REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° ConstanÈ›a Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° ConstanÈ›a Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Agenţia de Mediu funcţionează pe sistem de avarie

Agenţia de Mediu funcţionează pe sistem de avarie

Replica API 26 august 2011 | 00:00 144

Clădirea instituţiei se scorojeşte pe zi ce trece

Clădirea instituţiei se scorojeşte pe zi ce trece

Dacă până de curând se mai găseau resurse pentru activităţile pe care trebuie să le întreprindă, de ceva timp, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa a rămas fără nici un leuţ. Aceasta în pofida faptului că numai în primele şapte luni ale acestui an, APM Constanţa a realizat venituri în valoare de 800.000 lei pe care i-a trimis, mai departe, la minister.

Cu toate acestea, în ultimii doi, la APM Constanţa nu s-au mai făcut nici un fel de reparaţii. Până şi sala de şedinţe arată dezastruos, cu pereţii scorojiţi şi tavanul căzut. Bugetul pe 2011 este insuficient şi pentru primul trimestru, sumele de bani aferenţi pentru bunuri şi servicii sunt cu 52% mai puţini decât în primul semestru al anului trecut. Acum, singura investiţie care se va realiza cu fonduri de la Ministerul Mediului constă în repararea şi întreţinerea staţiilor de monitorizare a calităţii aerului. "Am fost anunţaţi de curând că se va încheia un contract de service cu o firmă care se va ocupa de furnizarea pieselor de schimb şi asigurarea service-ului pentru staţiile respective", a declarat şeful Serviciului Monitorizare, Daniela Şerban. În ceea ce priveşte partea de finanţe, a precizat şeful biroului Buget-Finanţe, Gheorghe Chivu, anul acesta nici nu s-a discutat bugetul. "Nu există nici un fel de prevederi bugetare pentru cel de-al doilea semestru pentru laboratoare sau staţiile de urmărire a radioactivităţii. Deşi le-am trimis numeroase adrese celor de la minister, cred că până-n octombrie nu va exista nici o rectificare bugetară", este de părere reprezentantul APM. Nici la capitolul deplasări nu stau prea bine. Pe ultimele şase luni toate drumurile făcute în judeţ s-au încadrat în limita a 50 de bonuri de benzină, adică 310 lei.

Mirabela PANFIL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614