REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Ajutoarele de la UE se mişcă precum melcul

Ajutoarele de la UE se mişcă precum melcul

Replica API 19 februarie 2016 | 00:25 340

Întârzieri

Întârzieri

Pachetele cu alimente de la Uniunea Europeană vor mai întârzia. Dacă anul trecut constănţenii au beneficiat de aceste ajutoare încă din luna ianuarie, anul acesta, alimentele de la Uniunea Europeană vor ajunge pe mesele constănţenilor abia în luna martie, sau chiar aprilie. Reprezentanţii primăriei susţin că în momentul de faţă distribuirea pachetelor este abia în faza pregătirii documentelor. Deocamnadată se strâng date, pentru că trebuie îndeplinite nişte norme. „Nu ştim încă când se vor distribuii, dar luna aceasta sigur nu”, a declarat Liviu Tramudana, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa.

Alimentele oferite de Uniunea Europeană vin în sprijinul multor persoane care au venituri mici şi care abia se pot întreţine. Potrivit legii, de acest ajutor beneficiază persoanele cu handicap grav şi accentuat, cele care primesc ajutor social, şomerii şi pensionarii cu pensii mai mici de 400 de lei. Constănţenii îşi pot ridica alimentele în funcţie de numele de familie, din cele patru puncte special amenajate de municipalitate. Oamenii trebuie să prezinte cuponul pe care l-au primit la adresa de domiciliu şi un act de identitate.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367