Rahova. Cu această ocazie, afaceristul a formulat și un autodenunț, pentru favorizarea făptuitorului.
Dimoftache este cazat la Penitenciarul Rahova, într-o cameră de deținere ce este prevăzută cu două corpuri de iluminat dar numai unul singur dintre cele două corpuri de iluminat este prevăzut efectiv cu neon, nefiind așadar asigurată iluminarea suficientă a camerei de deținere, motiv pentru care a fost afectată vederea sa, solicitând efectuarea unui control oftalmologie. Deținutul spune că a solicitat în repetate rânduri gospodarului secției de deținere montarea unui tub de neon și pentru cel de-al doilea corp de iluminat din camera de deținere, cu precizarea că gospodarul secției de deținere l-a îndrumat să se "înțeleagă" cu deținutul care lucrează la întreținere.
A preferat să îi dea deținutului de la întreținere un pachet de țigări și o jumătate de cutie de ness. Dimoftache a formulat, cu privire la acest aspect, un autodenunț pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 269 C.p. (în condițiile în care schimbul de bunuri între deținuți este interzis), impunându-se așadar sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la acest aspect, dar și cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 297 C.p., art. 244 C.p., art. 238 C.p., în formă continuată, de către gospodarul secției de deținere E 4care l-ar fi amenințat că, dacă va mai vorbi despre practica de plăti anumite servicii unui deținut, va avea de suferit.
Mirela PASCAL

ce fata de ordinar
Un nenorocit de om!! La MULTI ANI in puscarie, sa nu aiba parte de gratiere. Sa ti se dea sa mananci carnea aia imputita de o vindeai la oameni !!!!
Vai de el. Un nemernic
Dimoftache tu estu un Escroc Ordinar. Nu iti mai covine la puscarie.
Afacerist? Toti golanii si evazionistii sunt "afaceristi"?!
idiotul asta il batea pe ta-su cu 20 de ani in urma la ICRA in curte. Un nemernic !
Eu nu inteleg .De cind puscariasii sunt afacerisiti?
Cate detalii! Un pachet de tigari,jumatate de cutie de ness...pe cand si o videoconferinta?
Vai de plua lui! Se stie ce patesc sifoanele din parnaie.
Asta i cel care a incercat sa se ia la tranta cu ceva procurori , parca.Nu se face
... cu gura aia cum o tine deschisa ! Asta este cel mai infect sifon ! Deja a ajuns fetita unuia la Poarta Alba ... si lumea spune ca-i cam place ! Peste 6 ani o sa vrea sa se intoarca la IUBI singur .... ca IUBI are de executat 9 ani !
Ai grija la sapun, ca te stiu toti de sifon
Ce bine este in libertate ... ma boule ! Sifon ai fost ... sifon ai ramas ! La toti cunoscutii le este sila de tine ... pishatule !
Boierime! Năvodăreanul Sinan Mustafa, președintele Consiliului de Administrație al Uzinei Termoelectrice Midia, dar...3411
Fenomenul țepelor de pe litoral a luat amploare. Tot mai mulți așa-ziși proprietari își găsesc victimele pe...3525
Laurențiu Cismaru a fost condamnat la 7 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de uz...1185
Laurențiu Cotan și Daniel Vîlcu au fost condamnați la 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare pentru...564


ConstanțaUmiditate: 56%
Vânt: 4.23 m/s
Presiune: 1009 milibari

David Popovici s-a calificat vineri seara în finala probei de 100 m liber, de la Campionatul European de natație de la...262
UEFA a anunţat, vineri, că Thibaut Courtois, Karim Benzema şi Kevin de Bruyne sunt top 3 fotbalişti nominalizaţi...307
Meciul dintre Simona Halep și Coco Gauff este primul de pe arena centrală și va avea loc de la ora 20:00 (ora...469
David Popovici s-a calificat vineri pe primul loc în semifinalele probei de 100 m liber la Campionatul European de...374


La data de 11 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...441
La data de 11 august a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au desfășurat acțiuni pe linia modului...391
În perioada 17-25 august 2022, Primăria Municipiului Medgidia organizează cea de-a XVIII-a ediție a tradiționalei...273
Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat în zona de competență doi cetăţeni români care transportau,...694
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate...176
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...180
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, în cadrul unei...143
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...212
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3533
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2797
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5324
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4148
Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee, relatează miercuri...150
Artiştii din distribuţia ''Grease the Musical'', care se joacă în West End, Londra, au dedicat spectacolele din...143
Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat, pe Facebook, după ce, într-o emisiune, fostul lider social-democrat Liviu...597
Florin Salam a ajuns la spital miercuri noapte. Artistul a fost testat și confirmat pozitiv cu COVID-19. În aceste...3335
Conducerea Republicii Moldova i-a obligat pe liderii transnistreni să anunțe Chișinăul despre deplasările lor în...631
Un bărbat înarmat și echipat cu vestă antiglonț s-a apropiat de sediul FBI din Ohio. Acesta a fugit după un schimb...435
Directorul FBI, Christopher Wray, a revenit miercuri asupra amenințărilor de pe rețelele de socializare la adresa sa...398
Un român în vârstă de 38 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din landul german Saxonia-Anhalt,...618
Procesul patologic de ateroscleroză, de îngustare a arterelor coronare, este cel care stă la baza bolii coronariene...159
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...169
Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului...412
Un număr de 6.469 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...447
Boul asta isi face viata grea si la puscarie. Cand vor afla detinutii ca face denunturi, pe langa faptul ca-i vor largi esapamentul si cavitatea bucala, il vor teroriza probabil pana va sfarsi atarnat in baie de teava de la dus.