REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Agricover investeşte în dezvoltarea unui abator în sudul ţării

Agricover investeşte în dezvoltarea unui abator în sudul ţării

Replica API 13 februarie 2015 | 00:00 265

sursa foto modernprocons.ro

Grupul Agricover va investi circa 5 milioane de euro în achiziţia unui abator în sudul ţării, incluzând modernizarea liniilor de procesare, extinderea capacităţii de sacrificare, dezvoltarea unor linii de tranşare, achiziţionarea unei infrastructuri logistice specializate şi introducerea unui sistem informatic performant, se arată într-un comunicat al companiei. Unitatea are, în prezent, o capacitate de sacrificare de 120 de porci pe oră şi este situată în localitatea Niculeşti, Dâmboviţa. „Achiziţionarea acestui abator face parte din strategia Agricover de extindere a modelului de business integrat pe care l-am dezvoltat pentru fermierii din zootehnie. Venim astfel cu o soluţie pentru rezolvarea uneia dintre problemele majore cu care se confruntă crescătorii de animale din sudul ţării şi anume lipsa unui abator cu o capacitate relevantă de procesare”, a declarat Ştefan Bucătaru, director general Agribusiness.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367