REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

AFIR, singura instituţie publică din România promovată de Microsoft ca exemplu de succes în utilizarea Inteligenţei Artificiale

AFIR, singura instituţie publică din România promovată de Microsoft ca exemplu de succes în utilizarea Inteligenţei Artificiale

Replica API 16 octombrie 2019 | 18:30 385

Utilizarea soluţiilor de inteligenţă artificială a permis Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) optimizarea procesului de solicitare a finanţării, de derulare a achiziţiilor şi de plată ale beneficiarilor, în contextul în care agenţia este singura instituţie publică din România promovată de compania Microsoft ca exemplu de succes în utilizarea Inteligenţei Artificiale (AI).

"Suntem prima instituţie publică din România care utilizează la un nivel atât de ridicat inteligenţa artificială, iar acest lucru a schimbat întreaga abordare a procesului de implementare. Ne-am dorit să creştem acurateţea prognozelor de cheltuieli şi finanţare, deoarece această optimizare ajută atât beneficiarii noştri, cât şi eficienţa activităţilor instituţiei", a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu. În trecut, procesul de plată se efectua pe hârtie şi era "departe de a fi optimizat".

Absorbţia fondurilor europene gestionate de către AFIR este în acest moment la un nivel de 53%, iar acest lucru a fost posibil şi datorită soluţiilor de inteligenţă artificială, care au optimizat procesul de solicitare a finanţării, de derulare a achiziţiilor sau de plată ale beneficiarilor, se arată într-un comunicat al agenţiei remis marţi AGERPRES.

"Realizarea unei prognoze (analize) interne a resurselor necesare pentru gestionarea proiectelor finanţate prin PNDR 2020 necesita o intervenţie manuală a angajaţilor AFIR, lucru care a fost destul de dificil de realizat în trecut", a subliniat Adrian Chesnoiu.

Potrivit sursei citate, echipa specialiştilor AFIR a petrecut luni întregi transformând acest proces într-unul complet online. Soluţia optimă pentru AFIR a însemnat un mecanism de predicţie pentru plăţi care a fost livrat printr-o soluţie combinată între mai multe tehnologii cloud (Azure Data Warehouse şi Azure Machine Learning, Azure SQL şi Power BI).

Utilizarea unui mecanism de predicţie de plată bazat pe sistemele AI (Inteligenţă Artificială) oferă multe îmbunătăţiri, în special atunci când e vorba de precizia prognozei. În perioada în care procesul era manual, au existat erori care afectau exactitatea raportului, însă predicţia bazată pe AI elimină aceste riscuri. Exactitatea previziunilor a crescut până la 80% la 25.000 de proiecte gestionate în sistem.

Acesta este doar începutul transformării digitale a AFIR, după cum promite şi directorul general, Adrian Chesnoiu. În exerciţiul financiar viitor, 2021 - 2027, AFIR îşi propune să rămână unul dintre performerii de top între agenţiile de plăţi europene, cu ajutorul progreselor tehnologice.

Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, împreună cu reprezentaţii Direcţiei IT din cadrul Agenţiei, directorul Daniel Ifrim şi şeful de serviciu Bogdan Tulbure, au avut mai multe întrevederi cu reprezentanţii companiei Microsoft despre rezultatele obţinute de Agenţie prin utilizarea inteligenţei artificiale.

Dezbaterile s-au transformat într-un clip de prezentare al sistemelor IT implementate de AFIR realizat de către Microsoft, un infografic ce ilustrează trecerea de la depunerea pe hârtie a proiectelor la cea online din prezent, şi o descriere a AFIR, publicată alături de alte materiale informative pe platforma web internaţională a companiei Microsoft.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218