Ajutorul de stat pentru Reactoarele 3 şi 4 dispare în negura Brexitului

Brexitul pune beţe-n roate proiectului Reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă. România rămâne fără precedent în faţa UE, iar modelul subvenţionării investiţiei printr-un preţ garantat la energie, acoperit de stat, pare tot mai riscant.

Precedentul britanic pe care se baza România pentru a obţine acordul UE în ceea ce priveşte garanţiile de stat pentru care insistă investitorul chinez dispare odată cu ieşirea Marii Britanii din Uniune. De asemenea, însuşi modelul subvenţionării investiţiei prin garantarea de către stat a unui anumit preţ al energiei, pentru o perioadă predeterminată, este pus sub semnul întrebării de situaţia din UK: valoarea subvenţiilor care ar urma să fie achitate de statul britanic a crescut de aproape cinci ori din 2013, când a fost stabilit nivelul tarifului garantat, deoarece preţurile energiei au scăzut şi prognozele indică menţinerea acestei tendinţe.

Scurt istoric

În 2005, în timpul guvernului Tony Blair, Marea Britanie a început să cocheteze cu ideea construirii de noi reactoare nucleare pentru a-şi asigura securitatea energetică. În 2008 au început consultările pentru ridicarea unei noi centrale nucleare în imediata vecinătate a complexului existent Hinkley Point B, din Somerset, în parteneriat cu compania franceză de stat EDF, cel mai mare operator de reactoare nucleare din Europa.

Proiectul a evoluat anevoios şi a fost întârziat de catastrofa nucleară din 2011 de la Fukushima, Japonia, cel mai grav incident de acest fel de la Cernobîl încoace.

În 2015, după noi întârzieri şi controverse privind costurile proiectului şi ajutorul de stat necesar, EDF a anunţat că a ajuns la un acord cu compania chineză de stat China General Nuclear Power Corporation, care s-a angajat să acopere o treime din costul proiectului Hinkley Point, estimat la 18 miliarde de lire sterline. O treime avea să vină de la statul britanic, o treime de la francezi.

Pe lângă finanţarea investiţiei şi participaţia cuvenită în compania de proiect pentru Hinkley Point C, China General Nuclear Power avea să preia o participaţie de 20% în compania de proiect pentru o altă centrală, dezvoltată de EDF la Sizewell, şi să investească în dezvoltarea unui model propriu de reactor, în parteneriat cu EDF, la centrala nucleară de la Bradwell, Essex.

Încă din 2012, englezii au convenit cu francezii că investiţia avea să fie subvenţionată de guvernul britanic prin garantarea unui preţ la energie pentru câţiva ani: diferenţa dintre preţul mai mic din piaţă şi tariful garantat avea să fie acoperită de stat, pentru a asigura profitabilitatea proiectului.

Capcana subvenţionării prin preţ garantat

După votul pentru Brexit, EDF şi China General Nuclear Power s-au grăbit să-şi reafirme susţinerea pentru proiectul de la Hinkley Point, însă noul guvern britanic al premierului Theresa May, din partea Partidului Conservator, a amânat decizia finală de investiţie şi a lansat propria reevaluare a proiectului, pentru a-i determina costurile şi fezabilitatea.

Un raport al biroului pentru audit de pe lângă guvernul britanic a pus paie pe foc. Potrivit studiului, de la semnarea acordului privind garanţiile de stat, în 2013, şi până astăzi, costul ajutorului de stat previzionat, rezultat din compararea tarifului garantat cu evoluţia prognozată a preţului energiei, a crescut de patru ori.

Pe cifre, englezii au agreat în 2013 cu EDF un preţ garantat de 92,5 lire sterline pe MWh, legat de inflaţie, pentru o perioadă de 35 de ani de la punerea în funcţiune a centralei. Astfel, dacă preţul mediu din piaţă ar fi mai mic decât acest nivel, guvernul britanic ar acoperi diferenţa printr-o subvenţie finanţată cu o taxă pe toate facturile la energie din Marea Britanie. Astfel, toţi consumatorii de energie, de la gospodării până la marile uzine, ar pune umărul la finanţarea construcţiei noilor reactoare nucleare.

La momentul semnării acordului, având în vedere prognozele de atunci privind evoluţia preţurilor la energie, costul subvenţiei s-ar fi ridicat la 6,1 miliarde de lire sterline, adică aproape o treime din investiţia totală de 18 miliarde de lire.

La nivelul lunii martie a acestui an însă, având în vedere ieftinirea energiei şi prognozele care anunţă noi scăderi ale preţurilor, costul subvenţiei se ridică la aproape 30 de miliarde de lire sterline. Prognozele englezilor privind evoluţia preţurilor la energie până în 2030 sunt cu 22% mai scăzute în acest an decât erau în 2012, în principal ca urmare a ieftinirii gazului, efect al prăbuşirii preţului petrolului, şi a creşterii masive a capacităţii instalate în centrale eoliene şi solare, investiţii de asemenea subvenţionate de stat.

Acelaşi raport al biroului de audit din guvernul britanic ajunge la concluzia că viabilitatea financiară a investiţiilor în capacităţi nucleare noi este tot mai slabă, având în vedere scăderea constantă a costului investiţiilor în eolian şi solar. Energia nucleară devine din ce în ce mai puţin competitivă cu sursele regenerabile, pe măsură ce costul acestora scade.

Cazul României

Scăderea preţurilor la energie se simte şi în România: preţul energiei pe piaţa spot a scăzut cu peste 8% doar în ultimele 12 luni. Astfel, o eventuală subvenţie convenită cu investitorul chinez ar fi fost cu atât mai scumpă.

ECONOMICA.NET a scris încă de anul trecut că China General Nuclear Power, singurul investitor interesat de construcţia Reactoarelor 3 şi 4, insistă pentru garanţii de stat, sub forma unui preţ garantat la energie, una dintre cele mai neplăcute forme de ajutor de stat pentru Comisia Europeană. Doar că executivul de la Bruxelles îşi dăduse deja avizul preliminar pentru investiţia de la Hinkley Point, astfel că România ar fi putut face uz de acest precedent pentru a obţine acordul UE pentru Cernavodă.

În noiembrie 2015, statul român, prin Nuclearelectrica, a semnat cu China General Nuclear Power memorandumul de înţelegere pentru construcţia Reactoarelor 3 şi 4. Memorandumul nu presupune nicio obligaţie din partea vreuneia dintre părţi, fiind doar o etapă preliminară semnării unui eventual contract.

Investiţia în realizarea celor două noi reactoare, care vor folosi tehnologia canadiană CANDU, este estimată la circa 6 miliarde de euro. Termenul de realizare al celor două reactoare este estimat la 7 ani, de la data semnării contractului de investiţie.

Investiţiile masive în centrale eoliene din ultimii 10 ani, subvenţionate de stat, şi puterea instalată în hidrocentrale, fac ca în multe perioade ale anului capacitatea de producţie de energie să depăşească semnificativ cererea.

Sursa ECONOMICA.net