REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Al cincilea an de operare a cursei charter TEL AVIV – CONSTANȚA

Al cincilea an de operare a cursei charter TEL AVIV – CONSTANȚA

Replica API 3 iulie 2019 | 00:00 161

Touroperatorul israelian Meshek Wings a celebrat, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, al cincilea an de operare a cursei charter Tel Aviv – Constanța, întâmpinând primul zbor din acest sezon pentru litoralul românesc.

Cei 188 de turiști israelieni au fost întâmpinați de Bogdan Ionuț Artagea - director General al A.I.M.K.C., de Meidan Butnaru, directorul comercial Meshek Wings și de Corina Martin – președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).

Până în prezent, touroperatorul Meshek Wings a adus peste 30.000 de turiști israelieni pe Litoralul românesc, dintre care 25.000 de turiști veniți pe cursa charter Tel Aviv – Constanța și restul de 5000 veniți pe circuite dinspre București. Pentru acest an Meshek Wings estimează peste 5000 de turiști, care vor sosi pe Litoralul românesc cu două curse pe săptămână, în perioada iulie – septembrie.

„La nivelul Asociației de Promovare și Dezvoltare Turistică Litoral – Delta Dunării am demarat încă din 2015 o campanie de promovare pe canalele media din Israel și prin participarea la târgurile de turism din Tel Aviv. Deschiderea liniei de chartere Tel Aviv - Constanța a reprezentat o premieră și un obiectiv atins. Cei peste 30.000 de turiști aduși de Meshek Wings pe litoralul românesc în cele cinci sezoane au generat încasări de peste 30 de milioane de euro. Întâmpinăm azi primii 189 de turiști israelieni din acest an către Litoralul românesc și către Delta Dunării și susținem în continuare vacanțele turiștilor din această țară către destinațiile românești de munte, balneare și nu numai”, declară Corina Martin, președintele FAPT.

„Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța susține eforturile touroperatorului Meshek Wings pentru atragerea de turiști israelieni către Litoralul românesc. Ne bucurăm să avem o colaborare care a atras atât de mulți turiști și pasageri pe aeroportul nostru”, subliniază Bogdan Ionuț Artagea - directorul general al A.I.M.K.C.

Meidan Butnaru, directorul comercial al Meshek Wings, a adus în România, prin eforturile sale, aproape 200.000 de turiști în 15 ani. Ca noutate a sezonului, turiștii israelieni aleg, în acest an, și stațiunea Olimp, unde sunt cazați la un complex cu servicii all inclusive și ultra all inclusive. Firește, în topul preferințelor rămâne stațiunea Mamaia. La nivel național, turiștii israelieni aleg cel mai mult București și Valea Prahovei, majoritatea fiind familii sau familii cu copii.

”Pentru luna septembrie pregătim câteva evenimente foarte mari, despre care vom oferi amănunte la timpul potrivit. De cinci ani de zile ne-am implicat doar în proiecte viabile, în care am crezut. Ofer exemplul destinației Oradea. Am organizat o serie de curse charter Tel Aviv – Oradea în 2015, iar orașul s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere turistic în ultimii ani”, adaugă Meidan Butnaru.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
...introduceti baaai curse serioase ...in Germania...Italia...Spania....etc. sunteti prostii prostilor...avem aeroport bun iar voi introduceti curse in Estonia si Israel ...hotiile din Constanta s-au rasfrant si asupra aeroportului ...voi nu vedeti ce aeroporturi sunt la Cluj...Sibiu...Bacau si ce curse au...bine ca ati scos-o de la naftalina pe foca in calduri...doamneeeeee nu ne mai facem bine...!!!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218