REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Ai înregistrat câştiguri din agricultură? 15 decembrie, ultima zi pentru a-ţi achita impozitele!

Ai înregistrat câştiguri din agricultură? 15 decembrie, ultima zi pentru a-ţi achita impozitele!

Replica API 26 noiembrie 2013 | 00:00 177

Casieriile primăriilor, alternativă de plată

Casieriile primăriilor, alternativă de plată

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi anunţă că 15 decembrie a.c. reprezintă termen de plată pentru impozitul aferent veniturilor din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit. "Aducem în atenţia contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit că termenul de plată pentru a doua tranşă a impozitului pe venitul din astfel de activităţi este 15 decembrie a.c., în condiţiile în care prima tranşă a avut ca termen limită data de 25 octombrie 2013", a declarat George I. Marinescu consilierul superior a DGRFP Galaţi. Reamintim că în categoria veniturilor din activităţi agricole sunt incluse veniturile obţinute individual sau într- o formă de asociere, fără personalitate juridică din: cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi alte asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală. "Normele de venit sunt stabilite pe unitatea de suprafaţă (ha)/cap de animal/familie de albine. Declararea veniturilor din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit se face prin completarea şi depunerea la organul fiscal competent a Formularului 221 "Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit". Ulterior depunerii declaraţie, organul fiscal emite decizia de impunere anuală, conform căreia se face plata impozitului către bugetul de stat în două rate egale, termenul de plată fiind: 25 octombrie pentru prima tranşă şi 15 decembrie inclusiv pentru tranşa a doua. Impozitul pe venitul din activităţi agricole se calculează de organul fiscal competent prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului anual din activităţi agricole stabilit pe baza normei anuale de venit, impozitul fiind final. Contribuabilii care au primit deciziile de impunere de la organele fiscale competente sunt invitaţi, până la 15 decembrie 2013, să efectueze plata tranşei a doua din impozitul pe veniturile agricole datorat. Acesta poate fi achitat inclusiv la casieriile primăriilor acolo unde unitatea administrativ-teritorială a încheiat un protocol în acest sens cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală", a conchis Marinescu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614