REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Agent de pază de la Save&Self, accidentat de locomotivă

Agent de pază de la Save&Self, accidentat de locomotivă

Replica API 1 septembrie 2011 | 00:00 141

A rămas fără un picior şi două degete de la mână

A rămas fără un picior şi două degete de la mână

Ghinionul l-a pândit. Exact în momentul în care se aştepta cel mai puţin să se întâmple ceva, unui angajat al SC Safe&Save Security i-a fost secţionat un picior şi două degete de la mâna dreaptă, el fiind lovit de o locomotivă. Mircea Robert Boitan (38 de ani) lucrează ca agent de pază de trei luni la firma mai sus menţionată. "El a fost lovit de o locomotivă în timp ce se odihnea, care i-au amputat piciorul şi degetele mâinii drepte. Accidentul s-a produs în apropierea gării Anghel Saligny, în jurul orei 4.00. Salariatul era desemnat să asigure paza la o garnitură de tren cu produse petroliere, însă, pentru că a ajuns mai devreme la faţa locului, s-a aşezat pe linia 4, să se odihnească un pic. Culmea, l-a lovit o locomotivă care circula pe cealaltă linie", a declarat inspectorul şef adjunct al ITM Constanţa, Marian Becheanu. Având în vedere gravitatea cazului, Inspectoratul Teritorial de Muncă a dispus detaşarea a doi reprezenzanţi ai instituţiei la faţa locului pentru demararea unei anchete. "Vrem să vedem care au fost împrejurările în care s-a produs acest accident şi cine se face vinovat de producerea lui", a completat Becheanu. În prezent, bărbatul se află internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă în stare foarte gravă. Reamintim că nu este primul incident din ultima perioadă în care sunt implicaţi agenţii de la firma de pază mai-sus menţionată. Ei au fost şi protagoniştii unui accident cu un echipaj de intervenţie DIAS, rezultând rănirea unui angajat al Save&Self.

Mirabela PANFIL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614