REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Afaceristul Şocarici, trimis în judecată de DNA

Afaceristul Şocarici, trimis în judecată de DNA

Replica API 22 septembrie 2015 | 00:00 261

Trafic de influenţă şi spălare a banilor

Trafic de influenţă şi spălare a banilor

Afaceristul Costin Gabriel Şocarici a fost trimis în judecată de DNA, în stare de arest preventiv, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor. În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în luna decembrie 2014, inculpatul a pretins de la un om de afaceri (denunţător în cauză) suma de 500.000 euro, în trei tranşe, din care în lunile decembrie 2014 şi ianuarie 2015, a primit sumele de 594.507,52 lei şi 535.152,07 lei afirmând că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi asupra unor lucrători din Serviciul Român de Informaţii, pe care îi poate determina să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu într-o manieră care să asigure o situaţie favorabilă acestuia din urmă.

Precizăm că atât omul de afaceri cât şi societăţile comerciale pe care le administra au făcut obiectul unor verificări financiar-fiscale, iar ulterior al unei proceduri judiciare. De asemenea, în acelaşi context, inculpatul Şocarici Costin Gabriel a afirmat că are influenţă şi asupra unor magistraţi judecători din cadrul Tribunalului Ialomiţa, unde denunţătorul fusese trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni economice, cu scopul obţinerii unei soluţii favorabile omului de afaceri.

Suma de bani astfel primită, respectiv 1.129.659,59 lei, a fost disimulată de către inculpat sub forma unor relaţii comerciale fictive cu firmele controlate de către denunţător. În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra cotei devălmaşe dintr-un imobil ce aparţine inculpatului Şocarici Costin Gabriel. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614