REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.9° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
22.9° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Aghiotantul primarului din Deleni, acuzat că a divorţat la notar ca să facă afaceri cu fostul socru

Aghiotantul primarului din Deleni, acuzat că a divorţat la notar ca să facă afaceri cu fostul socru

Replica API 15 august 2013 | 00:00 1687

Vicele Cabun: "Nu este adevărat, nu am nimic de ascuns"

Vicele Cabun: "Nu este adevărat, nu am nimic de ascuns"

După ce primarul din localitatea contănţeană Deleni, Dan Marian, a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, iată că alte ape tulburi ajung să acapareze locul. De data aceasta este vizat viceprimarul, Valentin Cabun, care a intrat în... gura târgului, dacă putem spune aşa. Oamenii se plâng că la nivelul Primăriei se fac afaceri "blat", unul dintre cei implicaţi fiind chiar vicele. Aceştia spun că în cârdăşie este şi fosta lui soţie, secretară în cadrul Primăriei. "Vedeţi ce se întâmplă la Primăria Deleni Constanţa, unde secretara şi vicele, soţ şi soţie, fac afaceri împreună. Mai nou, s-au despărţit la notariat, dar sunt tot împreună. Au făcut în aşa fel şi i-au dat un teren de casă, în păşune, tatălui ei, fostul socru al lui. Doar ei sunt pe cai. Să verifice cei de la ANI", au spus cei ce au trimis sesizări pe adresa cotidianului "Replica". Cum lucrurile nu pot fi aruncate la întâmplare, primul contactat a fost primarul din Deleni, Marian Dan, care a declarat, referitor la acest subiect: "Nu este adevărat. Nu este posibil". Cel vizat, viceprimarul Valentin Cabun, a declarat, la rândul său, că reclamaţiile care îl vizează sunt departe de adevăr. Acesta, liniştit, a explicat cum stau lucrurile. "Ce teren? Nu am dat nici un teren, nu am nici afaceri. Da, am divorţat de soţie la notariat pentru că nu am vrut să fac circ în Tribunal şi pentru că legea ne-a permis. A fost o metodă elegantă, pe care orice om normal ar fi adoptat-o. Că mai ţin legătura cu ea, este foarte normal, doar avem un copil împreună şi trebuie să-l creştem. Ştiţi cum este: mă duceam la Tribunal, venea lumea acolo, nu este frumos. Nu ştiu cine m-ar putea acuza de aşa ceva (afaceri şi terenuri date fostului socru - n.r.), poate cei din Opoziţie. Sau poate anumiţi locuitori care nu au ce face şi care depun sesizări peste sesizări. Nu am nimic de ascuns, se poate verifica", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Valentin Cabun, viceprimarul din Deleni.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369