REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Alcoolemie-record în cazul preotului care gonea pe contrasens: 2,45 la mie

Alcoolemie-record în cazul preotului care gonea pe contrasens: 2,45 la mie

Replica API 2 februarie 2013 | 00:00 210

Din fericire pentru toată lumea, copiii accidentaţi sunt bine

Din fericire pentru toată lumea, copiii accidentaţi sunt bine

Preotul beat, Valeriu Roman, protagonistul unui accident rutier spectaculos, a părăsit Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa încătuşat. Acesta refuzase iniţial să-i fie recoltate probe biologice, însă medicii au reuşit să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu cu ajutorul poliţiştilor. Potrivit poliţiştilor Serviciului Rutier, Valeriu Roman, în vârstă de 49 de ani, a avut o alcoolemie record, de 2,45 la mie în sânge, adică cea mai mare alcoolemie depistată de la începutul anului. Anul trecut, au existat câteva alcoolemii mai mari, însă, în toate acele cazuri, accidentele s-au soldat cu morţi.

Reprezentanţii unităţii sanitare susţin că preotul a părăsit joi seara spitalul, nefiind necesară internarea lui. Copiii de 6, respectiv 9 ani, pasageri într-un alt autoturism, acroşat în accident, au ajuns în atenţia medicilor Secţiei Chirurgie Pediatrică. "Copiii au ajuns pe Secţia Chirurgie Pediatrică, dar au fost externaţi. Au plecat acasă. Nu au avut probleme deosebite, contuzii minore, rezultate în urma accidentului rutier, dar care nu le-a pus viaţa în pericol", a declarat dr. Constantin Tica, şeful Secţiei Chirurgie Pediatrie. Reamintim că trei autoturisme - Skoda, Ford şi Audi - au fost şifonate din cauza preotului Valeriu Roman. Facem precizarea că autoturismul şoferului băut a reuşit performanţa de a se întoarce cu roţile în sus, provocând şi tamponarea altor două autoturisme. Poliţiştii spun că bărbatul, care circula pe contrasens cu viteză, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit puternic de două maşini care circulau în mod regulamentar. Evenimentul a avut loc pe bulevardul 1 Mai din Constanţa. Joi, la scurt timp după isprava lui Valeriu Roman, Arhiepiscopia Tomisului a transmis printr-un comunicat, remis redacţiei "Replica", faptul că Valeriu Roman şi-a pierdut calitatea de preot slujitor: "Permanenţa Consiliului Eparhial, convocată în regim de urgenţă, a luat decizia suspendării preotului atât din calitatea de preot slujitor, cât şi din funcţia de consilier cultural pe care o avea în cadrul instituţiei noastre. De asemenea, Arhiepiscopia Tomisului condamnă comportamentul acestuia din timpul anchetei pe care poliţia o desfăşoară. Suntem alături de persoanele care au avut de suferit de pe urma acestui accident şi sperăm în însănătoşirea lor cât mai rapidă". Menţionăm că până joi preotul Valeriu Roman slujea la Biserica Sfântul Mina, situată pe malul Lacului Tăbăcărie din municipiul Constanţa. Bun ori rău, vrednic sau nevrednic, el rămâne slujitorul - unsul - lui Dumnezeu; până la urmă, este şi vorba: să faci ce zice popa, nu ce face popa.

Alexandra VASILE, Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218