REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Al cincilea suspect în cazul jafului de la Medgidia este în drum spre România: banii s-au dus pe petreceri

Al cincilea suspect în cazul jafului de la Medgidia este în drum spre România: banii s-au dus pe petreceri

Replica API 14 februarie 2014 | 00:00 112

Patru indivizi au fost săltaţi de mascaţi din aşternuturi, joi, 13 februarie. Este vorba de suspecţii care ar fi participat la jaful din cadrul Oficiului Poştal din Medgidia, lovitură dată pe 31 ianuarie anul curent. Au vut loc 18 percheziţii domiciliare, atât în Medgidia cât şi în Cuza Vodă, iar la una din locuinţe a fost găsită şi o parte din bani, respectiv 10.000 de lei. Dacă în primă fază cei patru au negat că ar fi participat la furt, ulterior au revenit asupra declaraţiilor, doi dintre ei recunoscând tot, pe când ceilalţi doar parţial. Însă, există şi un al cincilea suspect, care este plecat în Italia. Potrivit anchetatorilor, acesta este hotărât să coopereze, pregătindu-se deja să vină spre casă. Cei doi care şi-au recunoscut vina, au menţionat că au cheltuit banii după bunul plac. Mai exact, au dat petreceri după petreceri. Acum urmează ca suspecţii să fie prezentanţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Reamintim că Poşta din Gara Medgidia a fost prădată vineri, 31 ianuarie. Dispariţia seifului cu bani a fost sesizată dimineaţa, la ora 06.00, când a fost dată alarma. Hoţii au lucrat ca în filme: au intrat în poştă, au luat seiful, l-au aruncat pe geam, l-au recuperat şi s-au suit - culmea! - în maşina poştei şi duşi au fost! Cheile maşinii se aflau chiar pe un birou, prin urmare totul s-a dovedit a fi floare la ureche. Ulterior, autoutilitara Poştei a fost găsită, abandonată la Castelu, însă nici urmă de bani şi de indivizii care au pus la cale întreaga acţiune. Potrivit oamenilor legii, toţi banii din seif au dispărut: iniţial, s-a spus că este vorba de 470.000 de lei, apoi angajaţii Poştei au revenit, spunând că suma se ridică la 250 de mii de lei - fiind vorba despre pensii şi alocaţii care urmau să fie achitate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218