rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 9 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

ALARMĂ de grad ZERO în SUA! Și-n LUME! VIDEO

În SUA, au avut loc arestări în masă, vizaţi fiind protestatari care sâmbătă şi duminică noapte au demonstrat, devastat și incendiat în peste 30 DE MARI ORAȘE AMERICANE!

Totul a pornit de la moartea, acum câteva zile a lui George Floyd, un bărbat de culoare care a decedat după ce a fost imobilizat brutal de către polițiști, acesta sufocandu-se în urmă procedurilor.

De-aici a pornit o agitație mult disproporționată, amplificată prin rețelele de socializare și mass media anti Trump, folosindu-se printre altele inclusiv "riot actors", adică actori plătiți care să interpreteze în stradă diverse scene dramatice care să pară reale, în intenția de isterizare a populației.

"Bineînțeles că este vorba de o "regie" împotriva lui Trump, organizată în perspectiva alegerilor prezidențiale, dar devine limpede că inamicii lui sunt "GATA SĂ DEA FOC AMERICII” în intenția lor de a-și recâștiga puterea pierdută odată cu venirea la putere a lui Donald Trump. Acesta este un eveniment gravissim care, consecutiv pandemiei INDUSE mondial, va pune nu doar America pe jar, dar va genera probleme MARI de toate felurile pe întreagă planetă. Nouă Ordine Mondială se pare că se dorește a fi impusă prin evenimente regizate, la care nu ne așteptăm deloc, așa că va trebui să ne pregătim de ce e mai rău în perioada următoare!", a pus analistul Cozmin Guşă.

"În mod sigur, liderii mondiali și-au petrecut noaptea fie la birou, fie conectați total la aceste evenimente, pentru c-au înțeles ca de azi lumea se va schimba și mai mult ( abia acum pricep refuzul ciudat de ieri al Angelei Merkel de a participa in Iunie la reuniunea G7 convocată de către Trump in SUA, nemțoaica pretextând ca nu se va deplasa pe motiv de ... pandemie). Ce te faci însă când ești condus de lideri decuplați și slabi, cum e cazul nostru?! Stai, aștepți și te rogi ca la tine-n țară sa nu se întâmple ...", a continuat spune Guşă.

Video:

Oraşele devastate sunt Chicago, Seattle, Miami, LOS Angeles, etc., devastări mai mari că la noi în 1989, incendieri, intenții de luare cu asalt a Casei Albe.

M.P.

duminică, 31 mai 20204502
Comentarii

92ISTERIE(31 mai 21:23)
Trebuie pedepsiti toti cei care fac crize de nervi la arestarea unui infractor.
116sanda(31 mai 18:58)
wwwooowww, l-ati citat pe cel mai mare jegos din presa GUSE. Ohh, cu scuze, Rares Bogdan e cea mai mare lepra
217ALERTAAA !!!!!!(31 mai 18:38)
ATENTIUNEEEE !!!! ALARMA MAREEE !!! GRAD ZEROOO !!! MARGHERITA DIN CLEJANI SE INDREAPTA CU ROVERUL SPRE SUA !!!! TOATA LUMEA FUGE DIN CALEA CIUMEI DIN CLEJANI !!!
217MAGA mfuckers(31 mai 17:28)
patetic alarmist articolul. majoritatea sunt rahatii albi din Antifa si SWJ, in timp ce negrii isi vad de ceea ce stiu ei cel mai bine, jefuirea magazinelor. li se rupe negrilor de Floyd.
55,,,,,,,,,,,,,,,,,,(31 mai 16:57)
MOOEE LA PUPINCURISTI POLITICI AMERICANE,,JOS CAPITALISMU SALBATIC ,,NATIONALIZAREA,,PRELUAREA PUTERI DE SINDICATE ,,PROLETARI UNITIVA.
09FAGABOU(31 mai 16:53)
ASTA O SA MA ASTEPTE SI PE MINE
28toti handicapatii(31 mai 16:34)
Ce atata alarma zero in lume , ni se rupe noua de ce fac aia in celelalt capat a lumii! De aia nu mai putem noi ! Da i n plm!! Ca ii durea pe ei de noi cand eram inchisi!!
103TRUMP 2020(31 mai 16:10)
Isaaiah Vers 1 Capt 17 "Luati cauza tatilor,pledeaza cazul vaduvei" Cine este vaduva careia nu i s a facut pana acum dreptate?Jaquline Kennedy?TRUMP este primul presedinte care a redeschis Cazul Kennedy! Acum este incercat,cum a mai fost si ii va "spulbera" cum a mai facut o!El respecta versetul!WWG1WGA
47Ku Klux Klan(31 mai 16:09)
Ura de rasa inseamma fascism. Urmeaza o perioada in care vom cauta vinovati pentru shut down economic. Povestea virusului nu a fost crezuta de la inceput. Lumea a crezut ca se incearca o reforma mascata de virus. Dar nu este vorba de nicio reforma . Este prostie guvernamentala in stare pura.
214ho shi min(31 mai 15:29)
Daca nu se scot armele de foc la interval inseamna ca totul e regizat cum a fost si la noi 10 august.Actorii isi joaca rolul si isi primesc rasplata iar figurantii adica fraierii vor trage ponoasele
015Petre(31 mai 15:05)
...avem lideri decuplati si slabi,zice Gusa.S-o crezi tu securila! Liderii nostri,pupa-i-ai in popou,sunt cuplati prin parteneriatul lui basescu la gasca aia care-l fac pe Trump acum,ca si merkel,ca si multi alti tradatori de tari.
326Muie suginpulistilor democrati(31 mai 14:46)
lor! Au si inceput soroistii de serviciu sa dea unlikuri!!! Moarte lor si sponsorului lor !
632Dana(31 mai 14:21)
Inscenarea asta a fost si la noi pe 10 aug cand cica diaspora a venit in piata victoriei
2119negrii jegosi(31 mai 14:16)
mars in africa, sclavi oligofreni, cu aere de stapani! moarte afro!
012Guta..(31 mai 14:09)
analistul minune.
721aeleb(31 mai 13:57)
adica un fel de muie psd regizat de afara pentru fraierici ,care acum si-o iau in gurita din partea lnp-ului si a dulapului KWJ .
713Cetatean(31 mai 13:55)
Sa iasa si la noi ca ne-am saturat de ei !!!
010Ionut(31 mai 13:55)
Ca in filmul Joker
Vremea
24.9°24.2° - 24.9° joi, 9 iulie 2020
ConstanțaUmiditate: 49%
Vânt: 4.46 m/s
Presiune: 1019 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
9 iul 00:00SportZlatan Ibrahimovic: 'AC Milan ar fi putut câştiga Serie A'

AC Milan ar fi putut câştiga Serie A a opinat starul suedez Zlatan Ibrahimovic, cu condiţia ca el să fi jucat de la...309

9 iul 00:00SportFormaţia Manchester City a învins, pe teren propriu, cu scorul de 5-0, echipa Newcastle, în Premier League

Formaţia Manchester City a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 5-0, echipa Newcastle, în etapa a XXXIV-a...224

9 iul 00:00SportAntrenorul FC Botoşani: 'Vom păstra abordarea ofensivă în meciul contra Astrei Giurgiu'

Antrenorul echipei de fotbal FC Botoşani, Marius Croitoru, a anunţat, miercuri, că va păstra abordarea ofensivă în...228

9 iul 00:00SportPatronul FCSB, Gigi Becali, spune că Bogdan Vintilă va fi pe bancă la meciul cu CS Universitatea Craiova

Patronul FCSB, Gigi Becali, spune că antrenorul Bogdan Vintilă, pe care doreşte să-l schimbe din poziţia de...300

Local
9 iul 21:53LocalCONDAMNAT pentru că a condus FĂRĂ permis!

Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie au identificat un bărbat, de 49 de ani, pe numele căruia...544

9 iul 00:12LocalPrimăria Agigea a atras fonduri de la AFIR

În anul 2019, administraţia locală a depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale mai multe proiecte....696

9 iul 17:25LocalPersoane în pericol de înec în Marea Neagră! VIDEO!

926

9 iul 21:54LocalA fost PRINS individul care a SPART o gospodărie din județ!

În urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la data de 7...609

9 iul 21:54LocalÎncă o persoană a fost ÎNCĂTUȘATĂ pentru Alba - Neagra

În urma cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii, în formă continuată, de organizare...804

9 iul 21:53LocalCOVID-19: Constanţa atinge pragul de 500 de cazuri, 555 de noi infectări la nivel naţional

Până astăzi, 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul...1211

9 iul 17:19LocalCum s-a petrecut ACCIDENTUL din sensul giratoriu de la Lumina în care a fost implicat un AUTOCAR

În seara de 7 iulie, în controversatul sens giratoriul de la Lumina a avut loc un accident rutier. Iată cum s-a...1894

9 iul 17:19LocalAu fost reluate căutările persoanei dispărute în mare!

Reprezentanții ISU Dobrogea au transmis faptul că în dimineața zilei de miercuri, 8 iulie, au fost reluate...738

9 iul 17:19LocalINTERVENȚIE la un centru de recuperare din Constanța: FUM DENS în CLĂDIRE!

2025

Politică
9 iul 00:00PoliticăCameră: Proiectul privind carantinarea şi izolarea - joi în plen

Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea iniţiat de Guvern va intra joi în dezbaterea plenului Camerei...241

9 iul 00:00PoliticăCamera Deputaţilor: Proiectul privind stabilirea datei alegerilor locale în 27 septembrie - adoptat

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul UDMR privind stabilirea datei alegerilor locale din acest an în 27...234

9 iul 00:00PoliticăIohannis: Solicit Parlamentului să dezbată în regim de urgenţă legea care clarifică carantina şi izolarea

218

Interviuri
25 mai 00:17InterviuriINTERVIU! Primarul Cristian Cârjaliu dă de pământ cu Guvernul Orban: Trebuie sancționată incompetența

Cristian Cârjaliu este primarul care, dacă nu ar fi existat, probabil ar fi trebuit inventat, spun unii....4608

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...6269

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

4473

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...5671

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

Elevii constănțeni sunt nerăbdători să revină la școală. Dacă la începutul Stării de Urgență aceștia au...3731

13 apr 10:16InterviuriMicrorezervaţia de la DELFINARIU, în PERICOL în cazul unei contaminări în masă

3270

Monden
9 iul 00:00MondenProtecția Copilului l-a anchetat pe Will Smith pentru că și-ar fi înfometat fiica

Cuplul format din Will Smith, 51 de ani, și soția sa, Jada Pinkett, este unul dintre cele mai mediatizate de la...325

9 iul 00:00MondenKanye West nu îl mai susţine pe Trump şi promite că va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA

Rapperul american Kanye West a declarat într-un interviu publicat miercuri că nu îl mai sprijină pe preşedintele...253

9 iul 00:00MondenSarah Jessica Parker şi-a deschis primul magazin de încălţăminte în Manhattan

251

9 iul 00:00MondenJim Carrey povesteşte într-o carte cu accente autobiografice cum arată viaţa după celebritate

Cunoscut pentru rolurile sale comice, Jim Carrey era unul dintre actorii cei mai populari din lume la sfârşitul anilor...273

9 iul 00:00MondenHalle Berry a renunţat la interpretarea unui personaj transgender după ce fost criticată pe reţelele de socializare

Actriţa americană Halle Berry a renunţat - după o polemică apărută pe reţelele de socializare - să interpreteze...253

9 iul 00:00MondenJude Law, în discuţii pentru rolul căpitanului Hook într-o versiune live-action a filmului ''Peter Pan''

214

Mapamond
9 iul 00:00MapamondIranul va ajuta Siria să-şi consolideze apărarea antiaeriană

Iranul îşi va consolida relaţiile militare cu Siria, în special în ceea ce priveşte întărirea şi dezvoltarea...218

9 iul 00:00MapamondDouă persoane au murit într-un defileu montan din Austria în urma unor căderi de pietre

Două persoane au murit miercuri în urma unor căderi de pietre în Baerenschuetzklamm, un spectaculos defileu montan...242

9 iul 00:00MapamondCoronavirus: Nou record de cazuri în SUA - 60.000 într-o zi

214

Sănătate
9 iul 00:00SănătateMulți români au diabet și nu știu. Ce recomandă medicii?

Aproximativ 1,5 milioane de români au diabet, însă doar 900.000 urmează un tratament pentru această boală. Aceste...290

9 iul 00:00SănătateOțetul balsamic – 6 beneficii pentru sănătate

Oțetul balsamic este folosit în bucătăria mediteraneană, asiatică şi arabă, dar este popular în întreaga lume....261

9 iul 00:00SănătateDependența de nicotină e o boală. Cum o tratăm

258

9 iul 00:00SănătateBolile inflamatorii intestinale, asociate cu o creştere a riscului de demenţă

Bolile inflamatorii intestinale, printre care se numără colita ulcerativă şi boala Crohn, sunt asociate cu o...251

9 iul 00:00SănătateSfaturi pe timp de caniculă. Cum te aperi de căldura excesivă

Mare parte din ţară este şi astăzi vizată de o atenţionare meteo de caniculă şi disconfort termic accentuat,...248

9 iul 00:00SănătateAspirina ar putea crește șansele de supraviețuire în cancerul de sân

Un studiu publicat de revista de științe medicale Cancer arată că aspirina crește șansele de supraviețuire ale...226

9 iul 00:00SănătateHipercolesterolemia familială – Cauze, simptome, tratament

Hipercolesterolemia familială este una dintre cele mai frecvente boli genetice, mai exact genice, care apare datorită...242

9 iul 00:00SănătateConstipația la copii: cauze și soluții eficiente

Constipația la copii rămâne o preocupare frecventă a părinților și a pediatrilor, din cauza implicațiilor...225

9 iul 00:00SănătateCe trebuie să ai neapărat în bagajul pentru vacanță

228

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT