REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Al doilea "pod al prieteniei", între Calafat şi Vidin, inaugurat miercuri. Premierul României şi cel al Bulgariei îl vor traversa

Al doilea "pod al prieteniei", între Calafat şi Vidin, inaugurat miercuri. Premierul României şi cel al Bulgariei îl vor traversa

Replica API 24 octombrie 2012 | 00:00 184

Podul Calafat-Vidin, al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria, va fi inaugurat miercuri de către premierul Victor Ponta, omologul său bulgar Boyko Borisov, comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn şi ministrul transporturilor Ovidiu Silaghi. Anunţul a fost făcut de guvern, printr-un comunicat de presă.

Podul Calafat-Vidin, construit în parteneriat de statul bulgar şi statul român, este în întârziere cu circa doi ani faţă de termenul de finalizare estimat iniţial.

Realizarea acestui pod este extrem de importantă în special pentru transportatorii de mărfuri, care vor reuşi astfel să ajungă din statele din vest mult mai repede către parte de sud-est a Europei, în Peninsula Balcanică, economisind timp şi resurse. Costul construcţiei podului este estimat la circa 273 de milioane de euro, din care partea bulgărească plăteşte circa 225 de milioane de euro, iar restul revine statului român, potrivit informaţiilor care apar pe site-ul oficial al podului.

Firma constructoare a podului este FCC Construccion din Spania.

Podul va avea două benzi rutiere pe fiecare sens de mers, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti.

Citeşte mai multe despre al doilea "pod al prieteniei" pe www.zf.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614