REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Agresorul fiului preşedintelui Academiei Gheorghe Hagi, încătuşat de poliţişti

Agresorul fiului preşedintelui Academiei Gheorghe Hagi, încătuşat de poliţişti

Replica API 7 noiembrie 2012 | 00:00 198

Oamenii legii au reţinut un tânăr, de 20 de ani, suspectat că l-ar fi lovit pe Mihai Peniu, fiul preşedintelui Academiei Gheorghe Hagi, cu o sticlă în cap. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru tentativă de omor. Reamintim că la data de 13 octombrie, Mihai Peniu a fost implicat într-o altercaţie, pe bulevardul Tomis. Tânărul tocmai ce ieşea dintr-un local, însoţit de soţie şi un prieten, moment în care un grup de petrecăreţi a avut chef de ceartă. De la vorbe grele, s-a lăsat cu agresiuni fizice, Mihai Peniu ajungând la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce a primit o sticlă în cap.

Iată ce zice IPJ

Urmare a activităţii de cercetare desfăşurate de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Constanţa, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost identificat ca suspect de comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, M. Alin, de 20 de ani, din Constanţa. Pe baza probatoriului administrat în cauză, suspectul a fost reţinut de procuror pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile va fi prezentat instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive.

În cauză, mai sunt cercetaţi în stare de libertate alţi trei tineri suspectaţi de comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Cercetările sunt continuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Reamintim că la data de 13 octombrie a.c., ora 04.29, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa, în dreptul unei unităţi de alimentaţie publică, are loc un scandal între mai multe persoane. Patrula de siguranţă publică deplasată cu operativitate la faţa locului a identificat două grupuri de tineri formate din M. Alin, de 20 de ani, M. Alexandru, de 24 de ani şi A. Advin, de 24 de ani, pe de o parte, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, şi E. I. Claudiu, de 26 de ani, P. I. Coralia, de 24 de ani şi P. M. Paul, de 25 de ani, pe de altă parte, toţi din municipiul Constanţa. Pe parcursul verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, unul din tinerii din primul grup l-a lovit cu o sticlă în zona capului pe P. M. Paul, care în urma loviturii primite a fost transportat la S.C.J.U. Constanţa, unde a rămas internat pe Secţia Neurochirurgie, stabilindu-i-se diagnosticul ,,fractură cu înfundare parietală stânga". Persoanele implicate în altercaţiei au fost conduse la sediul unităţii de poliţie pentru cercetări. Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii cu exactitate situaţiei de fapt, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, urmând ca în funcţie rezultatul examinării medico-legale a victimei, să se stabilească în mod concret încadrarea juridică a faptei şi să se dispună măsurile legale ce se impun.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218